Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

Direcția Metale Prețioase

Competenţele ANPC în materia metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, sunt următoarele:

  • Autorizarea operatorilor economici care efectuează operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase;
  • Analiza şi marcarea obiectelor din metale preţioase;
  • Expertizarea metalelor prețioase, dispuse de instanțele de judecată și de notariatele publice, la solicitarea organelor de urmărire penală, a organelor vamale sau a organelor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum și la cererea persoanelor fizice și juridice.

Autorizarea activității cu metale prețioase

Analiza și marcarea obiectelor din metale prețioase

DOCUMENTE NECESARE

MĂRCI ÎNREGISTRATE

MĂRCI APLICATE DE U.E ȘI MAREA BRITANIE

Informații Utile

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2023 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut