Blog

  • Comunicat

    Comunicat

    Începând cu 1 septembrie 2025, cadrul legislativ european interzice utilizarea TPO (Trimethylbenzoyl Diphenylphosphine Oxide) în produsele cosmetice, fiind listat în Anexa II a Regulamentului (CE) 1223/2009 prin Regulamentul Omnibus VII.

    România, ca stat european, se aliniază liniilor directoare ale Uniunii Europene privind aplicarea și supravegherea regulilor aferente produsele cosmetice (inclusiv interdicții și controale privind ingrediente periculoase). Potrivit HG nr.147/2015, ANPC are competențe în ceea ce privește supravegherea pieței și aplicarea sancțiunilor pentru produsele neconforme, privind etichetarea, compoziția, informarea consumatorilor, pentru celelalte situații competența revenind Ministerului Sănătății.

    Atenție!

    Vă recomandăm ca la achiziționarea produselor cosmetice să verificați eticheta, în special în cazul celor pentru unghii (oje semipermanente, geluri UV etc.).

    – Căutați în lista de ingrediente denumirea: Trimethylbenzoyl Diphenylphosphine Oxide sau prescurtarea TPO
    – Evitați achiziționarea produselor care conțin TPO
    – Acest ingredient este interzis în Uniunea Europeană începând cu luna septembrie, întrucât poate prezenta riscuri pentru sănătate atunci când este utilizat în mod repetat sau în concentrații mari

    Dacă ați identificat un produs care conține TPO, vă recomandăm să NU îl folosiți.

    – Informați comerciantul/operatorul economic despre nereguli
    – Păstrați bonul fiscal și depuneți o reclamație la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, accesând “Formular reclamație” de pe site-ul ANPC

    Fiți precauți în special la produsele achiziționate din:

    -Magazine online internaționale
    – Piețe neautorizate
    – Distribuitori fără etichete în limba română
    Solicitați informații suplimentare sau documentație tehnică de la vânzător, dacă aveți dubii.

    ANPC supraveghează piaţa şi asigură respectarea drepturilor și intereselor consumatorilor, conform prevederilor legale.

  • Recomandările ANPC pentru părinți și elevi la achiziționarea produselor pentru noul an școlar!

    Recomandările ANPC pentru părinți și elevi la achiziționarea produselor pentru noul an școlar!

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor derulează, în perioada premergătoare începutului noului an școlar, o serie de acțiuni de verificare a modului în care consumatorii de toate vârstele sunt protejați, la comercializarea rechizitelor și uniformelor școlare, la nivelul întregii țări. Până la finalizarea acestor ample acțiuni, instituția noastră oferă o serie de recomandări pe care părinții sau reprezentanții legali ai copiilor sunt îndrumați să le urmeze.

    Recomandăm ca achiziționarea, atât a produselor textile, cât și a rechizitelor să se realizeze doar din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), documente care sunt necesare depunerii unei reclamații.

    Atenție la produsele textile!

    – mărcile celebre inscripționate pe articolele de îmbrăcăminte, dar al căror preț este exagerat de mic, în raport cu prețul real al unor astfel de produse, evidențiază un risc semnificativ ca acestea să fie contrafăcute;

    – eticheta oricărui produs textil trebuie să cuprindă următoarele informații: compoziția fibroasă a acestuia, respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are și căptușeală, compoziția acesteia trebuie precizată în mod expres;

    – orice produs textil trebuie să aibă instrucțiunile de întreținere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului;

    – instrucțiunile de întreținere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curățare chimică și uscare în mașina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat);

    – la îmbrăcămintea destinată persoanelor cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani, cordoanele funcționale și găicile de ajustare nu trebuie să aibă o lungime mai mare de 75 mm la fiecare capăt și nu trebuie realizate din materiale elastice, cu excepția bretelelor de umăr și a bretelei de susținere în jurul gâtului;

    – lungimea cordoanelor decorative nu trebuie să depășească 75 mm la fiecare capăt, inclusiv orice accesoriu cum ar fi un dispozitiv de blocare și că acele cordoane decorative nu trebuie realizate din cordoane elastice;

    – îmbrăcămintea pentru copii mari și tineri, cu bretea de susținere în jurul gâtului, trebuie realizată fără capete libere în zona glugii și a gâtului;

    Acordați atenție simbolurilor de pe etichetă referitor la procedeele de curățare a hainei. De exemplu, dacă eticheta indică o curățare chimică, este mai bine să refuzați astfel de haine pentru copil, deoarece substanțele chimice utilizate pentru curățarea produsului pot fi dăunătoare pentru sănătatea elevului.

    Uniformele școlare din materiale ca bumbacul și inul sunt cele mai recomandate pentru toamnă și primăvară, lână și cașmir pentru anotimpul de iarnă. Forma cu conținutul de fibre sintetice poate fi mai ieftină – este unicul avantaj pe care îl prezintă. Fibrele sintetice nu permit pielii să respire, ca urmare se încalcă schimbul termic și copilul începe să transpire, ceea ce poate duce la hipotermie și apariția răcelii.

    • Pe lângă cele menționate anterior, fibrele sintetice pot duce la alergii, deoarece sinteticele atrag praf, murdărie și diverse microorganisme care afectează mucusul copilului și pot provoca erupții.

    Atenție!

    Sinteticul contribuie, de asemenea, la acumularea de electricitate statică, care afectează sistemul nervos al copilului, provocând iritații și oboseală rapidă.

    Îmbrăcămintea școlară nu trebuie să emită un miros înțepător. Prezența unui miros neplăcut poate indica conținutul de substanțe chimice dăunătoare sau chiar periculoase folosite la vopsirea țesăturilor.


    Atenție la rechizite!

    Rechizitele școlare (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete și cărți) și ghiozdanele sau rucsacurile trebuie să prezinte elemente de identificare și caracterizare traduse în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor și adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziție sau instrucțiuni de întreținere, după caz.

    Ca urmare a acțiunilor de control desfășurate în anii anteriori, ANPC readuce în atenție o cazuistică reală privind produsele neconforme identificate la comercializare:

        – rechizite (carioci, pixuri, radiere) fără traducerea în limba română a elementelor de caracterizare;

       – uniforme școlare fără etichete de produs care să conțină principalele elemente de identificare și caracterizare (lipsa compoziție fibroasă și instrucțiuni de întreținere);

        – ghiozdane școlare fără etichete care să conțină principalele elemente de identificare și caracterizare;

        –  seturi de markere colorate având data durabilității minimale depășită;

        – acuarele fără documente de calitate;

       – blocuri de desen la care s-a constatat că nu se respectau condițiile declarate, în sensul că pe copertă erau declarate 20 file/A4, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conținea 10 file/A4 albe și 1 filă roz;

      – caiete de matematică la care s-a constatat că nu se respectau condițiile declarate, în sensul ca pe copertă erau declarate 96 file/A4, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conținea mai puține, respectiv doar 85 file/A4.

  • Sancțiuni aplicate în valoare de peste 5,2 milioane lei, la nivel național, de către ANPC

    Sancțiuni aplicate în valoare de peste 5,2 milioane lei, la nivel național, de către ANPC

    În perioada 18.08 – 22.08.2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat activitatea a 1.359 de operatori economici, la nivelul întregii țări, controlând modul în care operatorii economici respectă legislația aplicabilă în domeniul protecției consumatorilor.

    Ca urmare a neconformităților constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

    1.024 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 5,2 milioane lei
    – 607 avertismente
    – oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 555.000 de lei
    – oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 1,8 milioane de lei
    – oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 30 de operatori economici.

    Principalele neconformități identificate au fost:

    – recipienți sub presiune cu grad avansat de coroziune (butelii)
    – produse de îngrijire personală fără marcajul CE, marcaj care dovedește conformitatea produsului cu normele de siguranță UE
    – produse de origine vegetală depreciate calitativ, cu depuneri de mucegaiuri
    – produse de origine vegetală cu termen de valabilitate depășit
    – prezența insectelor în blocul alimentar
    – nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele cu grad de perisabilitate ridicat (pește, fructe de mare, prăjituri, înghețată, creme tartinabile)
    – lipsa informării corecte, complete și precise în ceea ce privește substanțele cu potențial alergen
    – comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare
    – utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de gheață, rugină, impurități
    – prestarea serviciilor în spații neautorizate
    – comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depășit
    – întreținerea necorespunzătoare a piscinelor (absența buletinelor de analiză privind parametrii microbiologici și fizico-chimici)
    – lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate
    – lipsa afișării prețurilor și a altor informații obligatorii pentru consumatori.

  • Aproape 7 milioane lei – amenzi aplicate până la finalul Comandamentului Litoral 2025 al ANPC

    Aproape 7 milioane lei – amenzi aplicate până la finalul Comandamentului Litoral 2025 al ANPC

    În perioada 30.06.2025-16.08.2025 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat Comandamentului Litoral 2025 – campanie de verificare și supraveghere a pieței, în zona de vacanță de pe malul Mării Negre, care se derulează anual, în perioada estivală.

    În cadrul campaniei, au fost efectuate 1.338 de acțiuni de control în stațiunile de pe întreg litoralul românesc.

    Ca urmare a neregulilor constatate, în perioada menționată au fost aplicate următoarele sancțiuni:

    – 1.143 amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 7 milioane lei
    – 628 avertismente
    – oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 432.000 lei
    – oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de circa 150.000 lei
    – oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 180 de operatori economici.

    Rezultatele Comandamentului Litoral 2025 confirmă faptul că ANPC rămâne un partener activ și ferm în apărarea drepturilor cetățenilor. Prin controalele desfășurate și sancțiunile aplicate, am demonstrat că nu tolerăm abateri care pot afecta sănătatea, siguranța sau interesele economice ale consumatorilor. Obiectivul nostru nu este doar sancționarea, ci și corectarea practicilor incorecte, astfel încât turiștii să beneficieze de servicii la standardele pe care le merită, iar operatorii economici să înțeleagă că respectarea legii este singura cale pentru a construi încredere și sustenabilitate în afaceri” — Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

    Dintre principalele abateri identificate, menționăm următoarele:

    – prestarea serviciilor în spații neautorizate
    – comercializarea sau folosirea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare
    – folosirea unor condiții necorespunzătoare de depozitare și păstrare a produselor alimentare
    – comercializarea unor produse alimentare cu modificări organoleptice
    – comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depășit
    – comercializarea unor jucării fără marcajul CE, marcaj care dovedește conformitatea produsului cu normele de siguranță UE
    – utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură și depuneri grosiere de gheață/rugină/impurități
    – folosirea unor blocuri alimentare neigienizate
    – lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate
    – lipsa informării în mod corect, complet și precis a consumatorilor privind serviciile de cazare, facilitățile oferite, tarifele, mapa cu informații utile turiștilor
    – lipsa informării în mod corect, complet și precis a consumatorilor privind perioadele promoționale, instrucțiunile de folosire/întreținere precum și compoziția produselor oferite spre comercializare
    – lipsa informării corecte, complete și precise în ceea ce privește substanțele cu potențial alergen precum și ingredientele prezente în produsul finit, pe etichete sau în listele meniu
    – condiții igienico-sanitare precare în camerele destinate cazării turiștilor (huse protecție saltele/lenjerii/saltele/prosoape neigienizate, sisteme de aer condiționat neigienizate și mobilier degradat etc.)
    – întreținerea necorespunzătoare a piscinelor (absența informațiilor privind temperatura, pH-ul, adâncimea) precum și zone/șezlonguri neigienizate
    – întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de agrement (conductoare electrice neizolate, absența documentelor aferente echipamentelor utilizate, lipsa panourilor de informare, lipsa truselor de prim ajutor, echipamente de agrement cu elemente de siguranță insuficiente, absența evidențelor de igienizare)
    – nerespectarea măsurilor specifice referitoare la activitățile de operare a plajelor turistice.

  • ANPC a aplicat sancțiuni în valoare de peste 4 milioane lei, la nivel național

    ANPC a aplicat sancțiuni în valoare de peste 4 milioane lei, la nivel național

    În perioada 11.08 – 14.08.2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat activitatea a peste 820 de operatori economici, la nivelul întregii țări, verificând modul în care operatorii economici respectă legislația în domeniul protecției consumatorilor.

    Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

    – 792 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 4 milioane lei
    – 503 avertismente
    – oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 153.000 lei
    – oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 144.000 lei
    – oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 27 de operatori economici.

    Principalele neconformități identificate au fost:

    – inducerea în eroare a consumatorilor privind proveniența produselor de origine animală
    – produse oferite spre comercializare sub acțiunea directă a razelor solare și a insectelor
    – nerespectarea temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare cu grad de perisabilitate ridicat (pește)
    – existența la comercializare a produselor de origine animală (pulpe de pui) cu modificări organoleptice distincte de natura produsului
    – condiții necorespunzătoare de depozitare și păstrare a produselor cu grad de perisabilitate ridicat (sosuri)
    – prestarea serviciilor în spații neautorizate
    – comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depășit
    – comercializarea unor produse alimentare cu stare termică modificată
    – produse alimentare congelate, fără elemente de identificare și caracterizare
    – utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de gheață, rugină și mucegai
    – lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate
    – lipsa informării în mod corect, complet și precis a consumatorilor privind serviciile de cazare, facilitățile oferite, tarifele, mapa cu informații utile turiștilor
    – lipsa informării corecte, complete și precise în ceea ce privește substanțele cu potențial alergen precum și ingredientele prezente în produsul finit
    – lipsa informării privind tarifele și regulamentul de funcționare în incinta piscinelor

  • Peste 100 de operatori economici, furnizori de energie, controlați de ANPC, în toată țara

    Peste 100 de operatori economici, furnizori de energie, controlați de ANPC, în toată țara

    În perioada 17.04.2025 – 16.06.2025, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a derulat, la nivelul întregii țări, premergător eliminării schemei de plafonare a prețurilor la energia electrică, o tematică de control privind verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, în cazul prestării serviciilor de furnizare a energiei electrice către consumatorul casnic.

    Au fost controlați 116 operatori economici (inclusiv 431 de contracte emise de aceștia), fiind identificate abateri la 20 dintre companii.

    Pentru neregulile identificate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

    – 24 amenzi contravenţionale în valoare de peste 370.000 de lei
    – 10 avertismente
    – măsura remedierii deficiențelor constatate, pentru 12 operatori economici.

    Cele mai importante abateri de la legislația în domeniu întâlnite au fost:

    – lipsa sau completarea incorectă a ofertelor prezentate consumatorilor
    – lipsa prețului final cu toate taxele incluse, în contractele cu consumatorii
    – emiterea facturilor de consum și de report cu întârziere
    – emiterea cu întârziere a facturilor pentru energia consumată din rețea și pentru cea produsă/injectată în rețea, în cazul contractelor cu prosumatorii
    – lipsa menționării în contracte a unor informații precum: perioada de facturare, opțiunile privind modul de transmitere al facturilor, durata contractului, condițiile de reînnoire/prelungire/încetarea prestării serviciilor și a derulării contractelor
    – existența unor clauze abuzive, în contracte, referitoare la obligația consumatorului de a nu permite accesul la contor a persoanelor neautorizate, în cazul în care dispozitivele erau amplasate pe domeniul public și nu pe proprietatea personală a consumatorului, acesta fiind în imposibilitate de a o respecta
    – neafișarea pe site a tuturor informațiilor în baza cărora operatorul economic își desfășoară activitatea, inclusiv a informărilor cu privire la posibilitatea soluționării alternative a litigiilor (SAL).

    Recomandările privind drepturile consumatorilor de energie electrică

    Informați-vă corect înainte de semnarea unui contract:

    – Solicitați furnizorului oferta-tip de furnizare, care trebuie să conțină toate informațiile relevante (preț, tarife, durată, condiții de reziliere).
    – Asigurați-vă că prețul afișat este complet, incluzând toate taxele și tarifele reglementate.
    – Verificați dacă oferta este pe piața reglementată sau liberalizată,
    – Ofertele prezentate pe site-urile oficiale ale operatorilor economici, trebuie să fie accesibile pentru consultare/prezentate la avizierul de la fiecare punct de lucru al acestuia.

