Blog

  • Control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniu la Fabrica de zahăr

    Control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniu la Fabrica de zahăr

    În urma apariţiei în spațiul public a unor articole referitoare la înşelarea consumatorilor asupra originii şi naturii zahărului fabricat şi pus pe piaţă de către grupul Agrana, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dispus ca structura sa regională, CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi), sā efectueze o acţiune de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniu la Fabrica de zahăr din Buzău, aparţinând AGRANA ROMÂNIA SRL Bucureşti.

    După efectuarea verificărilor, s-a constatat utilizarea unei practici comerciale incorecte, respectiv o practică comercială înşelătoare, în raport cu natura şi originea ingredientului primar utilizat în fabricaţie.

    Astfel, fabrica din Buzău produce şi pune pe piaţă zahăr alb cristal sub două branduri cunoscute (respectiv Mărgăritar și Coroniţa), ambalat în pungi de hârtie sau de polietilenă de 1 kg, pe ambalaje fiind inscripţionată menţiunea “Origine din UE şi din afara UE”, fără a fi declarat ingredientul primar din care este obţinut zahărul – sfeclă de zahăr şi/sau trestie de zahăr.

    De asemenea, fabrica din Buzău produce zahăr numai din zahăr brut obţinut din trestie de zahăr, importat ca atare din ţări din afara Uniunii Europene, spre exemplu Eswatini (Africa), Belize (America Centrală), Brazilia (America de Sud), pe care îl ambalează.
    În schimb, în unitate se ambalează şi zahăr obţinut din sfeclă de zahăr în fabrica din Roman a producătorului.

    S-a prezentat specificaţia tehnică a zahărului alb cristal normal (sortimentul pus pe piaţă pentru consumatori), în care nu se menţionează materiile prime din care este obţinut. Din doc

    umentele de certificare a calităţii prezentate, a rezultat că parametrii fizico-chimici şi microbiologici sunt aceiaşi pentru ambele produse.
    Ambele tipuri de zahăr se ambalează sub acelaşi brand, în acelaşi tip de ambalaj, cu aceeaşi etichetare, uneori un tip de zahăr, alteori celălalt tip, fiind inscripţionat pe ambalaj lotul de fabricaţie, care cuprinde în codificare un cod al fabricii, un cod al ambalatorului, un cod al naturii ingredientului primar [B – pentru sfeclă de zahăr (sugar beet), R – pentru trestie de zahăr (raw cane)], precum şi data ambalării.

    Cele două tipuri de zahăr nu se amestecă. Deşi informaţia corectă asupra naturii ingredientului primar ar putea fi determinată prin decodificarea lotului de fabricaţie, în realitate consumatorii nu au acces la aceasta, neexistând pe ambalaj vreo explicaţie a codului.
    De asemenea, informaţiile privind originea geografică sunt înscrise într-o formă echivocă, inexactă, “Origine din UE şi din afara UE”, din declaraţii rezultând că este vorba de originea ingredientului primar. Nu se menţionează locul de producţie, România, produsul având declarat doar distribuitorul din Viena al grupului Agrana.

    În realitate, nici ingredientele primare şi nici produsele puse pe piaţă şi achiziţionate de consumatori nu pot fi şi din UE şi din afara UE, ci doar din Uniunea Europeană (zahăr din sfeclă de zahăr) sau doar din afara Uniunii Europene (zahăr din trestie de zahăr).
    Conform Regulamentului (UE) nr. 775/2018, este obligatorie indicarea ţării de origine sau locului de provenienţă al ingredientului primar, atunci când acesta diferă de ţara de origine sau locul de provenienţă al produsului alimentar.
    În plus, indicarea ingredientelor din care este obţinut un produs este obligatorie, excepţia de la informare formulată de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 pentru alimentele care conţin un singur ingredient nu se aplică în cazul de faţă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aceasta, respectiv: denumirea produsului alimentar să fie identică cu denumirea ingredientului (în speţă zahărul alb cristal nu este acelaşi lucru cu zahărul brut) şi denumirea produsului alimentar să permită identificarea clară a naturii ingredientului (din sfeclă de zahăr sau din trestie de zahăr, nu rezultă din etichetare).
    În concluzie, faptele descrise mai sus constituie pactică comercială incorectă, respectiv practică comercială înşelătoare – acţiune înşelătoare, întrucât informaţiile oferite şi modul de prezentare induc sau este susceptibil că induc în eroare consumatorii asupra unora dintre principalele caracteristici prevăzute de lege: natura ingredientelor şi produselor, ţara de origine sau locul de provenienţă şi, ca urmare, consumatorii sunt determinaţi sau este susceptibil că sunt determinaţi să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

    Ca atare, utilizarea de către operatorul economic a practicii comerciale incorecte a fost sancţionată cu amendă contravențională de 50.000 lei şi s-a dispus prin decizie a Comisarului Șef al CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) măsura de încetare a practicii comerciale incorecte constatate.
    Indiferent de motivele invocate de operatorul economic (spre exemplu, că proprietăţile zahărului nu sunt influenţate de materia primă utilizată, în urma fabricării obţinându-se un produs cu 99,7% zaharoză), trebuie să precizăm că, atunci când se ia în considerare nevoia de informații obligatorii referitoare la produsele alimentare, care să permită consumatorilor să facă o alegere în cunoștință de cauză, trebuie ținut cont de faptul că majoritatea acestora consideră deosebit de necesare anumite informații pe care le prețuiesc în mod special sau se ţine cont de orice avantaje general acceptate pentru consumatori. Interesul consumatorilor este unul diferit de la o persoană la alta, de la nevoia de a favoriza anumiţi producători locali sau europeni, la agrearea unui tip de produs sau altul, a unei origini geografice sau alta, a unor interese legate de mediu etc.

  • REZULTATUL FINAL  la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici  din cadrul instituției,

    REZULTATUL FINAL la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției,

    REZULTATUL FINAL la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției, pentru următoarele funcții:

    ➢ Comisar clasa I, grad profesional deținut principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Produse și Servicii Alimentare, grad profesional după promovare – superior
    ➢ Comisar clasa I, grad profesional deținut principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Produse și Servicii Nealimentare, grad profesional după promovare – superior

    Document afisare rezultate finale 2022

  • Comandamentul de iarnă

    Comandamentul de iarnă

    Începând din 12.12.2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) înființează structura specială de control – Comandamentul de iarnă – care, în premieră, în acest an, va acoperi zone destinate vacanței albe din 6 zone ale țării. Este vorba despre:

    • Valea Prahovei,
    • Brașov,
    • Bucovina
    • Maramureș
    • Băile Herculane – Rânca
    • Cluj – Băile Felix.

    ”De-a lungul anilor în care s-au desfășurat comandamente, s-a creat falsa impresie că acestea trebuie să debuteze cu o perioadă de consiliere.
    Nimic mai fals !
    Înțeleg să consiliem și să îndrumăm operatorii economici noi pe piață sau pe cei pe la care nu am mai trecut de-a lungul activității desfășurate de aceștia. Acolo unde, în schimb, constatările ne vor arăta abateri de la bunul simț comercial, se vor aplica sancțiuni în funcție de gravitatea celor constatate.
    A nu-ți respecta consumatorul ce îți trece pragul pentru că invoci necunoașterea legii nu poate fi o scuză și nici o justificare.
    Românii au ales alte destinații de vacanță pentru că, în timp, serviciile puse pe piață de către unii dintre operatorii economici au lăsat sau lasă de dorit. Consider acest comunicat un avertisment transmis public .
    Cumpărați produse de calitate, faceți curățenie, înlocuiți saltele și cearceafuri, acolo unde este nevoie, și tratați turiștii ca pe membrii familiei voastre” – Horia Constantinescu, președinte ANPC.

    Comandamentul de iarnă 2022 se va afla sub directa coordonare a Președintelui ANPC, Horia Constantinescu a Vicepreṣedinților Mihai Culeafă ṣi Sebastian Hotca și a directorului general Paul Anghel. Verificările vor fi realizate de comisarii ANPC, astfel încât, până pe data de 13 ianuarie 2023 – perioada în care structura va fi activă – să poată fi monitorizate principalele zone vizate de turiști și iubitorii sporturilor de iarnă, în perioada cea mai aglomerată din acest sezon.

    În acest fel, comisarii ANPC se vor asigura, în mod deosebit în această perioadă suprasolicitată, că sunt respectate prevederile legii și, implicit, drepturile consumatorilor, de către operatorii economici din zonele respective.

  • Raiffeisen Bank va restitui consumatorilor, în total, în urma aplicării Ordinul președintelui ANPC, o sumă totată de aproximativ 21,7 milioane de euro, care cuprinde și dobânda legală aferentă.

    Raiffeisen Bank va restitui consumatorilor, în total, în urma aplicării Ordinul președintelui ANPC, o sumă totată de aproximativ 21,7 milioane de euro, care cuprinde și dobânda legală aferentă.

    În urma deciziei definitive pronunțate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în raport cu practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, din perioada 2006-2009, banca a început returnarea sumelor stabilite prin Ordin, către consumatorii vizați.

    ” Nu știu în ce perioadă și dacă autoritățile române se vor putea face vreodată vinovate de vreun abuz la adresa companiilor austriece.
    Permanent, când unui operator economic nu îi convin vizitele reprezentanților statului roman, acuză abuzuri, fără a le putea susține în niciun fel.
    Iată, în schimb, așa cum și instanțele au validat, că vizita făcută de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a scos la iveală cu totul altceva.
    Vătămații par să fie cei peste 9.000 de consumatori cărora li s-au perceput mai mulți bani decât ar fi fost corect.
    Parcă suntem la Radio Erevan, în bancul în care nu el, ci ea și nu a dat, ci a furat.
    Această situație arată că operatorul economic este cel care a umblat în buzunarele consumatorilor, iar acum trebuie să le dea banii înapoi” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

    Astfel, până în acest moment, Raiffeisen Bank SA a restituit pentru aproximativ 5.530 de clienti, cu conturi active în moneda creditului și conturi în lei, pentru plata dobânzii legale calculate, îincepand cu 21 noiembrie 2021, aproximativ 13.400.000 euro (respectiv 10.930.000 euro reprezentand sume provenind din calculele efectuate pentru implementarea ordinului și aproximativ 2.470.000 euro reprezentând dobânda legală).

    De asemenea, pentru aproximativ 3.050 de clienti, care au sume de primit, în urma calculelor efectuate, dar care nu dețin conturi active în moneda creditului sau în lei, la Raiffeisen Bank SA, în acest moment, și care au de primit aproximativ 7.200.000 euro (respectiv 6.260.000 euro, reprezentând sume provenind din calculele efectuate pentru implementarea ordinului și aproximativ 940.000 euro reprezentând dobanda legală), rambursările încă nu au fost realizate.
    Aceștia sunt așteptați, la oricare dintre sediile Raiffeisen Bank pentru a indica, în scris, contul – deschis la oricare altă bancă -, în care le pot fi restituite sumele, conform Ordinului, precum și dobânda legală.

    Raiffeisen Bank va restitui consumatorilor, în total, în urma aplicării Ordinul președintelui ANPC, o sumă totată de aproximativ 21,7 milioane de euro, care cuprinde și dobânda legală aferentă.

  • Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Șef Serviciu grad II – Serviciul Recuperare Creanțe din cadrul Direcției Produse și Servicii Financiare, Bancare și Nebancare, din data de 15.12.2022

    Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Șef Serviciu grad II – Serviciul Recuperare Creanțe din cadrul Direcției Produse și Servicii Financiare, Bancare și Nebancare, din data de 15.12.2022

    Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Șef Serviciu grad II –
    Serviciul Recuperare Creanțe din cadrul Direcției Produse și Servicii Financiare, Bancare și Nebancare, din data de 15.12.2022

    Document afisare rezultate selectie 2022

  • Rezultatul probei interviu la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției,

    Rezultatul probei interviu la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției,

    Rezultatul probei interviu la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției, pentru următoarele funcții:

    ➢ Comisar clasa I, grad profesional deținut principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Produse și Servicii Alimentare, grad profesional după promovare – superior
    ➢ Comisar clasa I, grad profesional deținut principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Produse și Servicii Nealimentare, grad profesional după promovare – superior

    Document afisare rezultate proba interviu 2022

  • Aplicația mobilă Food-checker dezvoltată de Centrul Comun de Cercetare al  Comisiei Europene

    Aplicația mobilă Food-checker dezvoltată de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene

    La data de 10 octombrie a.c., a fost lansată o nouă aplicație mobilă Food checker, dezvoltata de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene pentru a aborda problema calității duale. Food checker este o aplicație disponibila oricarui tip de consumatori de alimente care ajuta la colectarea cât mai multor imagini de marcă identică și produse cu aspect posibil similar.

    Aplicatia este user-friendly, consumatorii fiind indrumati la accesarea acesteia asupra modului de utilizare. Aplicația mobilă este disponibila in 5 limbi – germana, franceza, italiana,polona și româna si poate fi descărcată de pe site-ul https://www.food-checker.com. Aplicatia Food checker poate fi descărcată din Google Play si App Store direct pe telefon.

    Succesul acestei aplicații mobile depinde în mare măsură de participarea consumatorilor, cărora li se cere să scaneze informațiile de pe fața ambalajului și ingredientele diferitelor versiuni de produse alimentare în supermarketuri din diferite state membre. Sunt vizate doar imagini cu produse alimentare comercializate in supermarketuri, susceptibile de a fi comercializate în toată Europa. Produsele deosebit de căutate pot fi observate în secțiunea misiuni și în secțiunea de propuneri a aplicației.

