Începând cu 1990, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, s-a vorbit în România, despre ”societatea de consum” și ”protecția consumatorilor”.

Cele două concepte trebuiau însoțite de un cadru legislativ menit să le reglementeze, într-o societatea neobișnuită cu acest mod de abordare.

Astfel, odată cu acesta, în august 1992, se înființează, în țara noastră, primul organism guvernamental care are în atribuții protejarea consumatorului, având un sediu în București și câte unul în fiecare reședință de județ și fiind condus de un director general.

PREZENTARE AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

Structura și-a început activitatea sub denumirea de Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, nume pe care l-a păstrat timp de 11 ani și care s-a impus atât de puternic pe piață, încât și astăzi mai este folosită, în mod popular, abrevierea OPC, atunci când se vorbește despre instituție.

Începând din 2003, OPC devine Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care va fi condusă de un președinte și doi vicepreședinți și care este un organism mult mai mare și mai dezvoltat, alături de atribuția acestuia de bază – control și supraveghere a pieței – adăugându-se, pe rând, de-a lungul anilor, direcții speciale unele nou înființate, altele de tradiție, foarte variate ca domeniu:

• Direcția de Metale Prețioase
• Centrul European al Consumatorilor
• Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor
• Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice

Acestora li se adaugă și Laboratoarele Larex și cel special destinat vinurilor, ambele aflate într-un proces de modernizare.

Ca organizare teritorială, structurile județene ale ANPC capătă denumirea de Comisariat și sunt coordonate, conform noii împărțiri administrative a țării, de 8 Comisariate Regionale.