Blog

  • ANPC a aplicat amenzi de peste 600.000 lei, operatorilor economici din Regiunea Timiș, în doar două zile

    ANPC a aplicat amenzi de peste 600.000 lei, operatorilor economici din Regiunea Timiș, în doar două zile

    Parte a campaniei ”Caravana Consumatorilor” – acțiune menită să alinieze abordarea în control a comisarilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), la un nivel unitar, în întreaga țară – s-au derulat ample acțiuni de control, în perioada 31.08-1.09.2022, în Lugoj și Timișoara.

    Echipele de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Vest au fost coordinate, în acest demers, de președintele Horia Constantinescu și directorul general Paul Anghel.

    În cele două zile, comisarii CRPC Regiunea Vest au verificat 70 de operatori economici din cele două orașe, toți înregistrând abateri de la legislația în vigoare, în domeniu.

    ” Fie că vorbim despre operatori economici mici sau vorbim despre cei mari, numitorul comun al activității acestora este consumatorul. Am găsit locații pline de gândaci, am găsit rugină în contact direct cu alimentele și am întâlnit multă superficialitate și diletantism. Se mănâncă, totuși, bine și te poți caza în condiții mai mult decât civilizate.
    Este păcat că, în comparație cu cei care își duc activitatea la un nivel superior, există totuși abateri grave. Am fost nevoiți să oprim multe restaurante si să retragem de la comercializare produse neconforme. Dar cred că cel mai important este să retragem din raporturile cu consumatorii pe cei ce își bat joc de aceștia” – Horia Constantinescu, președinte ANPC.

    În urma neregulilor constatate pe teren, au fost aplicate diverse sancțiuni, după cum urmează:

    • 84 amenzi contravenționale, în valoare de 603.000 lei
    • 42 avertismente
    • oprirea definitivă de la comercializare a peste 2 tone de produse alimentare neconforme
    • oprirea temporară pentru expertizare a peste 3 kg de bijuterii din metale prețioase
    • oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru 26 de unități
    • propunerea de închidere a unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 22 de locații
    • propunerea suspendării autorizației de comercializare a metalelor prețioase, pentru o unitate

    Dintre cele mai importante abateri constatate, amintim:

    • comercializarea unor produse alimentare cu termenul de valabilitate ilizibil sau depășit
    • utilizarea unor camere frigorifice neigenizate corespunzător, cu rafturi metalice ruginite, cu pereți cu tencuiala sau zugrăveala exfoliată
    • comercializarea unor produse preparate și semipreparate fără a avea menționată data preparării,
    • utilizarea, în blocul alimentar, a unor aparate și ustensile neigienizate, depreciate, cu rugină
    • utilizarea unor echipamente de gătire (cuptor de copt, cuvă de fierbere, tăvile de coacere) neigenizate, cu strat gros arsură
    • existența unor pardoseali neigenizate,cu plinte deslipite,
    • depozitarea materiilor prime în locuri nepotrivite (ex: faină depozitată în spațiul de preparare)
    • utilizarea unor cântare fără verificare metrologică
    • utilizarea unui ulei de prăjire cu coloare modificată,
    • necompletarea graficului pentru schimbul uleiului de prăjire
    • comercializarea unor ouă neigienizate, sparte, cu urme biologice,
    • utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre (cu gheață în exces, rame murdare, rugină, praf și insecte)
    • comercializarea unor legume și fructe depreciate cu modificări organoleptice ale aspectului și consistentei, fără a fi precizată clasa de calitate și a țării de origine a acestora
    • comercializarea unor preparate din carne fără documente de proveniență
    • neafișarea prețului de vânzare al produselor
    • utilizarea la gătre a unor produse din grăsime vegetală în loc de cele lactate (smântână sau frișcă)
    • lipsa informațiilor referitoare la alergeni pe care i-ar păutea conține preparatele
    • lipsa cântarului la vânzarea produselor vrac
    • condiții improrii de comercializare a produselor alimentare (infestare cu gândaci/muște/paraziți, produse depozitate direct pe paviment etc.)
    • nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare, în conformitate cu mențiunile producătorilor
    • schimbarea stării termice a produselor alimentare
    • comercializarea unor jucării diverse, periculoase, fără elemente de identificare/caracterizare, fără marcaj de conformitate CE, fără traducere în limba română
    • comercializarea unor bijuterii nemarcate, fără etichete cu informații privind gramajul, pietrele bijuteriilor, folosind substanțe de verificare a aurului de 14K și 18K expirate.
  • Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 07 septembrie 2022 (proba scrisă) pentru ocuparea funcțiilor contractuale vacante de execuţie din  cadrul A.N.P.C

    Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 07 septembrie 2022 (proba scrisă) pentru ocuparea funcțiilor contractuale vacante de execuţie din cadrul A.N.P.C

    Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 07 septembrie
    2022 (proba scrisă) pentru ocuparea funcțiilor contractuale vacante de execuţie din
    cadrul A.N.P.C

    Rezultate selectie concurs 07.09.2022 – avizier

  • ANPC va controla fast food-urile din București, pentru a se asigura că serviciile oferite de acestea sunt conforme

    ANPC va controla fast food-urile din București, pentru a se asigura că serviciile oferite de acestea sunt conforme

    În urma acțiunii de control efectuată la un fast food din sectorul 2 al Capitalei și a neregulilor majore depistate acolo de echipa de comisari ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), vicepreședintele Mihai Culeafă își propune să verifice periodic aceste tipuri de unități, dat fiind importanța lor pentru persoanele aflate în mișcare, în criză de timp, sau cu posibilități financiare reduse.

    Astfel, în contextul terminării perioadei vacanțelor și intensificării activității în București, echipe de control coordonate de vicepreședintele Mihai Culeafă, vor supraveghea modul în care covrigăriile, patiseriile, shaormeriile, de pe raza Capitalei, își desfășoară activitatea, astfel încât clienții obișnuiți ai acestora, muncitori, taximetriști, elevi și studenți și alte categorii sociale, obișnuiți consumatori ai locațiilor menționate, să beneficieze de condiții normale de servire.

    ”Îmi aduc aminte de perioada în care m-am apucat de afaceri și străbăteam țara în lung și în lat. Nu de puține ori, împreună cu șoferii noștri ne opream și mâncam pe fugă, la o covrigărie sau o patiserie. Și noi eram clienți obișnuiți ai acestor chișcuri și îmi aduc aminte cu mare plăcere de plăcinta dobrogrană, care este preferata mea.
    Acum, de când particip la acțiunile de control, împreună cu colegii mei, văd lucrurile altfel. Chiar ultimul control, pe această temă, de la shaormeria din sectorul 2, m-a făcut să-mi dau seama că lucrurile nu sunt mereu în regulă, în astfel de spații dedicate alimentației publice.

    Și astăzi sunt oameni mulți care, în drum spre serviciu, cumpără repede ceva pentru a mânca pe drum sau în pauza de masă.
    Și pentru că aceste locații sunt numeroase, mici, dar cu o mulțime de clienți, trebuie să avem grijă ca servciile oferite consumatorilor să fie la nivelul celor puse la dispoziție de un restaurant.

    De aceea, îi invit pe toți cei care constată probleme, să îmi transmită, pe contul meu de facebook sau la numărul meu de telefon 0727.333.363, special dedicat consumatorilor, imagini sau informații despre locația unde văd că lucrurile nu sunt în regulă și imediat vom verifica locația cu pricina.
    Până atunci, în fiecare zi, voi fi pe teren, împreună cu colegii mei, pentru a vedea personal cum se desfășoară aceste activități” – Mihai Culeafă, vicepreședinte ANPC.

  • 265 de magazine Lidl, din toată țara, au fost amendate de ANPC cu peste 3,5 milioane lei

    265 de magazine Lidl, din toată țara, au fost amendate de ANPC cu peste 3,5 milioane lei

    În cursul lunii august 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări.

    ” Nu știu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam și în trecut: NU SUNTEM PELICANII EUROPEI!
    Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, TREBUIE RESPECTAT!
    Renovați, curățați, aduceți produse de calitate, nu mai căutați variante să ne determinați să “o luăm mai ușor”!
    Dacă la voi acasă este ordine și curățenie, considerați și această țară și pe cetățenii ei, ca parte din Europa!
    Merităm să fim tratați onorabil! Ce părere aveți?” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

    Au fost controlate 265 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

    • 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei
    • 144 avertismente
    • prirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 75.000 lei
    • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 24 de unități
    • închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 magazine
    • închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru o unitate.

    Abaterile de la legislație constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor s-au referit la:

    • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
    • comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte
    • comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă)
    • neconcordanțe între valoarea prețului înscrisă pe etichetă și cea afișată pe produs, precum și între prețul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat
    • comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
    • comercializarea unor ouă neigienizate
    • comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea “produse din produse congelate”, cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuși de unică folosință la servire
    • utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
    • utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
    • existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere
    • folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
    • deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română)
    • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
    • comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate
    • comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
    • nerespectarea regimului promoțiilor (neafișarea perioadei de desfășurare a promoției, neafișarea prețului nou și a prețului vechi de comercializare a produsului aflat în promoție, calcul eronat al procentului de reducere)
    • folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavement deteriorate
    • existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
    • comercializarea unor produse cosmetice fără eticheta tradusă în limba română
    • utilizarea unor cântare care înregistrau erori
    • nerespectarea regimului de temperature de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
    • existența unor neconcordante între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft.

     

  • Rezultatul probei scrise si solutionare a contestatiilor la  concursul de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcților publice  de executie din cadrul C.R.P.C. Regiunea Sud-Vest Oltenia  din data de 22 AUGUST 2022

    Rezultatul probei scrise si solutionare a contestatiilor la concursul de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcților publice de executie din cadrul C.R.P.C. Regiunea Sud-Vest Oltenia din data de 22 AUGUST 2022

    Rezultatul probei scrise si solutionare a contestatiilor la concursul de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcților publice de executie din cadrul C.R.P.C. Regiunea Sud-Vest Oltenia din data de 22 AUGUST 2022

    ANUNT REZULTATE PROBA SCRISA – DUPA SOLUTIONAREA CONTESTATIILOR

  • Rezultatul probei interviu  la concursul organizat în data de 18.08.2022 pentru ocuparea funcției publice vacantă de  comisar I principal din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) – C.J.P.C. Iași

    Rezultatul probei interviu la concursul organizat în data de 18.08.2022 pentru ocuparea funcției publice vacantă de comisar I principal din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) – C.J.P.C. Iași

    Rezultatul probei interviu la concursul organizat în data de 18.08.2022 pentru ocuparea funcției publice vacantă de comisar I principal din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) – C.J.P.C. Iași

    rezultate proba interviu concurs 18.08.2022

  • Rezultatul contestației depusă la proba scrisă  la concursul organizat în data de 22.08.2022 pentru ocuparea funcției publice vacantă de consilier juridic I superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) – aferent C.J.P.C. Suceava

    Rezultatul contestației depusă la proba scrisă la concursul organizat în data de 22.08.2022 pentru ocuparea funcției publice vacantă de consilier juridic I superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) – aferent C.J.P.C. Suceava

    Rezultatul contestației depusă la proba scrisa la concursul organizat în data de 22.08.2022 pentru ocuparea funcției publice vacantă de consilier juridic I superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) – aferent C.J.P.C. Suceava

    Rezultate conterstatie proba scrisa concurs 22.08.2022

  • REZULTATUL  probei scrise la concursului de recrutare organizat în data de 23 august 2022  de C.R.P.C. Regiunea Centru (Brașov)

    REZULTATUL probei scrise la concursului de recrutare organizat în data de 23 august 2022 de C.R.P.C. Regiunea Centru (Brașov)

    REZULTATUL probei scrise la concursului de recrutare organizat în data de 23 august 2022 de C.R.P.C. Regiunea Centru (Brașov)

    5.1 AFISARE – REZULTAT PROBA SCRIS

  • Comisarii ANPC propun închiderea unui supermarket și a unui restaurant din Giurgiu

    Comisarii ANPC propun închiderea unui supermarket și a unui restaurant din Giurgiu

    Ca urmare a diverselor sesizări primite de la cetățeni, în cadrul programului ”Caravana consumatorilor”, echipe mixte de control ale Comisariatelor Regionale pentru Protecția Consumatorilor Regiunile Sud Muntenia și București-Ilfov au efectuat o serie de acțiuni de control la operatori economici din județul Giurgiu.

    În cazul a doi dintre aceștia, respectiv supermarketul Supeco și Restaurantul Perla, din portul Giurgiu, comisarii au aplicat mai multe sancțiuni, cauzate de numărul însemnat de abateri constatate în timpul controlului:

    • amenzi contravenționale în valoare de 55.000 lei
    • oprirea definitivă de la comercializare a 730 kg de produse alimentare, în valoare de aproximativ 50.000 lei
    • oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor pentru ambele unități
    • propunere pentru închiderea temporară, pentru o perioadă de la 0-6 luni, pentru ambele unități.

    ” Există încă locații în care se pare că nu se intră. Pare că normele de bun simț comercial și legislația, pentru unii, sunt facultative, bazându-se, în continuare, pe relații, pile, șușanele.Mă întreb dacă cei care mâncau gratis pe acolo și-au pus problema că, în spatele fiecărei note de plată cu zero, cineva a decontat probleme de sănătate sau poate chiar viața pusă în pericol.

    Dacă tot suntem oameni respectabili ai unei comunități, atunci, hai, să îi învățăm și pe cei din jurul nostru să fie la fel.
    Mai corect ar fi să spunem: ” hai, tată socru, să facem curat și să ne respectăm semenii!”.
    Să nu uităm că instanța supremă este cea a lui Dumnezeu” – Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

    Dintre cele mai importante nereguli întâlnite de echipele de control, menționăm:

    • comercializarea sau utilizarea ca materii prime a unor produse cu data limită de consum depășită
    • comercializarea unor fructe și legume cu modificări organoleptice
    • comercializarea unor produse alimentare cu ambalaje depreciate
    • utilizarea unei camera de congelare neigienizată
    • folosirea unor vitine frigorifice neigienizate cu depuneri masive de praf impurități
    • utilizarea ca materii prime a unor produse alimentare nesigure (fără etichete)
    • existența, în blocul alimentar, a pavimentului deteriorat,
    • folosirea unor agregate cu rugină și exfolieri de vopsea, cu chedere și ustensile deteriorate
    • prezenta infestatiei cu gândaci, în bucătărie
    • utilizarea unor spații de congelare neigienizate, cu acumulări excesive de gheață.
Sari la conținut