    Aveți dreptul la un contract clar și ușor de înțeles:

    Contractul trebuie să fie redactat în mod clar și să conțină informații despre:

    – drepturile și obligațiile părților,
    – durata contractului,
    – condițiile de prelungire sau încetare,
    – modalitățile de plată și penalități,
    – clauzele contractuale.

    Dreptul de a schimba furnizorul GRATUIT:

    – Puteți schimba furnizorul de energie electrică gratuit, în termen de 21 de zile de la solicitare.
    – Nu este necesară justificarea deciziei.

    Furnizorul actual NU are voie să perceapă penalități pentru rezilierea anticipată dacă nu s-au încălcat clauze contractuale.

    Dreptul de a fi informat în timp util despre modificările contractuale:

    – Furnizorul trebuie să vă anunțe cu minimum 30 de zile înainte despre orice modificare a contractului (ex: creșteri de preț).
    – Aveți dreptul de a denunța contractul dacă nu sunteți de acord cu noile condiții.

    Facturile trebuie să fie clare și corecte:

    Factura trebuie să includă:

    – perioada de consum,
    – cantitatea consumată,
    – prețul aplicat,
    – detalii despre tarife și taxe.

    Aveți dreptul de a contesta o factură eronată și de a primi răspuns în termen legal (30 de zile calendaristice).

    Aveți dreptul la compensații în cazul unor întreruperi nejustificate:

    În cazul unor întreruperi repetate sau nejustificate ale alimentării cu energie, aveți dreptul la compensații financiare din partea operatorului de distribuție.

    Acestea sunt stabilite prin reglementări ANRE, nu de ANPC, însă ANPC poate redirecționa sesizarea.

    Dreptul la protecție în cazul consumatorilor vulnerabili:

    – Dacă sunteți într-o situație financiară dificilă sau aveți un caz social, puteți beneficia de ajutoare de la stat (prin primărie sau alte instituții).
    – Puteți cere încheierea unor angajamente de plată eșalonată.

  • Comandamentul Litoral ANPC 2025: măsuri ferme pentru protecția consumatorilor – 205 controale și sancțiuni în valoare de aproximativ 800.000 lei

    Comandamentul Litoral ANPC 2025: măsuri ferme pentru protecția consumatorilor – 205 controale și sancțiuni în valoare de aproximativ 800.000 lei

    În perioada 28.07.2025 – 02.08.2025, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care activează în cadrul Comandamentului Litoral 2025, au desfășurat 205 acțiuni de verificare a modului în care este respectată legislația în domeniu, în stațiunile de pe litoralul românesc.

    Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

    – 166 amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 800.000 lei
    – 103 avertismente
    – oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de aproximativ 60.000 lei
    – oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de aproximativ 80.000 lei
    – oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 29 de operatori economici.

    „Și în această vară, prin activitatea Comandamentului Litoral ANPC 2025, demonstrăm că protecția consumatorilor nu este opțională, ci o prioritate. Acțiunile de control desfășurate pe litoralul românesc reflectă angajamentul nostru ferm de a interveni rapid și eficient ori de câte ori drepturile consumatorilor sunt încălcate. Suntem hotărâți să asigurăm un mediu comercial sigur și corect, iar sancțiunile aplicate sunt dovada clară că toleranța față de abateri este zero” — Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC

    Principalele abateri identificate au fost:

    – comercializarea unor produse periculoase, precum “kendama”, care pot prezenta riscuri de accidentare fizică
    – comercializarea unor produse periculoase, precum tatuaje, care pot prezenta riscuri precum sensibilizarea pielii și apariția reacțiilor alergice
    – comercializarea unor jucării cu deficiențe de informare, privind persoana responsabilă de punerea pe piață
    – comercializarea unor jucării fără marcajul CE, marcaj care dovedește conformitatea produsului cu normele de siguranță UE
    – prestarea serviciilor în spații neautorizate
    – lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate
    – lipsa afișării certificatului de clasificare/ înregistrare în spațiile de cazare
    – confort și siguranță necorespunzătoare în camerele destinate turiștilor (lenjerii/perne/saltele neigienizate, neconforme, grupuri sanitare cu depuneri grosiere de impurități)
    – comercializarea unor produse alimentare nesigure, fără elemente de identificare și caracterizare
    – condiții necorespunzătoare de depozitare și păstrare a produselor alimentare
    – comercializarea unor produse alimentare de origine vegetală cu modificări organoleptice, improprii consumului uman
    – utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură și depuneri grosiere de gheață
    – lipsa menționării substanțelor cu potențial alergen în produsele alimentare
    – deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română, lipsa informațiilor privind perioada promoțională
    – comercializarea unor suveniruri fără date de identificare și caracterizare și fără instrucțiuni de întreținere
    – informarea incompletă a consumatorilor privind compoziția fibroasă a produselor textile, precum și lipsa traducerilor în limba română.

  • În 5 zile, ANPC a controlat aproximativ 1.000 de operatori economici, la nivel național

    În 5 zile, ANPC a controlat aproximativ 1.000 de operatori economici, la nivel național

    În perioada 28.07 – 01.08.2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat activitatea a 982 de operatori economici, la nivelul întregii țări, pentru a se asigura că aceștia respectă drepturilor consumatorilor, conform legislației în vigoare.

    Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

    – 942 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 5,3 milioane lei
    – 597 avertismente
    – oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 185.000 lei
    – oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de 2,6 milioane lei
    – oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 41 de operatori economici.

    „Gravitatea abaterilor constatate confirmă, din păcate, că unii operatori economici continuă să pună în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor, ignorând complet obligațiile legale. ANPC nu va tolera astfel de practici și va acționa ferm, cu toate instrumentele legale disponibile, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor. Protejarea interesului public nu este negociabilă.” – Sebastian Ioan Hotca, președinte interimar al ANPC.

    Principalele abateri identificate au fost:

    – comercializarea unor jucării periculoase, notificate la nivel European prin sistemul Safety Gate
    – comercializarea unor produse textile cu compoziție fibroasă distinctă față de cea declarată în rapoartele de expertiză
    – comercializarea unor produse nealimentare fără marcaj CE și fără instrucțiuni de siguranță
    – condiții improprii în camerele destinate turiștilor, din spațiile de cazare (lenjerii murdare, infiltrații, sisteme de aer condiționat neigienizate, depuneri grosiere de impurități în cabinele de duș)
    – întreținerea necorespunzătoare a piscinelor, pavimentului și a mobilierului aferent (șezlonguri)
    – folosirea în piscine a apei cu concentrații de clor peste limitele admise
    – utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică
    – comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depășit
    – condiții necorespunzătoare de depozitare și păstrare a băuturilor răcoritoare
    – comercializarea unor produse fără elemente de identificare și caracterizare, care să asigure informare corectă, completă și precisă a consumatorilor
    – lipsa menționării substanțelor cu potențial alergen în produsele alimentare
    – comercializarea unor produse alimentare cu ambalaje deteriorate
    – utilizarea ustensilelor/recipientelor neprofesionale, improprii alimentației publice, cu grad de uzură avansat
    – nerespectarea temperaturii de depozitare recomandate de producător, pentru anumite preparate.

  • ANPC a amendat cu 2,6 milioane lei comercianții de lapte și produse lactate, din toată țara

    ANPC a amendat cu 2,6 milioane lei comercianții de lapte și produse lactate, din toată țara

    În perioada 16.06 – 30.06.2025 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a deșfășurat, la nivelul întregii țări, o serie de acțiuni de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în domeniu, pentrucomercializarea laptelui de consum, a produselor lactate și a celor derivate, ca parte a unei tematici de control.

    Acțiunile au vizat 670 operatori economici, 500 dintre aceștia înregistrând diferite nereguli. Totodată au fost verificate aproximativ 30 tone de lapte și produse lactate, la peste 6 tone dintre acestea constatându-se deficiențe.

    Pentru abaterile de la legislația specifică, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

    – 201 avertismente
    – 482 amenzi contravenţionale în cuantum circa 2,6 milioane lei
    – oprirea definitivă de la comercializare a peste 2 tone de produse lactate în valoare de circa 75.000 lei
    – oprirea temporară de la comercializare a aproximativ1,5 tone de produse lactate, pentru deficiențe de etichetare.

    „Atunci când vorbim despre produse perisabile precum laptele și lactatele, toleranța față de nerespectarea regulilor este zero. Nu vom ezita să aplicăm măsuri ferme și sancțiuni drastice ori de câte ori vom identifica abateri. Operatorii economici trebuie să înțeleagă că orice neglijență poate pune în pericol sănătatea consumatorilor. ANPC va intensifica acțiunile de control, iar cei care nu respectă legea vor suporta consecințele.” — Sebastian Hotca, Președinte interimar ANPC

    Principalele nereguli constatate:

    – comercializarea laptelui de consum şi a produselor lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv,  a datei  limită de consum stabilite  de  producători (84% dintre judeţe)
    – comercializarea unor produse lactate cu modificări organoleptice de aspect și culoare, cu urme evidente de alterare
    – comercializare laptelui și a unor produse lactate cu ambalaj deteriorat
    – comercializarea produselor lactate în spații comune cu produse cu adaos de alte tipuri de grăsimi/proteine, altele decât cele de origine lactată, fapt ce induce în eroare consumatorul privind natura produselor
    – lipsa unei informări corecte, complete și precise a consumatorilor, care să permită alegerea raţională, în conformitate cu nevoile lor
    – folosirea unor condiții necorespunzătoare de depozitare și păstrare a produselor, care pot determina apariția risculuide contaminare a produselor
    – nerespectarea regimului de temperatură indicată de producător, pentru păstrarea produselor (comercializarea acestora la temperaturi de peste 10°C, comparativ cu cearecomandată de producător, respectiv 2-8 °C)
    – lipsa informațiilor obligatorii referitoare la produsele lactate vrac, comercializate în piețele agroalimentare(procent de grăsime, data fabricației, data durabilității minimale, condiții de păstrare etc.)
    – lipsa afișării substanțelor cu potențial alergen pe care le pot conține produsele lactate.

    RECOMANDĂRI  PENTRU  CONSUMATORI:

    – Acordați o atenţie deosebită, atunci când cumpărați lapte și produse din lapte, asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul acestora este bombat, rezultă că a început procesul de fermentare şi produsul nu mai este propriu consumului uman.
    – Acordați atenţie deosebită condițiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere, cât și la domiciliu; verificaţi dacă laptele şi produsele lactate sunt păstrate la temperatura indicată de producător; refuzaţi să achiziţionaţi produse care au fost expuse la comercializare la alte temperaturi decât cele indicate de producător.
    – Solicitați vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, să vă arate eticheta produsului pentru a-i analiza compoziţia şi, mai ales, valabilitatea datei durabilităţii minimale.
    – Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare.
    – Când doriţi să cumpărati lapte şi produse din lapte, solicitaţi informaţii suplimentare vânzătorilor cu privire la natura produselor pe care doriţi să le cumpăraţi, întrucât există cazuri în care comercianţii expun la vânzare, în acelaşi spaţiu înlocuitori de produse lactate alături de produse lactate; în condiţiile în care modul de prezentare (formă de calup, dimensiuni, aspect, culoare) şi chiar de etichetare sunt asemănătoare, diferenţierea este îngreunată, motiv pentru care este absolut necesar să solicitaţi informaţii suplimentare din partea personalului cu atribuţii de vânzare din cadrul magazinelor. Vă informăm că, în cazul înlocuitorilor de produse lactate, grăsimile lactate au fost înlocuite parţial sau total cu grăsimi de altă origine decât cea lactată.
    – Refuzați produsele care prezintă data durabilității minimale/data limită de consum modificată sau depăşită.
    – La cumpărarea produselor alimentare şi, implicit a laptelui si produselor din lapte, solicitați  şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.
    – Nu cumpăraţi lapte şi produse din lapte din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibara bon de casă cu care să justificati tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionati un produs neconform sau chiar nesigur care vă poate afectasănătatea.

