Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

Noi reglementări de la ANPC, în ceea ce privește procedurile de soluționare alternativă a litigiilor și insolvență a persoanelor fizice

Pentru o intensificare a activității Direcțiilor de Soluționare Alternativă a Litigiilor – SAL și de Insolvență a Persoanelor Fizice, din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au fost emise două ordine al președintelui instituției, menite să să fluidizeze comunicarea dintre cele două direcții și consumatori, în piață.
Astfel, a fost dispusă afișarea de către operatorii economici care activează pe teritoriul României, în contact direct cu consumatorul-persoană fizică, a unei plachete speciale, menită să atragă atenția asupra procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor - SAL și asupra Platformei SOL a Comisiei Europene, cu același rol, în cazul comerțului online.

Totodată a fost dispus ca, pentru corecta informare a consumatorilor și pentru a le oferi acestora posibilitatea de a afla informații referitoare la modul în care pot avea acces la procedurile legale privind insolvența persoanelor fizice, prestatorii de servicii financiar-bancare și nebancare, precum și casele de amanet să aibă obligația de a afișa o placheta specială, informativă, în acest sens.

Scopul amplasării acestor înscrisuri, la loc vizibil, în spațiul de comercializare sau de prestare a serviciului, inclusiv a serviciilor turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion, este acela de a înlesni accesul consumatorilor la entitatea de soluționare alternativă a litigiilor, din cadrul ANPC, și la procedurile de tip SAL, în vederea soluționării pe cale amiabilă a reclamațiilor acestora, precum și, după caz, la procedura de insolvență a persoanelor fizice.

Plachetele, care vor fi realizate prin grija comerciantului sau prestatorului de servicii, vor avea o grafică unitară, modelele putând fi descărcate de pe site-ul ANPC, la linkul https://tinyurl.com/plachetafizicaSAL - pentru SAL - și la linkul https://tinyurl.com/pictogramaINSOLVENTA - pentru insolvența persoanelor fizice.

În cazul comercianților care administrează site-uri de vânzări, preluare comenzi on-line şi/sau publicitate la produse şi/sau servicii, la servicii turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion, inclusiv e-commerce - comerţ electronic, aceștia sunt obligați să afișeze pe prima pagină a site-ului - home page, pe bara de menu a paginii, pictogramele care promovează procedura SAL, la linkul https://tinyurl.com/pictogramaSAL sau Platforma SOL a Comisiei Europene -ec.europa.eu/consumers/odr. Aceasta este platforma europeană de soluționare online a litigiilor.

De asemenea, prestatorii de servicii financiar-bancare și nebancare precum și casele de amanet care administrează site-uri de vânzări produse și servicii sunt obligați să afișeze pe prima pagină a site-ului placheta de la link-ul https://tinyurl.com/plachetaINSOLVENTA, sub forma unei pictograme.

De la prevederile acestui ordin, sunt exceptați comercianții care activează în domeniile pentru care sunt constituite entități SAL specifice, conform prevederilor actelor normative privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, adică sistemul bancar și cel financiar non-bancar.
Ca urmare a publicării acestor ordine în Monitorul Oficial, comisarii ANPC vor putea verifica, după scurgerea termenului de 45 de zile, modul în care au fost puse în practică prevederile sale.

În acest context, ANPC le mulțumește primilor operatori economici care au și încheiat, cu instituția, un protocol prin care își asumă promovarea și utilizarea structurilor și procedurilor de tip SAL, pentru rezolvarea potențialelor diferende cu consumatorii. Aceștia sunt Altex, emag.ro și vola.ro, unii dintre ei deținând și magazine staționare și platforme de vânzare online.

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2024 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut