Autor: admin

  • Comandamentul Litoral al ANPC a verificat peste 2.100 de operatori economici

    Comandamentul Litoral al ANPC a verificat peste 2.100 de operatori economici

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, începând cu data de 01.07.2024, acțiuni de control în stațiunile de pe malul Mării Negre, în cadrul Comandamentului Litoral 2024 – structură special creată a instituției, pentru a monitoriza piața, în perioada estivală, în cea mai aglomerată zonă de vacanță din România.

    În acest an, comisarii ANPC participanți la Comandamentul Litoral au efectuat 2.164 acţiuni de control, în toate stațiunile, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

    1.090 avertismente (multe dintre acestea fiind primite de operatorii economici în perioada de consiliere)
    amenzi contravenţionale în valoare de peste 12,2milioane lei.

    Acestora li s-au adăugat următoarele măsuri complementare:

    oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 860.000 lei
    oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 91 de operatori economici
    propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru 16 operatori economici
    propunerea închiderii unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 1 operator economic (PFA Giugica Ieftimie)
    propunerea închiderii unității pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, pentru 2 operatori economici (SC Merinos Internațional SRL și SC Metroid Neo Star SRL)
    închiderea definitivă a unității pentru 2 operatori economici (SC Orizont Beach SRL (bar, restaurant și plajă) și SC Delta Aurora SA (restaurant)).

    Principalele abateri constatate sunt:

    comercializarea sau folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită;
    condiții igienicosanitare precare în unele spații de cazare sau la prestarea serviciilor de alimentație publică;
    folosirea unor echipamente frigorifice sau de gătire neigienizate sau deteriorate;
    utilizarea unor produse și proceduri nesigure, în cadrul activității de prestare servicii de alimentație publică;
    nerespectarea condițiilor prescrise și declarate de depozitare a materiilor prime, a preparatelor culinare sau a băuturilor răcoritoare și apă minerală conformindicațiilor producătorului;
    nerespectarea regimului temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare;
    nerespectarea vecinătăților produselor în spațiile frigorifice din unele blocuri alimentare;
    neafișarea ingredientelor cu potențial alergen utilizatepentru realizarea preparatelor;
    neafișarea mențiunilor specifice pe etichetele preparatelorobţinute din produse alimentare congelate;
    lipsa informațiilor referitoare la cantitățile de ingrediente, declarația nutrițională și prezența aditivilor în produselefinite/mâncărurile furnizate de unitățile de restaurație colective;
    utilizarea unor ustensile neprofesionale de bucătărie;
    lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare;
    utilizarea unor practici comerciale incorecte, înșelătoare;
    comercializarea unor jucării cu deficiențe:
    fără traducere în limba română a elementelor de identificare și caracterizare, pe etichete (mențiunile referitoare la denumirea și adresa importatorului,nemenționarea avertismentelor si recomandărilorspeciale destinate vârstei copiilor etc.),
    jucării notificate ca fiind periculoase, prin sistemul de alertă european pentru produse nealimentareRAPEX
    jucării purtând mărci înregistrate fără a avea licențăpentru a putea fi comercializate sau marcajul CE neconform;
    deficiențe privind etichetarea produselor textile:
    lipsa mențiunilor referitoare la compozitia textilelor,
    lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare și identificare a produselor de import;
    deficiențe privind indicarea prețurilor pe toate produsele expuse la comercializare și menționarea prețurilor per unitatea de măsură;
    folosirea unor spații de joacă neigienizate, cu deficiențe de informare referitoare la avertismente și modalități de utilizare a echipamentelor, cu componente deteriorate, care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viața copiilor;
    lipsa informării consumatorilor, în spațiile de cazare, și a mapelor de servicii gratuite și contracost, conform clasificarii unității de cazare;
    nerespectarea măsurilor dispuse.

     

     

     

  • Hotel de pe litoral, sancționat de ANPC

    Hotel de pe litoral, sancționat de ANPC

    Pe data de 29.08.2024, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control operativ, în cadrul Comandamentului Litoral 2024, la Hotel Delta, din stațiunea Jupiter administrată de operatorul economic Delta Aurora SA.

    Pentru abaterile de la legislația în domeniu constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

    amenzi contravenționale în valoare de 63.000 lei
    oprirea temporară a prestării serviciilor în blocul alimentar, până la remedierea deficiențelor
    oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme
    remedierea deficiențelor de informare, în termen de maximum 30 de zile
    propunerea emiterii deciziei de încetare a practicilor comerciale înșelătoare privind informarea consumatorilor.

    „Din păcate comisarii ANPC întâlnesc și astfel de situații în cadrul controalelor. Chiar dacă au fost consiliați, unii operatori economici continuă să ignore prevederile legii, motiv pentru care suntem nevoiți să luăm măsura opririi activității, menită să preîntâmpine punerea în pericol a consumatorilor” – Sebastian Hotca, președinte interimar al ANPC.

    Neregulile întâlnite au fost următoarele:

    – folosirea unor produse nesigure, respectiv: materii prime cu data durabilității minimale depășită, utilizarea unor materii prime cu stare termică modificată, contrar impunerii producătorilor, depozitarea direct pe paviment a produselor alimentare și materiilor prime

    – prestarea unor servicii ce pot pune în pericol viața, siguranța sau sănătatea consumatorilor prin: utilizarea unor agregate frigorifice insalubre, destinate băuturilor îmbuteliate in care se depozitau materii prime si alimente, echipamente frigorifice cu deficiențe de structură (cheder și rafturi cu urme pregnante de rugină), utilizarea unui spatiu insalubru destinat depozitării legumelor și fructelor utilizate în procesul tehnologic al blocului alimentar, utilizarea, la bar, a unor materii prime ce conțin, ca ingredient, E129 “Rosu Allura”, fără a informa consumatorii asupra riscurilor de sănătate

    – folosirea unor practici comerciale înșeătoare prin informarea intenționat eronată a compoziției și ingredientelor preparatelor finite destinate consumatorilor

    – condiții tehnice improprii: deficiențe de structură ale pavimentului si ale pereților în 2 din camerele de cazare ale unității, verificate prin sondaj, neetichetarea conformă a amperajului aparatelor de curent electric din unitățile de cazare verificate,

    – lipsa informării consumatorilor, în spațiile de cazare, și a mapelor de servicii gratuite și contracost, conform clasificarii unității de cazare de 3*.

  • rezultatul selecției de dosare la Concursul organizat în data de 11.09.2024 pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante de execuție  de Consilier debutant din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Compartiment Secretariat.

    rezultatul selecției de dosare la Concursul organizat în data de 11.09.2024 pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante de execuție de Consilier debutant din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Compartiment Secretariat.

    Rezultatul selecției de dosare la Concursul organizat în data de 11.09.2024 pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante de execuție  de Consilier debutant din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Compartiment Secretariat.

    Rezultate selectie dosare conc. 11. 09.2024

    Erata Rezultate selectie dosare concurs 11-septembrie-2024

  • Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 09 septembrie 2024 (proba scrisă), 03 septembrie 2024 (proba practică), pentru ocuparea unei funcţii contractuale vacante de execuție de Expert gr. II din cadrul A.N.P.C.- Direcția Generală Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană- Direcția Laboratoare Larex- Laborator Instrumental, după cum urmează: → Expert gr. II – 1 post – Direcția Generală Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană- Direcția Laboratoare Larex- Laborator Instrumental

    Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 09 septembrie 2024 (proba scrisă), 03 septembrie 2024 (proba practică), pentru ocuparea unei funcţii contractuale vacante de execuție de Expert gr. II din cadrul A.N.P.C.- Direcția Generală Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană- Direcția Laboratoare Larex- Laborator Instrumental, după cum urmează: → Expert gr. II – 1 post – Direcția Generală Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană- Direcția Laboratoare Larex- Laborator Instrumental

    Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 09
    septembrie 2024 (proba scrisă), 03 septembrie 2024 (proba practică), pentru ocuparea unei
    funcţii contractuale vacante de execuție de Expert gr. II din cadrul A.N.P.C.- Direcția Generală
    Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană- Direcția Laboratoare Larex- Laborator
    Instrumental, după cum urmează:
    → Expert gr. II – 1 post – Direcția Generală Control Supraveghere Piață și Armonizare
    Europeană- Direcția Laboratoare Larex- Laborator Instrumental

     

    Rezultate selectie dosare concurs 09. 09. 2024 functie contractuala vacanta de Expert GR II- DGCSPAE-DL LAREX-Laborator Instrumental

     

  • ANPC a controlat peste 600 de operatori economici care produc sau comercializează sucuri și băuturi răcoritoare, la nivel național

    ANPC a controlat peste 600 de operatori economici care produc sau comercializează sucuri și băuturi răcoritoare, la nivel național

    În perioada 29.07 – 09.08.2024 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, la nivelul întregii țări, o serie de acţiuni de verificare a modului de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe.

    Au fost controlaţi 641 operatori economici (distribuitori, magazine, staţii benzină şi producători), la 516 dintre aceştia fiind constatate deficienţe.

    Totodată, a fost verificată o cantitate de circa 245.000 litri de băuturi răcoritoare, sucuri și nectaruri de fructe, peste 84.000 litri dintre acesteanerespectând prevederile legale în vigoare, privind protecţia consumatorilor.

