REZULTATUL FINAL la concursul de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante de consilier gr.I A din cadrul C.R.P.C. Regiunea Centru Braşov- CJPC COVASNA, CJPC HARGHITA –15.09.2022
Blog
-

Gândaci și produse expirate găsite de ANPC într-un bistro din sectorul 2 al Capitalei
Pe data de 19 septembrie 2022, în urma unei sesizări primite de la consumatori, a avut loc o acțiune de verificare, la Bistro Garden, aparținând operatorului economic Plenitud Impex SRL, din sectorul 2 al Capitalei.
Controlul întreprins de o echipă a Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București, coordonată de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă a dus la descoperirea unor nereguli grave.
”Așa cum am anunțat, că voi declanșa o acțiune de monitorizare a comerțului de tip fast food, am și făcut. În urma unei sesizări, m-am aflat alături de colegii mei, comisarii, pe teren, pentru a vedea personal modul în care este respectată legea și, implicit, consumatorul.
Din păcate tot în sectorul 2, cel care îmi este atât de drag, am descoperit o locație cu mari probleme, în serviciile căreia cetățenii ar trebui să aibă încredere.
Suntem neobosiți și vom continua să facem curățenie. Vă rog să îmi semnalați în continuare locații de acest tip, ale căror servicii vă ridică suspiciuni. Vom fi imediat acolo, căci acesta este rolul nostru: să fim receptivi la sesizările dumneavoastră și să îndreptăm lucrurile, acolo unde este cazul”, Mihai Culeafă, vicepreședinte ANPC.Echipa de comisari a aplicat, în urma verificărilor amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei, dispunând oprirea definitivă de la comercializare a peste 450 kg de produse alimentare neconforme și oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor.
Abaterile constatate au fost:- folosirea unui bloc alimentar insalubru, cu insecte moarte și vii în spațiul de lucru;;
- utilizarea unui agregat frigorific deteriorat și neigienizat, cu chedere rupte, mucegai, grătare cu exfoliere de vopsea și prezență masivă de rugină;
- folosirea unei camere de depozitare a materiilor prime congelate/refrigerate, cu rafturile si rastelurile neigienizate, cu rugină si vopsea exfoliată, cu sistemul de răcire neigienizat, cu praful în strat grosier, cu: faianță depreciată și neigienizată, cu tavan și paviment neigienizate;
- lipsa graficului de schimb al uleiului la friteuze;
- folosirea unor produse si proceduri nesigure: utilizarea unor preparate alimentare fără etichete din care să rezulte data producției
- decongelare fără eticheta cu data pentru a se putea stabili conformitatea produsului.
- depozitarea produselor alimentare la temperatura mediului ambient, masa caldă fiind oprită;
- utilizarea la gătit a unor produse pe bază de grăsimi vegetale
-

REZULTATUL PROBEI INTERVIU la concursul de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante de consilier gr.I A din cadrul C.R.P.C. Regiunea Centru Braşov- CJPC COVASNA, CJPC HARGHITA – 15.09.2022
REZULTATUL PROBEI INTERVIU la concursul de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante de consilier gr.I A din cadrul C.R.P.C. Regiunea Centru Braşov- CJPC COVASNA, CJPC HARGHITA – 15.09.2022
-

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 24 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 11.00
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în
data de 24 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 11.00 -

Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Comisar Șef Adjunct grad II din cadrul C.J.P.C. Dolj – C.R.P.C. Regiunea Sud – Vest Oltenia (Craiova) – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, din data de 15.09.2022
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Comisar Șef Adjunct grad II din cadrul
C.J.P.C. Dolj – C.R.P.C. Regiunea Sud – Vest Oltenia (Craiova) – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, din data de 15.09.2022 -

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 17 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00,
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 17 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00.
-

Rezultatele finale la concursului organizat în data de 07.09.2022 (proba scrisă) și în data de 14.09.2022 (proba interviu) pentru ocuparea unor funcţii contractuale de execuţie vacante din cadrul A.N.P.C.
Rezultatele finale la concursului organizat în data de 07.09.2022 (proba scrisă) și în data de 14.09.2022 (proba interviu) pentru ocuparea unor funcţii contractuale de execuţie vacante din cadrul A.N.P.C.
Rezultat final concurs 07.09.2022 Rezultat final concurs 07.09.2022
-

REZULTATUL PROBEI SCRISE la concursul de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante de consilier gr.I A din cadrul C.R.P.C. Regiunea Centru Braşov- CJPC COVASNA, CJPC HARGHITA – 15.09.2022
REZULTATUL PROBEI SCRISE la concursul de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante de consilier gr.I A din cadrul C.R.P.C. Regiunea Centru Braşov-CJPC COVASNA, CJPC HARGHITA – 15.09.2022
-

Rezultatul final la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Comisar Șef grad II din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord – Est (IAȘI) – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, din data de 12.09.2022
Rezultatul final la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Comisar Șef grad
II din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord – Est (IAȘI) – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, din data de 12.09.2022 -

Rezultatul probei interviu la concursul organizat în data de 07 septembrie 2022 pentru ocuparea unor funcții contractuale vacante de execuție din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Rezultatul probei interviu la concursul organizat în data de 07 septembrie 2022 pentru ocuparea unor funcții contractuale vacante de execuție din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor