Blog

  • ANPC a controlat, în toată țara, peste 400 de operatori economici care comercializau autovehicule

    ANPC a controlat, în toată țara, peste 400 de operatori economici care comercializau autovehicule

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în  perioada 12.02.2024 – 10.05.2024, la nivelul întregii țări, o serie de acțiuni de verificare a moduluide respectare a prevederilor legale la vânzarea autovehiculelor noi cu motoare termice/hybrid/electrice prin intermediul reprezentanțelor, rețelelor de dealeri auto, parcurilor auto, site-urilor de profil, precum și a vânzării autoturismelor second-hand prin aceleași rețele.

    Controlul a vizat 414 operatori economici la 321 dintre aceștia înregistrându-se abateri de la prevederile legale învigoare.

    Neregulile constatate au fost sancționate astfel:

    293 amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 1,5 milioane lei

    – 202 avertismente

    oprirea temporară de la comercializare, pentru remedierea deficiențelor de etichetare a 117 autovehicule.

    Cele mai importante abateri de la legislație întâlnite în timpul acțiunilor de control, la companiile care comercializau autovehicule noiau fost:

    lipsa principalelor carcteristici înscrise pe eticheta de produs: denumire produs, caracteristici tehnice, consum
    lipsa meniului autoturismelor scris în limba română
    lipsa posibilității selectării, respectiv configurării, în limba română, a volumului
    lipsa afișării prețului exprimat în lei al autovehiculelorsau afișarea acestuia în euro, fără a fi menționat cursul valutar
    lipsa mențiunilor diferențelor de preț în funcție de culoarea autovehiculului
    punerea la dispoziție a unor certificate de garanție fără a avea menționate elemente obligatorii conform legii (perioada de remediere a deficiențelor, declarația clară prin care se indică faptul că consumatorul are dreptul la măsuri corective din partea vânzătorului, fără costuri, în caz de neconformitate a bunurilor, redactateneinteligibil, existând neconcordanțe în informaţiileoferite, extinderea perioadei de garanţie cu durarăremedierii neconformităţilor care fac obiectul acesteiaetc.)
    neconformități în redactarea contractelor de vânzare-cumpărare
    lipsa afișării consumului mediu de carburanti sau atipului acestuia
    lipsa informării cu privire la durata acumulatorului sau la autonomie pentru autoturismele electrice
    nerespectarea regimului promoțiilor.

    În cazul comercializării autovehiculelor second hand, deficiențele constatate au fost:

    lipsa avizelor sau autorizațiilor de funcționare
    lipsa etichetelor privind informațiile obligatorii, a țării de proveniență, a listei proprietarilor, lipsa înmatriculării și lipsa istoric daune
    lipsa afișării prețului exprimat în lei al autovehiculelorsau afișarea acestuia în euro, fără a fi menționat cursul valutar
    punerea la dispoziție a unor certificate de garanție neconforme.
  • Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iași), în conformitate cu prevederile art. VII din O.U.G. nr. 115/2023, alin. (2), lit. a) și art. 88 lin. (2) din Anexa nr. 10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare organizează concurs pe post pentru ocupararea pe perioadă nedeterminată a unor funcții publice de execuție vacante

    Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iași), în conformitate cu prevederile art. VII din O.U.G. nr. 115/2023, alin. (2), lit. a) și art. 88 lin. (2) din Anexa nr. 10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare organizează concurs pe post pentru ocupararea pe perioadă nedeterminată a unor funcții publice de execuție vacante

    Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iași),
    în conformitate cu prevederile art. VII din O.U.G. nr. 115/2023, alin. (2), lit. a) și art. 88 lin. (2) din
    Anexa nr. 10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
    ulterioare organizează concurs pe post pentru ocupararea pe perioadă nedeterminată a
    unor funcții publice de execuție vacante

  • Final  interviu  la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției contractuale de executie din cadrul Compartimentului Secretariat

    Final interviu la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției contractuale de executie din cadrul Compartimentului Secretariat

    Final  interviu  la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției contractuale de executie din cadrul Compartimentului Secretariat

    19 Rezultat final concurs

  • Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare organizat în data de 25 iunie 2024 pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul A.N.P.C. – D.G.E.R.U. – Direcția Resurse Umane – Serviciul Administrarea Personalului la Nivel National

    Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare organizat în data de 25 iunie 2024 pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul A.N.P.C. – D.G.E.R.U. – Direcția Resurse Umane – Serviciul Administrarea Personalului la Nivel National

    Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare organizat în data de 25 iunie 2024 pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul A.N.P.C. – D.G.E.R.U. – Direcția Resurse Umane – Serviciul Administrarea Personalului la Nivel NAtional 

    Rezultate proba scrisa concurs SAPNN – proba scrisa 25.06.2024

  • ANPC consiliază mediul de afaceri de la malul mării, înaintea Comandamentului Litoral 2024

    ANPC consiliază mediul de afaceri de la malul mării, înaintea Comandamentului Litoral 2024

    Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a inițiat o sesiune de consiliere online cu mediul de afaceri din domeniul turismului care activează pe litoralul Mării Negre, înaintea începerii activității Comandamentului Litoral 2024 structură special creată a ANPC pentru monitorizarea activității comerciale, în sezonul estival, în această zonă.

    În introducerea sa, Sebastian Hotca, președinteleintermiar al instituției a subliniat importanța dialogului, a colaborării și deschiderii manifestate de ANPC și de operatorii economici de la malul mării, în sprijinul respectării drepturilor consumatorilor și în beneficiul acestora. Totodată, șeful Autorității a subliniat rolul extrem de important al controlului voluntar, procedură la care pot apela operatorii economici, pentru a fi siguri că prestația lor comercială se supune exigențelor de control ale ANPC și că, astfel, turiștii care vizitează litoralul vor fi din ce în ce mai mulți și mai mulțumiți.

    Directorul general, Paul Anghel, a avertizat, în deschiderea prezentării sale, asupra  posibiliității apariției unor falși comisari – fapt care a mai fost semnalat în media –, subliniind că echipele de control ale ANPC prezintă întotdeauna legitimația de serviciu, iar fotografia și numele lor se regăsesc pe site-ul instituției, și că, desigur, aceștia nu pot încasa niciun fel de sume de bani, plata amenzilor realizându-se de către operatorii economici în contul de trezorerie menționat pe procesul verbal de constatare a contravenției.

    Directorul general a continuat cu prezentarea aspectelorvizate de comisarii ANPC, în timpul verificărilor, detalii prezentate și în fișele de control, aflate pe site-ul instituției, respectiv:

    obțină sau să actualizeze autorizațiile de funcționare ale locațiilor
    să verifice, din punct de vedere metrologic, aparatura de măsurare folosită în activitatea comercială
    verificarea conformității etichetelor alimentare care trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii, și anume:
    denumirea produsului alimentar
    lista ingredientelor
    lista alergenilor
    cantitate/categorii de ingrediente
    cantitatea netă de produs
    data durabilității minimale/data limită de consum
    condițiile speciale de păstrare și/sau condițiile de utilizare
    numele/denumirea comercială și adresa comerciantului
    țara de origine/locul de proveniență
    instrucțiuni de utilizare
    concentrația alcoolică
    declarație nutrițională
    verificarea informațiilor care sunt obligatorii a fi prezente în listele meniu, ale unităților de alimentație publică a (atât în restaurante, cât și pentru listele meniu online):
    denumirea preparatului culinar
    cantitatea netă/preparat (valabilă după prepararea termică)
    lista ingredientelor utilizate la pregătirea preparatelor
    a celor cu efecte alergene
    prețul de comercializare
    în ceea ce privește etichetarea produselor tradiționale, este neconformă folosirea, pentru produsele realizate industrial, a sintagmelor de tipul:
    ”de casă”
    ”ca acasă”
    ”ca la mama acasă”
    ”țărănești”
    ”tradițional”
    ”metodă tradițională”
    condiții de depozitare și expunere a preparatelor la comercializare
    preparatele calde, la minimum +600 C
    preparatele reci, la maximum +80 C
    în cazul unităților de cazare:
    informații obligatorii afișate la recepție:certificate de clasificare.sau autorizația provizorie de funcționare, certificat constatator, tarife maximale, placheta cu telefonul consumatorului (de pe site-ul www.anpc.ro)
    cerințe obligatorii pentru spațiile de cazare:dotarea camerelor în funcție de clasificare; starea accesoriilor de dormit (saltea, perne, hisă de protecție etc.), a lenjeriilor, prosoapelor etc.; starea de curățenie din anexe și grupuri sanitare; asigurarea materialelor necesare igienei personale la grupurile sanitare din unitate; montarea uscătoarelor cu aer cald sau a distribuitoarelor de prosoape de hârtie în grupurile sanitare comune (nu sunt permise cele textile)
    în cazul operatorilor de plajă:
    să aibă registrul de evidență a calității apei
    să asigure cel puțin 8 mp de uscat/persoană
    plaja să fie întreținută în permanentă curățenie, să fie dotată cu recipiente de colectare a deșeurilor (cel puțin un recipient la 250 mp de plajă)
    să nu existe pe plajă  reziduuri solide (lemn cauciuc etc.), detergenți sau produse petroliere
    prezența algelor sau a altui tip de vegetație de plajă este permisă numai în locuri special desemnate
    asigurarea numărului recomandat de dotări sanitare
    asigurarea rampelor de acces pentru persoane cu dizbilități
    asigurarea calității nisipului, atât uscat, cât și umed
    în cazul echipamentelor de agrement
    să pună la dispoziție instrucțiunile de exploatare furnizate de producător
    să informeze consumatorii, în cel puțin două limbi de circulație internațională, prin afișarea denumirii echipamentului, date de identificare ale deținătorului, modul de utilizare, potențiale pericole
    să dețină documentația furnizată de producător
    să efectueze reparațiile și lucrările de întreținere a echipamentului
    să asigure personal de deservire autorizat
    să nu folosească avertizări de tipul ”utilizare pe riscul dumneavoastră”.

    În cadrul întâlnirii, a fost subliniat faptul că există o îmbunătățire semnificativă a condițiilor oferite turiștilor pe litoralul românesc și că operatorii economici sunt deschiși către o colaborare continuă cu autoritățile locale sau centrale, astfel încât gradul de satisfacție al consumatorilor, raportat la modul în care le sunt respectate drepturile, să fie cât mai ridicat.

    ”Cred că toți operatorii economici au înțeles, în cadrul sesiunii de consiliere, importanța menținerii condițiilor de comercializare a produselor și serviciilor pe care le oferă consumatorilor la un nivel cât mai ridicat, astfel încât, în principal, să nu fie pusă în pericol sănătatea și viața consumatorilor.

    Rolul ANPC are, pe lângă acțiunile de control, o componentă importantă în ceea ce privește informarea consumatorilor și consilierea operatorilor economici, astfel încât acest sezon să fie cât mai reușit pentru toți turiștii” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

  • Rezultatul probei scrise  pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciului pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite pentru concursul din data de 21.06.2024

    Rezultatul probei scrise pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciului pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite pentru concursul din data de 21.06.2024

    Rezultatul probei scrise  pentru ocuparea funcției publice de executie din cadrul Serviciului pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite pentru concursul din data de 21.06.2024

    8 Afisare rezultate proba scrisa site 6

  • Rezultatul probei interviu  la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției contractuale de executie din cadrul Compartimentului Secretariat

    Rezultatul probei interviu la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției contractuale de executie din cadrul Compartimentului Secretariat

    Rezultatul probei interviu  la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcției contractuale de executie din cadrul Compartimentului Secretariat

    27 Rezultat proba interviu 4

  • ANPC a controlat apa naturală și băuturile răcoritoare, în toată țara

    ANPC a controlat apa naturală și băuturile răcoritoare, în toată țara

    În plină perioadă caniculară, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 19-20 iunie 2024, o campanie de verificare, la nivel național, a modului de comercializare și etichetare a apelor naturale și a băuturilor răcoritoare, inclusiv respectarea temperaturii de depozitare a acestora.

    Astfel, au fost derulate, în doar două zile, 180 de acțiuni de control și, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat, până în acest moment, următoarele sancțiuni:

    amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 770.000 lei
    11 avertismente
    oprirea definitivă de la comercializare a circa165.000 litri de apă naturală și băuturi răcoritoare neconforme.

    Operatorii economici trebuie să înțeleagă importanța depozitării în condiții optime a apei și băuturilor răcoritoare și respectarea indicațiilor date de producător în acest sens, pentru a nu pune în pericol sănătatea sau viața consumatorilor”- Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

    Principalele abateri de la legislația în vigoare în domeniu sunt:

    nereguli privind modul de comercializare și etichetare al produselor
    nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor (depozitare sub acțiunea directă a razelor de soare)
    comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită
    comercializarea unor produse cu modificări organoleptice
    depozitarea produselor direct pe paviment
    comercializarea unor produse cu amabalajul deteriorat
    neconcordanțe între prețul produselor afișat la raft și cel perceput la casa de marcat
    conditii necorespunzătoare de depozitare: rafturi neigienizate, produse acoperite de un strat de praf, pânze de păianjen, ambalaje nedebarasate, paleți cu vopsea scorojită
    comercializarea unor produse fără traducere în limbaromână
    lipsa afișării prețului de comercializare sau afișarea în mod ilizibil.

    Verificările continuă.

Sari la conținut