Blog

  • Comandamentul Litoral al ANPC a verificat, într-o singură lună, peste 800 de operatori economici

    Comandamentul Litoral al ANPC a verificat, într-o singură lună, peste 800 de operatori economici

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) a abordat sezonul estival din acest an, sub auspiciileunei noi strategii, ca urmare a discuțiilor avute, în primăvară, cu mediul de afaceri care își desfășoară activitatea pe litoralulMării Negre, unul dintre cele mai importante puncte de atracție turistică a sezonului estival, din România.

    Astfel, la începutul acestui sezon, ANPC a desfășurat o amplă campanie de consiliere a operatorilor economici din acestă zonă, pentru a verifica modul în care aceștia sunt pregătiți pentru a oferi consumatorilor, în vara 2024, condițiileoptime de petrecere a vacanței, pe litoral. În urma acestor acțiuni de preventie, operatorii economici au primit măsuri de remediere, acolo unde era cazul, și avertismente, urmând ca echipele ANPC să revină, după un timp, pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniu.  

    Ca atare, începând cu data de 01.07.2024, ANPC desfășoară acțiuni de control în stațiunile de pe malul MăriiNegre, în cadrul Comandamentului Litoral 2024.

    În prima lună de activitate, comisarii ANPC au efectuat888 acţiuni de control, în toate stațiunile, iar pentruneregulile constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

    477 avertismente (majoritatea acestora fiind primite de operatorii economici în perioada de consiliere)
    amenzi contravenţionale în valoare de peste 4,7milioane lei.

    Acestora li s-au adăugat următoarele măsuricomplementare:

    oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 430.000 lei
    oprirea temporară de la comercializare a produselor cu deficiențe de etichetare sau informare, în valoare de circa 800.000 lei
    oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 58 de operatori economici
    propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru 8 operatori economici.

    ”Cred că dialogul și consilierea operatorilor economici reprezintă soluția pentru respectarea drepturilor consumatorilor și mi se pare deplasat să invoci tot felul de scuze, pentru mizeria și problemele pe care le găsesc, în continuare, comisarii, pe litoral, în condițiile în care ai trecut printr-o etapă de informare și prevenție, din partea ANPC, și ți-au fost aduse la cunoștință prevederile legale pe care, în anii trecuți, unii operatori economici susțineau că nu le cunosc, deși aveau această obligație” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

    Principalele abateri constatate sunt:

    comercializarea sau folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită;
    condiții igienicosanitare precare la prestarea serviciilor de alimentație publică;
    folosirea unor echipamente frigorifice sau de gătire neigienizate sau deteriorate;
    utilizarea unor produse și proceduri nesigure, în cadrul activității de prestare servicii de alimentație publică;
    nerespectarea condițiilor prescrise și declarate de depozitare a materiilor prime, a preparatelor culinare sau a băuturilor răcoritoare și apă minerală conformindicațiilor producătorului;
    nerespectarea regimului temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare;
    nerespectarea vecinătăților produselor în spațiile frigorifice din unele blocuri alimentare;
    neafișarea ingredientelor cu potențial alergen utilizatepentru realizarea preparatelor;
    neafișarea mențiunilor specifice pe etichetele preparatelorobţinute din produse alimentare congelate;
    lipsa informațiilor referitoare la cantitățile de ingrediente, declarția nutrițională și prezența aditivilor în produselefinite/mâncărurile furnizate de unitățile de restaurație colective;
    utilizarea unor ustensile neprofesionale de bucătărie;
    lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare;
    utilizarea unor practici comerciale incorecte, înșelătoare;
    comercializarea unor jucării cu deficiențe:
    fără traducere în limba română a elementelor de identificare și caracterizare, pe etichete (mențiunile referitoare la denumirea și adresa importatorului,nemenționarea avertismentelor si recomandărilorspeciale destinate vârstei copiilor etc.),
    jucării notificate prin sistemul de alertă european pentru produse nealimentare RAPEX, ca fiind periculoase,
    jucării purtând mărci înregistrate fără a avea licențăpentru a putea fi comercializate sau marcajul CE neconform;
    deficiențe privind etichetarea produselor textile:
    lipsa mențiunilor referitoare la compozitia textilelor,
    lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare și identificare a produselor de import;
    deficiențe privind indicarea prețurilor pe toate produsele expuse la comercializare și menționarea prețurilor per unitatea de măsură;
    folosirea unor spații de joacă neigienizate, cu deficiențe de informare referitoare la avertismente și modalități de utilizare a echipamentelor, cu componente deteriorate, care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viața copiilor;
    nerespectarea măsurilor dispuse.

    Activitatea Comandamentului Litoral 2024 va continua până la finalul sezonului estival, iar comisarii ANPC vor veghea permanent, în această perioadă, modul în care operatorii economici își desfășoară activitatea la malul Mării Negre și respectă drepturile consumatorilor aflați în vacanțăși, în mod deosebit, dacă sunt duse la îndeplinire măsurile de remediere a deficiențelor dispuse în verificările anterioare.

  • Ordin de  modificare a  Ordinului  nr. 579 din 04.06.2024 privind informarea consumatorilor ce se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilități, de către operatorii economici în legătură cu accesul la servicii de transport public de persoane și respectiv în clădirile deținute de către aceștia, anexat.

    Ordin de modificare a Ordinului nr. 579 din 04.06.2024 privind informarea consumatorilor ce se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilități, de către operatorii economici în legătură cu accesul la servicii de transport public de persoane și respectiv în clădirile deținute de către aceștia, anexat.

    Ordin de  modificare a  Ordinului  nr. 579 din 04.06.2024 privind informarea consumatorilor ce se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilități, de către operatorii economici în legătură cu accesul la servicii de transport public de persoane și respectiv în clădirile deținute de către aceștia, anexat.

    Afisare 31.07.2024

    Consultare 01.08.2024 – 10.08.2024

    Observatii la secretariat@anpc.ro

    REFERAT si Ordin Modif OPANPC nr.579

  • Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 09 august 2024 (proba scrisă), 05 august 2024 (proba practică), pentru ocuparea unei funcţii contractuale vacante de execuție din cadrul A.N.P.C.- Compartiment Secretariat, după cum urmează: → Consilier Gr. I – 1 post – Compartiment Secretariat- pentru Președinte

    Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 09 august 2024 (proba scrisă), 05 august 2024 (proba practică), pentru ocuparea unei funcţii contractuale vacante de execuție din cadrul A.N.P.C.- Compartiment Secretariat, după cum urmează: → Consilier Gr. I – 1 post – Compartiment Secretariat- pentru Președinte

    Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul organizat în data de 09 august 2024 (proba scrisă), 05 august 2024 (proba practică), pentru ocuparea unei funcţii contractuale vacante de execuție din cadrul A.N.P.C.- Compartiment Secretariat, după cum urmează:
    → Consilier Gr. I – 1 post – Compartiment Secretariat- pentru Președinte

    Rezultate selectie dosare conc. 09.08.2024

  • Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov – Serviciul Economic și Resurse Umane, concurs organizat în data de 30.07.2024 (proba scrisă).

    Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov – Serviciul Economic și Resurse Umane, concurs organizat în data de 30.07.2024 (proba scrisă).

    Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de
    execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C.
    Regiunea București – Ilfov – Serviciul Economic și Resurse Umane, concurs organizat în
    data de 30.07.2024 (proba scrisă).

    Afisare rezultate proba scrisa Comisar, I, superior – SERU

  • Rezultatul la proba scrisă pentru concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciului Financiar – Contabilitate și Salarizare

    Rezultatul la proba scrisă pentru concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciului Financiar – Contabilitate și Salarizare

    Rezultatul la proba scrisă pentru concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciului Financiar – Contabilitate și Salarizare

    9 Afisare rezultate proba scrisa site 2

  • REZULTAT FINAL AL CONCURSULUI de recrutare din data de 19.07.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea funcției contractuale de execuție vacante din cadrul Serviciul de Soluționare Alternativă a Litigiilor

    REZULTAT FINAL AL CONCURSULUI de recrutare din data de 19.07.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea funcției contractuale de execuție vacante din cadrul Serviciul de Soluționare Alternativă a Litigiilor

    REZULTAT FINAL AL CONCURSULUI
    de recrutare din data de 19.07.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea funcției contractuale de execuție vacante din cadrul Serviciul de Soluționare Alternativă a Litigiilor

    24 Rezultat final concurs

  • Acord de parteneriat între ANPC și CNDR, sub patronajul Premierului României

    Acord de parteneriat între ANPC și CNDR, sub patronajul Premierului României

    Pe 29 iulie 2024, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a semnat, împreună cu Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), Acordul de parteneriat “Șanse egale pentru o viață independentă”, care beneficiază de patronajul Prim Ministrului României, Marcel Ciolacu. Documentul are drept principal scop asigurarea respectării cerințelor de accesibilitate la produse și servicii  pentru toți consumatorii, inclusiv persoanele cu dizabilități.

    Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Victoria și s-a bucurat de prezența premierului Marcel Ciolacu, a ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, precum și a reprezentanților diverselor asociații de persoane cu dizabilități și ai mediului de afaceri.

    În cadrul întâlnirii, au fost prezentate, pe scurt, câteva dintre obiectivele acordului, respectiv realizarea unor campanii de informare și a unor proiecte comune de cercetare care să inoveze soluțiile în protecția consumatorilor, persoane cu dizabilități, dar și îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu și monitorizarea modului în care sunt respectate drepturile acestei categorii de consumatori de către operatorii economici.

    Reprezentanții mediului de afaceri au vorbit despre proiectele pilot de accesibilizarea a produselor și serviciilor pe care aceștia le pun la dispoziția consumatorilor cu dizabilități, prezentând și intențiilor lor de dezvoltare a acestor demersuri.

    Întâlnirea a cuprins emoționantul moment al semnării acordului de către Daniela Tontsch, președintele CNDR, și Sebastian Hotca, vicepreședinte cu atribuții de președinte al ANPC, girat de premierul Ciolacu și ministrul Oprea.

    ”Acest proiect este proiectul meu de suflet, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei. Am cunoscut, în reprezentanții CNDR, oameni minunați, de la care am învățat o mulțime de lucruri, despre un mod de viață ”altfel”, la care până acum m-am gândit, dar recunosc că nu mi l-am imaginat, la adevărata dimensiune.

    Partenerii noștri de astăzi mi-au spus că nu-și doresc altceva decât o viață independentă și vor să fie tratați la fel ca toți ceilalți cetățeni ai României. Nu vor altceva decât drepturi egale. Mă bucur, ca prin acordul semnat astăzi să începem, împreună o etapă în care drepturile consumatorilor cu dizabilități nu mai sunt doar un deziderat.

    Cred că, în viitorul foarte apropiat și alte companii se vor alătura în efortul de a le crea un mediu propice pentru o viață independentă, demersuri normale și legale, așa cum se întâmplă în toate țările UE” – Sebastian Hotca, vicepreședinte cu atribuții de președinte al ANPC.

    Până în acest moment, operatorii economici care au realizat proiecte pilot de amenajare specială, pentru a asigura accesibilitatea consumatorilor, persoane cu dizabilități, la produsele și serviciile lor sunt Auchan, OMV, Mol, KFC, City Grill, Altex, Banca Transilvania, Catena și Medlife.

     

  • Rezultatul probei scrise la concursul pe post, din data de 29.07.2024,  pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 2 funcții publice de execuție vacante de consilier juridic clasa I, grad profesional debutant din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași)

    Rezultatul probei scrise la concursul pe post, din data de 29.07.2024, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 2 funcții publice de execuție vacante de consilier juridic clasa I, grad profesional debutant din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași)

    Rezultatul probei scrise la concursul pe post, din data de 29.07.2024,  pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 2 funcții publice de execuție vacante de consilier juridic clasa I, grad profesional debutant din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) 

    Rezultat proba scrisa concurs jurist debutant

  • Rezultatul verificării eligibilității dosarelor la concursul de recrutarea  din data de 07.08.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de comisar clasa I, grad profesional superior din cadrul  Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava

    Rezultatul verificării eligibilității dosarelor la concursul de recrutarea din data de 07.08.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de comisar clasa I, grad profesional superior din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava

    Rezultatul verificării eligibilității dosarelor la concursul de recrutarea din data de 07.08.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de comisar clasa I, grad profesional superior din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava

    Rezultat verificare eligibilitate dosar concurs 07.08.2024 SV

  • ANPC oprește temporar funcționarea unuia dintre furnizorii unui important spital din Capitală

    ANPC oprește temporar funcționarea unuia dintre furnizorii unui important spital din Capitală

    În urma unei informații apărute în spațiul publicreferitoare la neconformități ale unor produse alimentare puse la dispoziție pacienților, la Institutului Clinic Fundeni, din Capitală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic SC Hiper Ambrozia SRL, furnizorul acestor produse.

    Pentru abaterile de la legislația în vigoare constatate de comisarii ANPC, în timpul verificărilor, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

    amenzi contravenționale în valoare de 10.000 lei
    oprirea definitivă de la utilizare/comercializare a produselor alimentare neconforme
    oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor
    propunere de închidere a unității pentru o perioadă de până la 6 luni.

    Neregulile identificate au fost următoarele:

    – nerespectarea temperaturii de depozitare – conform rețetarului, ingredientele folosite la fabricarea produsuluiaveau, la rândul lor, mențiunea pe  ambalaj:  “a se păstra la loc uscat și răcoros, de preferință în frigider”, iar la măsurarea cu termometrul din dotare s-a dovedit că acestea erau depozitate la temperaturi de 27,2 grade Celsius

    – folosirea unor recipiente neconforme pentru depozitarea unora dintre ingrediente, în acestea aflându-se impurități și bucăți din material plastic;

    desfășurarea activității în condiții tehnice și igienico-sanitare improprii: pavimentul depreciat, cu ciobituri, capacul sistemului de ventilație încărcat cu praf și grăsime; conducte izolate necorespunzător; plafonul cu zone deteriorate, rupte, cu găuri, cu infiltrații; conducte neigienizate, cu strat gros de praf, rugină și grăsime; cabluri neizolate; pereții laterali pătați,cu tencuială exfoliată

    – folosirea unei camere cuptor cu strat de gros grăsime arsă (pe pereții laterali, tubulatură)

    – utilizarea unor tăvi de coacere cu strat gros de grăsime arsă și a unor navete neigienizate corespunzător, cu strat de praf și etichete rupte.

    Menționăm că ANPC va continua acțiunile de verificare a furnizorilor de produse și servicii alimentare ale spitalelor din România.

Sari la conținut