  • ANPC a controlat aproape 700 de operatori economici care produc, distribuie sau comercializează apă minerală sau de izvor

    ANPC a controlat aproape 700 de operatori economici care produc, distribuie sau comercializează apă minerală sau de izvor

    În perioada 01.07- 11.07.2025, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, la nivelul întregii țări, o serie de acțiuni de verificare privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor, ca parte a unei tematici de control.

    În cadrul acțiunilor, au fost controlaţi 687 operatori economici (192 distribuitori, 6 producători, 478 magazine şi 11 staţii de distribuţie a carburanţilor) și a fost verificată o cantitate de circa 1,8 milioane litri apă minerală naturală şi apă de izvor, aproximativ 100.000 litri din aceasta nerespectând prevederile legale în vigoare în domeniu.

    Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele sancțiuni:

    – 180 avertismente
    – 395 amenzi contravenționale, însumând circa 1,9 milioane lei
    – oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 65.000 litri de apă minerală naturală și apă de izvor îmbuteliată în valoare de circa 180.000 lei
    depozitată în condiții improprii sub acțiunea directă a razelor solare sau care prezentau caracteristici organoleptice neconforme;
    – oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 19.000 litri apă minerală naturală și apă de izvor, până la remedierea neconformităților constatate.

    Principalele abateri întâlnite sunt:

    – depozitarea improprie, nerespectând condițiile de temperatură recomandate de producător, direct sub acțiunea razelor solare, în perioade caniculare
    – comercializarea apelor minerale și de izvor cu caracteristici organoleptice
    neconforme
    – lipsa unui buletin de analiză a produselor care să ateste conformitatea acestora, în prezența unor suspiciuni privind încadrarea lor în parametri de calitate
    – comercializarea apei de izvor cu buletine de analiză care nu conțineau valorile anumitor elemente sau, în cazul altora, acestea erau mai mari decât nivelul normal
    – comercializarea unor ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită
    – comercializarea unor ape minerale și de izvor cu ambalaj deformat, deteriorat, neetanș sau fără etichete de produs
    – comercializarea apei în ambalaje reutilizabile (sifon) foarte murdare, mătuite
    – comercializarea de apă minerală naturală și/sau apă de izvor cu deficiențe de informare, neoferindu-se consumatorilor informațiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit, inclusiv lipsa traducerii sau traducere eronată în limba română
    – lipsa afișǎrii preţului de vânzare sau neafișarea prețului pe unitatea de mǎsurǎ
    – lipsa menţionării separate a valorii SGR (sistemul de garanție-returnare)
    – nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa menționării prețului vechi barat, a perioada în care se desfășoară oferta sau sintagma ”în limita stocului disponibil”etc.)
    – nerespectarea, pe eticheta de la raft, a denumirii exacte de pe eticheta de produs

    „Este inacceptabil ca, în anul 2025, un produs de consum atât de important precum apa să fie comercializat în condiții care pot pune în pericol sănătatea populației. Operatorii economici au obligația legală și morală să respecte normele privind calitatea, depozitarea și informarea corectă a consumatorilor. ANPC va acționa ferm ori de câte ori sunt constatate abateri, pentru că prevenirea riscurilor și protejarea consumatorilor nu sunt opționale, ci
    obligatorii”– Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

    SFATURI PENTRU CONSUMATORI:

    – Acordaţi o atenţie deosebită, când cumpăraţi ape minerale naturale şi ape de izvor, asupra modului de prezentare a ambalajului, asupra etanşeităţii recipientelor;
    – Acordaţi o atenţie deosebită aspectului produselor, în ceea ce priveşte prezenţa suspensiilor care pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare/expunere;
    – Acordaţi atenţie condiţiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere, cât şi la domiciliu, atunci când producătorul impune condiţii în acest sens;
    – Citiţi cu atenţie înscrisurile de pe etichete şi cumpăraţi numai acel produs care corespunde preferinţelor şi necesităţilor dumneavoastră:
    – La cumpărarea produselor alimentare, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a puteaproba în cazul în care, în mod justificat, doriţi sa reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.

Sari la conținut