- comisar clasa I, grad profesional principal – Biroul de control și supraveghere piață prestări servicii alimentație publică– 1 post – ID 537287
- comisar clasa I, grad profesional asistent – Biroul de control și supraveghere piață produse alimentare – 1 post – ID 472221
- consilier juridic clasa I, grad professional asistent – 2 posturi – ID 537264, ID 537265
Blog

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 11 martie 2022 (funcții publice de execuție vacante)
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 11 martie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizat în baza excepțiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2021 privind privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice, OUG nr.109/2021 privind echivalarea funcțiilor publice cu funcțiile publice generale, la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante:
ANPC organizează concurs în data de 11 martie 2022 (Comisar Șef Adjunct grad II – C.J.P.C. Bistrița – Năsăud si C.J.P.C. Iași)
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 11 martie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 72, sector 1, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, pentru următoarele posturi:- Comisar Șef Adjunct grad II – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord – Vest (Cluj) – C.J.P.C. Bistrița – Năsăud
- Comisar Șef Adjunct grad II – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord – Est (Iași) – C.J.P.C. Iași
Formular de inscriere
Model adeverinta
Nota de informare GDPR
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor organizează concurs în data de 02.03.2022 (funcţii contractuale vacante)
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor organizează concurs în data de 02.03.2022, ora 11.00 (proba scrisă), iar interviul într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor funcţii contractuale vacante, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:- Muncitor calificat tr I – 1 post – Direcția Economică și Resurse Umane – Serviciul administrativ
- Îngrijitor – 2 posturi – Direcția Economică și Resurse Umane – Serviciul administrativ
- Șofer tr I – 1 post – Direcția Economică și Resurse Umane – Serviciul administrativ
Model cerere inscriere la concurs
Nota de informare GDPR
OPIS documente inscriere la concurs
CRPC Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 09 martie 2022 (funcții publice de conducere vacante)
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 09 martie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizat în baza excepțiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2021 privind privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice, OUG nr.109/2021 privind echivalarea funcțiilor publice cu funcțiile publice generale, la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea următoarelor funcții publice de conducere vacante:- șef serviciu grad II –CPCMB – Serviciul de control și supraveghere piață – ID 537293
- șef birou grad II –CPCMB – Biroul de control și supraveghere piață produse alimentare – ID 472220
- șef birou grad II –CPCMB – Biroul de control și supraveghere piață prestări servicii alimentație publică – ID 435559
- șef birou grad II –CJPC Ilfov – Biroul de control și supraveghere piață – ID 537266

ANPC a trimis firmelor din energie un chestionar pentru a ști exact numărul facturilor greșite
În cadrul întâlnirii pe care conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat-o cu operatorii economici din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, în ultima zi a lunii ianuarie, pentru a se asigura că aceștia sunt pregătiți să aplice prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2022, președinte Autorității, Horia Constantinescu, afirma că ANPC va pregăti un mod standardizat de comunicare cu aceștia.Drept urmare, pe 2 februarie 2022, a fost expediat prin e-mail, către toate companiile care furnizează energie electrică și gaze naturale operatorilor casnici din România, un chestionar care conține o rubricație detaliată în urma completării căruia va fi posibilă o centralizare exactă a numărului de facturi greșit întocmite, în raport cu prevederile Ordonanțelor 118/2021 și 3/2022.
”Așa cum am spus la începutul săptămânii, dorim să avem date certe, ASUMATE, pentru a putea cuantifica dimensiunea EXACTĂ a facturării eronate în domeniul energiei electrice și gazelor naturale, în România. Ne-am ținut de cuvânt și, imediat am construit un chestionar care să ne permită radiografierea precisă a fenomenului și, în raport cu acest lucru, să putem aborda concret și rapid controlul remedierii eventualelor greșeli. Imediat cum centralizăm toate datele, le vom da publicității”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Formularul expediat de ANPC către furnizorii de energie poate fi găsit la linkul de mai jos

CRPC Regiunea București – Ilfov organizează concurs, în data de 07.03.2022 (funcții publice de execuție vacante)
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 07 martie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizat în baza excepțiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2021 privind privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice, OUG nr.109/2021 privind echivalarea funcțiilor publice cu funcțiile publice generale, la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante:- comisar clasa I, grad profesional superior – Biroul de control și supraveghere piață servicii bancare – 1 post – ID 393389
- comisar clasa I, grad profesional superior – Biroul de control și supraveghere piață produse nealimentare – 1 post – ID 393360
- comisar clasa I, grad profesional asistent – Biroul de control și supraveghere piață servicii bancare– 2 posturi – ID 393359, ID 393361
- consilier achiziții publice clasa I, grad profesional superior – Biroul Economic și Resurse Umane – 1 post – ID 435554

CRPC Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 07.03.2022 (funcții publice de conducere vacante)
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 07 martie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizat în baza excepțiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2021 privind privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice, OUG nr.109/2021 privind echivalarea funcțiilor publice cu funcțiile publice generale, la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea următoarelor funcții publice de conducere vacante:
Alte nereguli grave descoperite de ANPC în unele mari magazine din Capitală
Acțiunile de control întreprinse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la marile magazine continuă, dat fiind că sesizările consumatorilor referitoare la neregulile prezente aici, nu contenesc.Alte două magazine al operatorului economic Mega Image, de astă dată situate în Capitală, au fost verificate: cel situate pe Bd Timișoara nr. 35 și cel din Șos. Iancului nr. 4.” Mega Image din nou! Deja par mega probleme! 4 din 4! Povestea va continua, ca mesaj de fermitate! Vrem Mega Respect, Mega Calitate, Mega Conformitate, dacă tot suntem MEGA IMAGE!Până la acel moment, rămân MEGA SANCTIONAȚI!Și continuăm…Picătura chinezească varianta mega!” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.Echipele Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București au constatat, în urma controlului, abateri importante de la legislația în domeniu, care au condus la aplicarea unor amenzi contravenționale în valoare de 31.000 lei.La acestea s-au adăugat măsuri complementare de:– oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe– oprirea temporară a prestarii de servicii până la remedierea deficientțlor constatate, pentru ambele unități– a fost propusă sancțiunea complementară de închidere temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru unul dintre cele două magazine.Deficiențele constatate de comisarii ANPC au fost:– comercializarea unor produse congelate neconforme (legume și produse din carne cu culoarea modificată și cu acumulări de gheață)– comercializarea unor fructe și produse din carne cu modificări organoleptice evidente și urme de mucegai– comercializarea a diverse sortimente de salate fără informații privind data și ora deschiderii ambalajului, deși acestea aveau valabilitate 2 zile de la deschidere– comercializarea unor produse preparate în zona de gătire a magazinului fără informare asupra orei de producție, deși acestea aveau valabilitate două ore din momentul producției– utilizarea unui spațiul de expunere al produselor preambalate și congelate neigienizat, cu resturi de etichete, impurități mecanice, insecte moarte (muste si gandaci de bucatarie)– prezența, în sistemul de ventilație al vitrinelor frigorifice de expunere a produselor la vânzare, a prafului în strat grosier, ruginei, a vopselei exfoliate– utilizarea unor vitrine frigorifice cu rafturi care prezentau un grad avansat de uzură, depreciate, pătate, cu resturi și reziduri alimentare– grătarele raionului de rotiserie erau neigienizate, prezentând un strat gros de arsură și grăsimi– rafturile din lemn ale raionului de patiserie prezentau un grad avansat de uzură, iar în jurul acestora se aflau capcane de gândaci,– existența pavimentului neigienizat, în magazine, cu un strat de praf gros, grăsime si zone depreciate.

Comisia Europeană a publicat comunicatul de presă cu titlul “Protecția consumatorilor împotriva recenziilor înșelătoare: 55% dintre site-urile web verificate încalcă legislația UE”, cuprinzând rezultatele Acțiunii Sweep Internet 2021
Tema exercițiul Sweep Internet 2021, privind recenziile înșelătoare, a fost aprobată în cadrul reuniunii rețelei CPC (Consumer Protection Cooperation). Această verificare a site-urilor web, care a avut loc în perioada 26.10 – 26.11.2021, a vizat identificarea practicilor înșelătoare în colectarea și prezentarea recenziilor consumatorilor. Din studiile Comisiei a reișit că, adesea, consumatorii se bazează pe recenzii atunci când iau decizii de cumpărare, recenziile fiind mai importante decât publicitatea.
Pentru mai multe informații accesați:
https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_22_394