    În plus, consumatorii pot face propriile propuneri, dacă consideră că unele produse sunt relevante pentru comparația între țări. Campania de crowdsourcing are o durată de 3 luni, timp în care se vor organiza diferite competiții, în funcție de modul în care sunt colectate informațiile. Fiecare concurs va indica premiile, metoda de calificare, clasamentul și metoda de selecție. Punctele vor fi calculate pentru activități specifice, cum ar fi numărul de înscrieri, tipul de produse, schimbul de informații etc.

    Premiile vor varia în funcție de pragurile de finalizare și vor permite diferite categorii de beneficii, cum ar fi vouchere pentru platforme de magazine online, evenimente întregi și opțiunea de a oferi donații pentru cauze sociale și ecologice”.

       

  • Rezultatul probei scrise la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției,

    Rezultatul probei scrise la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției,

    Rezultatul probei scrise la examenul din data de 08.12.2022 pentru promovarea în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției, pentru următoarele funcții:

    ➢ Comisar clasa I, grad profesional deținut principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Produse și Servicii Alimentare, grad profesional după promovare – superior
    ➢ Comisar clasa I, grad profesional deținut principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Produse și Servicii Nealimentare, grad profesional după promovare – superior

    Document afisare rezultate proba scrisa 2022

  • Protocol de colaborare semnat de ANPC cu Poliția Locală a Municipiului București

    Protocol de colaborare semnat de ANPC cu Poliția Locală a Municipiului București

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a semnat un protocol de colaborare cu Poliția Locală a Municipiului București, deschizând, în acest fel, calea unor multiple posibilități de conlucrare între cele două instituții, în beneficiul cetățeanului.

    ” Salut inițiativa Poliției Locale de a semna un protocol, ce cu siguranță va fi în folosul consumatorilor.
    Cu cât mai multe autorități înțeleg că trebuie să colaborăm și să apărăm interesele cetățenilor, cu atât mai sigură va fi viața în țara noastră” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

    Actul prevede posibilitatea alcătuirii unor grupuri mixte de acțiune, în care, conform competențelor stabilite de lege pentru fiecare dintre cele două instituții, comisarii și polițiștii locali să supravegheze, împreună piața și modul în care se derulează actul comercial la nivelul Capitalei României.
    Deschiderea acestei colaborări reprezintă o dovadă a bunelor relații între instituțiile statului, fie ele centrale sau locale, astfel încât cetățenii Bucureștiului să se bucure de toate drepturile lor de consumatori, în fiecare moment al anului, într-o piață foarte bogată, diversă și extrem de dinamică.

  • ANPC decide amânarea detalierii informațiilor din meniurile restaurantelor până în martie 2023

    ANPC decide amânarea detalierii informațiilor din meniurile restaurantelor până în martie 2023

    În urma consultărilor realizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu structurile asociative și patronatele din HORECA, cu privire la termenul de aplicare ale prevederilor Ordinului Președintelui ANPC nr. 201/2022, conducerea instituției a decis amânarea acestuia pentru data de 15 martie 2023.

    Prevederile actului administrativ se referă la completarea listelor meniu din restaurante sau locații de alimentație publică, precum și adăugarea, pe site-urile operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, a detaliilor referitoare la ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.

    Decizia de amânare a termenului de afișare a acestor informații în listele meniu fizice sau virtuale a fost luată pentru a da timpul necesar operatorilor economici să pregătească elementele corecțiilor de informare, prevăzute în Ordin cu atenție și rigurozitate.

    Totodată, în perioada următoare, vor fi concepute îndrumare practice de exemplificare pentru fiecare tipologie de meniu, care urmează să constituie subiectul unor întâlniri periodice ale grupului de lucru format din speciliști ANPC și reprezentanți ai structurilor asociative din HORECA. Acestea le sunt necesare operatorilor economici, pentru ca adăugirile de informații din listele meniu, conform prevederilor actului administrativ, să fie realizate într-un mod unitar, profesionist și clar, până la termenul stabilit.

    Ordinul nr. 201/2022 al Președintelui ANPC conține elemente esențiale pentru sănătatea consumatorilor, considerate de specialiștii instituției a fi deosebit de importante, în beneficiul consumatorilor căci, dacă, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, tot așa este normal să se regăsească același tip de informații care să descrie un preparat culinar servit într-o locație de alimentație publică. În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoștință de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul.

Sari la conținut