{{brizy_dc_image_alt imageSrc=

Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

{{brizy_dc_image_alt imageSrc=

Controale naționale ANPC: peste 3,8 milioane de lei în amenzi și măsuri pentru protecția consumatorilor

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 06–09 aprilie 2026, o serie de acțiuni de control la nivel național, având ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor. Controalele au vizat peste 1.000 de operatori economici, activi în sectoare precum comercializarea produselor, alimentație publică și distribuția produselor alimentare.

În paralel cu aceste acțiuni la nivel național, ANPC a intervenit în teren și prin echipe mixte, formate împreună cu reprezentanți ai altor instituții de control, pentru a asigura o acoperire integrală a tuturor domeniilor de competență.

În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

• 788 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 3,8 milioane de lei
• 513 de avertismente
• oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 123.000 de lei
• oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 200.000 de lei
• oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 11 operatori economici.

Principalele neconformități constatate au fost:

● cârlige metalice de suport pentru carcasele de miel, prezentând depuneri semnificative de rugină;
● întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de depozitare destinate carcaselor de miel;
● paviment cu acumulări evidente de sânge, reziduuri alimentare, impurități și cu zone vizibil deteriorate;
● întreținerea necorespunzătoare a blocului alimentar;
● comercializarea produselor din carne fără elemente de identificare și caracterizare;
● nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele cu grad de perisabilitate ridicat (carne, preparate din carne);
● comercializarea produselor de origine animală (ouă) cu depuneri de impurități;
● produse alimentare cu ambalaje depreciate;
● utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu acumulări de impurități, reziduuri alimentare, mizerie și rugină;

● produse de origine vegetală depreciate calitativ, improprii consumului;
● utilizarea agregatelor frigorifice cu elemente de etanșare a părților mobile depreciate
și cu acumulări grosiere de gheață.

{{brizy_dc_image_alt imageSrc=

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2025 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut