Blog

  • Aproape 600 de operatori economici și peste 2 tone de bijuterii din metale prețioase verificate de ANPC, în toată țara

    Aproape 600 de operatori economici și peste 2 tone de bijuterii din metale prețioase verificate de ANPC, în toată țara

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început, la jumătatea lunii mai 2022, o amplă serie de acțiuni de verificare a modului în care se derulează comerțul cu obiecte din metale prețioase și cu pietre prețioase, la nivelul întregii țări.

    Timp de o lună, comisarii ANPC au controlat 597 de operatori economici, care își desfășoară activitatea în acest domeniu. Cantitatea de bijuterii din metale prețioase verificată s-a ridicat la peste 2,2, tone, din care 1,87 tone s-au dovedit a avea abateri.

    Până în acest moment, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 3,3 milioane de lei și 260 de avertismente. Pentru 2 operatori economici din municipiul București s-a propus suspendarea autorizației de funcționare.

    Printre cele mai des întâlnite abateri constatate de echipele de control, se numără:

    • Comercializarea unor produse din metal prețios fără a purta marca de stat
    • Deficiențe de etichetare (lipsa menționării pe etichete a gramajului, prețului, denumirea pietrei, ponderea acesteia în greutatea bijuteriei, a elementelor de identificare-caracterizare etc.)
    • Lipsa traducerii în limba română pe certificatul de conformitate sau de garanție
    • Afișarea prețului obiectului în altă monedă decât leul (ex: euro)
    • Afilarea prețului produsului într-un mod greu vizibil
    • Nerespectarea regimului promoțiilor
    • Lipsa informațiilor complete referitoare la pietrele prețioase
    • Lipsa balanței de verificare din magazine sau utilizarea unora fără verificare metrologicăâ
    • Neacordarea garanției obiectelor din metal prețios comercializate
    • Lipsa afișării tarifelor de reparații.

    În urma acestor constatărilor din teren, conducerea ANPC a decis extinderea controlului și prelungirea tematicii naționale pentru încă cel puțin o lună, la nivelul întregii țări. Din anul 2018, conform legii, ANPC este instituția din România care autorizează operatorii economici care comercializează obiecte din metale prețioase și unicul organism din țara noastră abilitat să aplice acestor produse marca de stat.

  • ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei

    ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei

    În perioada 1–5 iunie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat ample acțiuni de control la peste 1.300 de operatori economici, având ca obiectiv verificarea siguranței produselor comercializate și a condițiilor în care sunt prestate serviciile de agrement.

    Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, precum și în perioada premergătoare acesteia, echipele de comisari ale ANPC au fost prezente în teren pentru a evalua gradul de conformare al operatorilor economici la prevederile legislației în vigoare. În acest context, au fost verificate peste 180 de spații de agrement destinate copiilor și tinerilor, în vederea asigurării unui nivel adecvat de siguranță.

    În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

     817 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei

     612 avertismente

     valoarea totală a produselor verificate a depășit 2,1 milioane de lei

     oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 157.000 de lei

     oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 174.000 de lei

     oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 28 operatori economici.

    Principalele neconformități constatate au fost:

     prestarea serviciilor în spații neautorizate sau care nu respectă condițiile legale de funcționare;

     nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător,

    pentru produsele alimentare;

     produse de origine vegetală depreciate, fără menționarea țării de origine, precum și a categoriei de calitate;

     întreținerea necorespunzătoare a blocului alimentar;

     comercializarea produselor alimentare fără elemente de identificare și caracterizare;

     comercializarea produselor de origine animală (ouă) cu fisuri și depuneri aderente de impurități;

     neafișarea sau afișarea incompletă a informațiilor privind limitele minime și/sau maxime de vârstă și înălțime admise pentru accesul la anumite activități de agrement;

     folosirea unor echipamente cu grad avansat de uzură, incompatibile cu cerințele de siguranță;

     existența unor elemente metalice nesecurizate la nivelul toboganelor, cu risc pentru siguranța utilizatorilor;

     nerespectarea condițiilor de siguranță privind ancorarea echipamentului gonflabil;

     întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de agrement (conductoare electrice neizolate, absența documentelor aferente echipamentelor utilizate și echipamente de agrement cu elemente de siguranță insuficient

  • SFATURI ANPC: DE 1 IUNIE, BUCURIE PENTRU COPII ȘI ATENȚIE PENTRU ADULȚI

    SFATURI ANPC: DE 1 IUNIE, BUCURIE PENTRU COPII ȘI ATENȚIE PENTRU ADULȚI

    Cu ocazia apropierii Zilei Internaționale a Copilului, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilorreamintește importanța unei atenții sporite din partea adulțilorîn alegerea jucăriilor și a spațiilor de joacă. În această perioadă, în care achizițiile și activitățile dedicate copiilor sunt în creștere, este esențial ca produsele și echipamentele folosite să respecte normele de siguranță, pentru ca bucuria celor mici să nu fie umbrită de riscuri evitabile.

    Recomandări privind achiziția și utilizarea jucăriilor:

       Evitarea jucăriilor care imită produse alimentare, pentru prevenirea riscului de ingerare accidentală.

    Verificarea existenței marcajului CE, corect aplicat, vizibilși lizibil.
    Asigurarea prezenței datelor producătorului/importatorului(nume, adresă, contact).
    Existența instrucțiunilor și avertismentelor în limba română.
    Identificarea clară a produsului (tip, model, lot/serie) pentru trasabilitate.
    Menționarea compoziției materialelor utilizate.
    Verificarea integrității produsului și a ambalajului.
    Respectarea avertizărilor de vârstă: jucăriile trebuie cumpărate în funcție de grupa de vârstă indicată; atenție la avertismentele pentru copiii sub 36 de luni.
    Verificarea informațiilor furnizate în mediul online, inclusiv datele comerciantului și condițiile de vânzare.

    Recomandări privind utilizarea spațiilor de joacă:

    Verificarea stării echipamentelor înainte de utilizare (stabilitate și lipsa defectelor vizibile).
     Asigurarea existenței suprafețelor de protecție adecvate, cu absorbție a șocurilor (nisip, cauciuc etc.), evitând suprafețele dure.

     Monitorizarea întreținerii generale a spațiului și identificarea eventualelor elemente periculoase.
      Respectarea semnalizării și a regulilor de utilizare afișate.

    Verificarea delimitării zonelor de joacă față de trafic sau alte riscuri din proximitate.
    Evitarea utilizării echipamentelor deteriorate și semnalarea deficiențelor către administratorii spațiului.

  • ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 5,15 milioane de lei

    ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 5,15 milioane de lei

    În perioada 18–22 mai 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la nivel național pentru verificarea siguranței produselor comercializate.

    Acțiunile au urmărit verificarea gradului de conformare al operatorilor economici la prevederile legale, fiind controlați peste 1.800 de operatori economici, din domeniul comercializării produselor alimentare și nealimentare.

    În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

     1.114 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 5,15 milioane de lei

     918 de avertismente

     valoarea totală a produselor verificate a depășit 12 milioane de lei

     oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 300.000 de lei

     oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 1,1 milioane de lei

     oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 9 operatori economici.

    Principalele neconformități constatate au fost:

     produse de origine vegetală depreciate, fără menționarea țării de origine,

    precum și a categoriei de calitate;

    ● comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și

    caracterizare;

    ● produse cu adaos de grăsimi vegetale comercializate în vecinătatea

    produselor lactate, fără delimitare conform cerințelor legale în vigoare;

    ● prezența acumulărilor de gheață în ambalajul produselor congelate;

    ● comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;

    ● produse alimentare cu ambalaje depreciate;

    ● produse alimentare de origine animală (carne) cu starea termică modificată;

    ● lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate;

    ● lipsa afișării prețurilor și a altor informații necesare pentru consumatori;

    ● informarea incompletă a consumatorilor privind compoziția fibroasă a produselor textile, precum și lipsa traducerilor în limba română;

    ● lipsa menționării datelor de identificare ale producătorului sau importatorului (nume, adresă, punct de contact);

    ● neindicarea materialelor din care sunt fabricate jucăriile;

    ● inexistența instrucțiunilor, avertismentelor și recomandărilor de utilizare în limba română;

    ● deficiențe de informare, inclusiv lipsa informațiilor privind perioada promoțională.

  • Comunicat

    Comunicat

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor aduce la cunoștința operatorilor economici și a consumatorilor publicarea în Monitorul Oficial al României a OPANPC nr. 270/2026, Ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor pentru modificarea Ordinului nr. 449/2022 privind unele măsuri de informare a consumatorilor cu privire la soluționarea alternativă a litigiilor.

    Această intervenție legislativă reprezintă un nou pas în procesul de aliniere a României la standardele și evoluțiile recente ale Uniunii Europene, în contextul intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2024/3228, act normativ care a determinat abrogarea fostei platforme europene de soluționare online a litigiilor (SOL). În consecință, referințele anterioare la platforma SOL au fost eliminate, iar sistemul național de informare și acces privind soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) a fost actualizat pentru a reflecta cadrul juridic și operațional actual.

    Noua formă de identificare SAL include utilizarea platformei electronice integrate disponibile la adresa: reclamatiisal.anpc.ro . Totodată, pictograma aferentă va avea dimensiunea de 250 (L) x 50 (H) pixeli.

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor reafirmă alinierea la standardele europene în domeniul protecției consumatorilor și sprijinirea accesului acestora la toate mijloacele moderne, rapide și eficiente de soluționare a disputelor dintre consumatori și operatorii economici.

    Placheta SAL și pictograma oficială pot fi descărcate gratuit de pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor:

    https://anpc.ro/ .

  • ANPC aplică sancțiuni de peste 4,3 milioane lei pentru nereguli

    ANPC aplică sancțiuni de peste 4,3 milioane lei pentru nereguli

    În perioada 11–15 mai 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la nivel național pentru verificarea siguranței produselor comercializate și a condițiilor în care sunt prestate serviciile către consumatori. Verificările au vizat gradul de conformare al operatorilor economici la legislația în vigoare, fiind controlați peste 1.600 de operatori din sectoare precum comerțul cu produse alimentare, alimentația publică, comercializarea jucăriilor și serviciile din domeniul auto.

    În urma controalelor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

    • 978 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 4,3 milioane de lei

    • 798 de avertismente

    • valoarea totală a produselor verificate a depășit 31 milioane de lei

    • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 580.000 de lei

    • oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 1,8 milioane de lei

    • oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 14 operatori economici.

     

    Principalele neconformități constatate au fost:

    • inducerea în eroare a consumatorilor privind proveniența produselor de origine vegetală;

    • produse de origine vegetală depreciate calitativ, cu depuneri de mucegaiuri;

    • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;

    • nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele alimentare;

    • comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare;

    utilizarea agregatelor frigorifice cu elemente de etanșare a părților mobile depreciate;

    • deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română, lipsa informațiilor privind perioada promoțională;

    • lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate;

    • produse lactate cu adaos de grăsimi vegetale comercializate în vecinătatea produselor lactate, fără delimitare conform cerințelor legale în vigoare;

    • prezența acumulărilor de gheață în ambalajul produselor congelate;

    • prestarea serviciilor în spații neautorizate sau care nu respectă condițiile legale de funcționare;

    • depozitarea necorespunzătoare a anvelopelor, pieselor de schimb și ustensilelor;

    • neacordarea garanției pentru manoperă și pentru piesele înlocuite;

    • contracte incomplete și practicarea unor practici comerciale înșelătoare în relația cu consumatorii;

    • absența devizelor aferente serviciilor prestate consumatorilor;

    • lipsa notelor de comandă pentru autoturismele aflate în unitățile service;

    • lipsa afișării prețurilor și a altor informații necesare pentru consumatori precum durata realizării lucrării;

    • neafișarea plachetei privind Soluționarea Alternativă a Litigiilor (SAL) și a informației „Telefonul Consumatorului”;

    • jucării fără marcajului de conformitate CE;

    • lipsa menționării datelor de identificare ale producătorului sau importatorului (nume, adresă, punct de contact);

    • neindicarea compoziției materialelor din care sunt fabricate jucăriile;

    • inexistența instrucțiunilor, avertismentelor și recomandărilor de utilizare în limba română;

  • Recomandări ANPC pentru participanții la evenimente desfășurate în aer liber

    Recomandări ANPC pentru participanții la evenimente desfășurate în aer liber

    În contextul începerii sezonului de festivaluri și evenimente în aer liber, consumatorii sunt sfătuiți să manifeste vigilență la achiziționarea biletelor și utilizarea serviciilor oferite, pentru a evita situațiile neplăcute.

    1. Achiziționarea biletelor

    • Achiziționați bilete exclusiv din surse oficiale sau de la distribuitori autorizați;

    • Evitați cumpărarea biletelor de pe rețele de socializare sau alte platforme neautorizate;

    • Păstrați documentele justificative aferente achiziției (factură, confirmare de plată, bilet electronic).

     

    2. Verificarea informațiilor privind evenimentul Consumatorii sunt sfătuiți să consulte cu atenție regulamentul de organizare al evenimentului, inclusiv:

    • condițiile de participare; • condițiile privind restituirea contravalorii biletelor;

    • lista obiectelor interzise;

    • programul evenimentului și eventualele modificări comunicate de organizator. Totodată, se recomandă verificarea informațiilor referitoare la:

    • zonele special amenajate pentru participanți; • posibilitățile de transport;

    • existența punctelor de asistență medicală și prim-ajutor.

    3. Plăți și achiziții în cadrul evenimentului • Utilizați metode de plată care permit verificarea și dovedirea tranzacțiilor efectuate;

    • Solicitați și păstrați documentele fiscale pentru produsele sau serviciile achiziționate;

    • Verificați afișarea prețurilor înainte de efectuarea achiziției.

     

    4. Cazare și transport •

    Rezervați unitățile de cazare prin intermediul unor platforme sau operatori autorizați;

    • Verificați condițiile rezervării și politica de anulare;

    • Utilizați mijloace de transport autorizate;

    • Informați-vă din timp cu privire la accesul și traseele către locația evenimentului.

    DEPUNEREA RECLAMAȚIILOR

    În cazul identificării unor nereguli, consumatorii pot transmite sesizări către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin următoarele modalități:

    1. Online

    • prin completarea Formularului de sesizare disponibil pe site-ul oficial al instituției: https://anpc.ro/

    2. Depunere directă

    • în format letric, la sediul celui mai apropiat comisariat ANPC

    3. Prin servicii poștale

    • prin transmiterea documentației către comisariatul competent, utilizând corespondența poștală

    4. Electronic, prin e-mail

    • la adresa oficială: secretariat@anpc.ro Sesizările trebuie să fie însoțite, după caz, de documente justificative:

    • bilete;

    • facturi;

    • bonuri fiscale;

    • dovezi de plată;

    • fotografii sau alte materiale relevante.

    De asemenea, în cadrul instituției, există departamentul “Soluționarea Alternativă a Litigiilor” (SAL) cu ajutorul căruia consumatorilor li se oferă posibilitatea de soluţionare a litigiilor pe care le pot avea cu comercianţii, atunci când se confruntă cu o problemă legată de achiziționarea unui produs sau serviciu. Mai multe informații despre SAL, se regăsesc pe site-ul instituției https://anpc.ro/

  • ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 3,4 milioane lei

    ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 3,4 milioane lei

    În perioada 04–08 mai 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la nivel național pentru verificarea siguranței produselor comercializate și a condițiilor în care sunt prestate serviciile către consumatori.

    Acțiunile au urmărit verificarea gradului de conformare al operatorilor economici la prevederile legale, fiind controlați peste 1.300 de operatori economici, inclusiv din domeniul comercializării jucăriilor și al prestării serviciilor în domeniul auto.

    În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități,

    pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

     826 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,4 milioane de lei

     619 de avertismente

     valoarea totală a produselor verificate a depășit 21 milioane de lei

     oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 140.000 de lei

     oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 270.000 de lei

     oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 17 operatori economici.

    Principalele neconformități constatate au fost:

     prestarea serviciilor în spații neautorizate sau care nu respectă condițiile legale de funcționare;

     depozitarea necorespunzătoare a anvelopelor, pieselor de schimb și ustensilelor;

     neacordarea garanției pentru manoperă și pentru piesele înlocuite;

     contracte incomplete și practicarea unor practici comerciale înșelătoare în relația cu consumatorii;

     absența devizelor aferente serviciilor prestate consumatorilor;

     întocmirea unor devize incomplete, fără menționarea tuturor informațiilor privind lucrările efectuate și costurile aferente;

     lipsa notelor de comandă pentru autoturismele aflate în unitățile service;

    ● lipsa afișării prețurilor și a altor informații necesare pentru consumatori precum durata realizării lucrării;

    ● nerespectarea condițiilor igienico-sanitare și utilizarea unor proceduri neconforme sau nesigure în desfășurarea activităților de service;

    ● paviment cu acumulări de ulei și murdărie;

    ● neafișarea plachetei privind Soluționarea Alternativă a Litigiilor (SAL) și a informației „Telefonul Consumatorului”;

    ● jucării fără marcajul de conformitate CE;

    ● lipsa menționării datelor de identificare ale producătorului sau ale importatorului (nume, adresă, punct de contact);

    ● deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română a informațiilor de pe ambalajul jucăriilor;

    ● neindicarea compoziției materialelor din care sunt fabricate jucăriile;

    ● inexistența instrucțiunilor, avertismentelor și recomandărilor de utilizare în limba română;

    ● deficiențe de informare privind perioadele promoționale.

     

  • Consumator în Europa: drepturi fără granițe

    Consumator în Europa: drepturi fără granițe

     În perioada 7–8 mai 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România), aduce împreună consumatori, autorități și mediul de afaceri pentru un dialog deschis despre drepturi, soluții și încredere.

    Într-o perioadă plină de provocări economice și schimbări rapide, construim punți între cetățeni și instituții, pentru ca drepturile europene să fie nu doar cunoscute, ci și respectate.

    Reperele principale ale evenimentului:

    • Sesiuni interactive dedicate tinerilor, seniorilor și industriei HoReCa

    • Soluții concrete pentru protecția consumatorilor

    • Informare directă a pasagerilor

  • ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 3,5 milioane lei

    ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 3,5 milioane lei

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 27–30 aprilie 2026, o serie de acțiuni de control la nivel național, având ca obiectiv verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor.

    Au fost verificați peste 1.400 de operatori economici, incluzând case de amanet, comercianți de jucării, precum și operatori care își desfășoară activitatea în mediul rural.

    În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

    • 748 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,5 milioane de lei

    • 525 de avertismente

    • valoarea totală a produselor verificate a depășit 6,5 milioane de lei

    • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 580.000 de lei

    • oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 880.000 de lei

    • oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 10 operatori economici.

    Principalele neconformități constatate au fost:

    • întreținerea necorespunzătoare a blocului alimentar;

    • nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele alimentare;

    • produse de origine vegetală depreciate, fără menționarea țării de origine, precum și a categoriei de calitate;

    • comercializarea produselor de origine animală (ouă) cu depuneri aderente de impurități și urme biologice;

    • comercializarea produselor alimentare fără elemente de identificare și caracterizare;

    • prezența acumulărilor de gheață în ambalajul produselor congelate;

    • comercializarea cafelei fără elemente de identificare și caracterizare, în ambalaje neetanșe, fără mențiuni privind originea și cantitatea netă;

    • utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, prezentând acumulări de rugină, impurități și urme de arsură;

     

    • diferențe între prețul afișat pe eticheta de raft și cel înscris pe bonul fiscal;

    • lipsa afișării prețurilor și a altor informații necesare pentru consumatori;

    • produse cu termen de valabilitate depășit;

    • absența marcajului de conformitate CE;

    • omisiunea avertismentelor necesare privind utilizarea jucăriilor în condiții de siguranță;

    • lipsa menționării datelor de identificare ale producătorului sau importatorului

    (nume, adresă, punct de contact);

    • inexistența instrucțiunilor, avertismentelor și recomandărilor de utilizare în limba română;

    • neindicarea compoziției materialelor din care sunt fabricate jucăriile;

    • contracte incomplete, clauze contractuale abuzive și practici comerciale înșelătoare;

    • lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate;

    • utilizarea unor substanțe cu termen de valabilitate expirat în procesul de evaluare a bunurilor aduse de consumatori la casele de amanet;

    • inducerea în eroare a consumatorilor prin afișarea unor promoții ulterior expirării perioadei de desfășurare;

    • deținerea unei autorizații fără viză pentru anul în curs.

Sari la conținut