    În urma deficienţelor constatate, comisarii ANPC au aplicaturmătoarele sancțiuni:

    416 amenzi în valoare de aproximativ 2 milioane lei
    206 avertismente
    oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 6.500 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe, în valoare de peste 42.000 lei, care erau improprii consumului uman.

    Recomand consumatorilor să acorde atenție deosebită la ambalajul produsului, să nu cumpere sucurile sau băuturile răcoritoare al cărorambalaj este deteriorat sau deformat, să consume produsele într-un timp relativ scurt de la deschidere, conform indicațiilor de pe etichetă, și să refuze achiziționarea produselor a căror dată a durabilității minimale este depășită” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

    Dintre neregulile întâlnite menționăm:

    comercializarea diverselor sortimente de băuturi cu ambalaje deteriorate
    comercializarea unor produse cu data durabilitatii minimale depășită
    comercializarea unor produse care prezentau neconcordanțe între denumirea acestuia și lista ingredientelor
    comercializarea unor sucuri vrac fără a informa consumatorii despre aditivii, respectiv declarația nutrițională a acestora
    comercializarea unor băuturi răcoritoare fără avertizări în ceea ce privește ingredientele care „pot afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora”
    comercializarea unor produse fără a avea elementele de identificare-caracterizare sau alte informații traduse în limba română, pe etichetă
    nerespectarea condiţiilor privind depozitarea şi comercializarea băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe (la temperatura mediului ambient, sub directa acțiune a razelor solare, și nu la ”loc răcoros”, așa cum indică producătorii, direct pe pavimentetc.)
    folosirea unor echipamente frigorifice neigienizate, cu cu acumulari masive de praf, impurități și mucegai, cu depuneri și resturi de produse şi ambalaje
    folosirea unor aggregate frigorifice uzate, cu grătare ruginite
    practici comerciale incorecte (utilizarea pe etichete a unor imagini de fructe, în realitate, printre ingrediente aflându-se diverse arome sau concentrate din respectivele fructe)
    lipsa afişării sau afişarea într-o formă ilizibilă, echivocă a preţurilor
    lipsa afişării preţului pe unitatea de măsură
    nerespectarea regimului promoțiilor
    nerespectarea modului de indicare la raft a garanţiei reţinute în sistemul SGR pentru ambalajele reciclabile
    lipsa autorizației de funcționare.

     

  • Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacantă de Consilier juridic, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov – Compartimentul Juridic, concurs organizat în data de 26.08.2024 (proba scrisă)

    Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacantă de Consilier juridic, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov – Compartimentul Juridic, concurs organizat în data de 26.08.2024 (proba scrisă)

    Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de
    execuție vacantă de Consilier juridic, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C.
    Regiunea București – Ilfov – Compartimentul Juridic, concurs organizat în data de
    26.08.2024 (proba scrisă)

    Afisare rezultate proba scrisa Consilier juridic, I, superior din data de 26.08.2024

  • Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 13.08.2024 ( proba scrisă) pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de: Comisar clasa I, grad profesional superior – Serviciul Resurse Umane

    Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 13.08.2024 ( proba scrisă) pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de: Comisar clasa I, grad profesional superior – Serviciul Resurse Umane

    Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 13.08.2024 ( proba scrisă) pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de:
    Comisar clasa I, grad profesional superior  Serviciul Resurse Umane

    16 Rezultate finale 2

  • Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție vacante de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov – C.P.C. Sector 1 și C.P.C. Sector 6, concurs organizat în data de 23.08.2024

    Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție vacante de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov – C.P.C. Sector 1 și C.P.C. Sector 6, concurs organizat în data de 23.08.2024

    Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de
    execuție vacante de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C.
    Regiunea București – Ilfov – C.P.C. Sector 1 și C.P.C. Sector 6, concurs organizat în
    data de 23.08.2024

    Afisare rezultate proba scrisa 2 posturi de Comisar, I, superior din cadrul CPC sector 1 și CPC sector 6

  • Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 19.08.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de Consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcției Generale Economică și Resurse Umane – Direcția Economică – Serviciul Achiziții Publice și Administrativ.

    Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 19.08.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de Consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcției Generale Economică și Resurse Umane – Direcția Economică – Serviciul Achiziții Publice și Administrativ.

    Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 19.08.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de Consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcției Generale Economică și Resurse Umane – Direcția Economică – Serviciul Achiziții Publice și Administrativ.

    Rezultate finale SAPA 19.08.24

  • Rezultatul la proba scrisă privind concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciul pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite

    Rezultatul la proba scrisă privind concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciul pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite

     

    Rezultatul la proba interviu privind concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciul pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite

    9 Afisare rezultate proba scrisa site 6

Sari la conținut