Categorii
Comunicate de Presă

ANPC a controlat aproape 1.000 de operatori economici care comercializează jucării, înainte de Ziua Internațională a Copilului

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 07 – 24.05.2024, o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, pentru a verificamodul de respectare a prevederilor legale privind siguranța jucăriilor, inclusiv la comerțul online (analiza site-urilor de prezentare și publicitate).

     Au fost controlați 963 de operatori economici, dintre care 875 au fost depistați cu abateri, comisarii aplicând pentru sancționarea acestora 864 amenzi contravenționale în valoare totală de circa 4,25 milioane lei și 419 avertismente.

Nu de puține ori, din neatenție și ignorând avertismentele de pe ambalajul sau eticheta produsului, părinții cumpără copiilor jucării care nu sunt potrivite vârstei acestora, și care le pot pune în pericol sănătatea sau chiar viața.

De aceea, este important să fim foarte atenți la cumpărarea jucăriilor, pentru a nu transforma bucuria copiilor într-o tragedie” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

Majoritatea companiilor verificate realizează, pe piață,vânzarea directă de jucării, numărul acestora ridicându-se la 947, dintre care la 872 au fost înregistrate nereguli.      

Din punctul de vedere al produselor controlate, numărul acestora a depășit 630.000 buc., în valoare deaproximativ 3,8 milioane lei. La circa 550.000 produse dintre cele verificate, în valoare de aproximativ 1,1 milioane lei, au fost identificate diferite abateri.

Sancțiunile aplicate, în aceste situații, au fost:

861 amenzi contravenționale în valoare totală de peste4,2 milioane lei.
418 avertismente
oprirea temporară de la comercializare a circa 480.000produse, până la remedierea deficiențelor constatate
oprirea definitivă de la comercializare a aproximativ65.000 jucării, în valoare de circa 600.000 lei.

Cele mai importante nereguli constatate au fost:

lipsa menționării pe eticheta jucăriei a denumirii, adreseiși datelor de contact ale producătorilor şi/sau a importatorului
lipsa menționării pe eticheta jucăriei a numărului unic de identificare a lotului
lipsa menționării pe eticheta jucăriei a marcajului CE sau utilizarea unui marcaj neconform
lipsa menționării pe eticheta jucăriei a elementelor de identificare/instrucțiuni de utilizare în limba română sau documentație tehnică
comercializarea unor jucării deteriorate sau cu ambalaj deteriorat
comercializarea unor jucării fără a avea menționată, pe etichetă, compoziția chimică
comercializarea unor jucării fără a avea menționată, pe etichetă, avertismentele generale (de vârstă), cele specifice, precum și indicațiile privind precauțiile de utilizare
comercializarea unor jucării care imită produse alimentare
comercializarea unor jucării care conțin substanțe toxice/necunoscute, fiind considerate periculoase
comercializarea unor jucării notificate în sistemul de alertă europeană pentru produse nealimentare RAPEX, deși vânzarea acestora este interzisă
comercializarea unor jucării care conțineau fibre textiledrept păr al păpușii, care se desprindeau ușor, a unor jucării cu diferite umpluturi sau cu bandă elastică, cu inel la capăt, care puteau pune în pericol siguranța utilizatorilor
nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa menționăriidatei la care încetează/sau a mențiunii că promoția este valabilă în limita stocului disponibil)
comercializarea unor jucării fără a avea afișat prețul de vânzare
lipsa autorizație de funcționare.

În ceea ce privește vânzarea online, au fost analizate site-urile aparținând a 16 operatori economici, la 3 dintre aceștia fiind depistate abateri.

Ca atare, sancțiunile aplicate au fost:

3 amenzi contravenționale, în valoare de 11.000 lei
1 avertisment.

Deficiențele constatate în cazul comercianților online de jucării au fost:

indicarea, pe site, a unor prevederi legale abrogate referitor la dreptul privind denunțarea unilaterală a contractului
lipsa, de pe site, a unui formular eronat sau menționareaunui termen eronat de retragere din contract
nerespectarea termenului de livrare a produselor comandate
comercializarea unor jucării fără instrucțiunile și informațiile traduse în limba română
neafișarea, pe site, a perioadei de desfășurare a promoțieisau a sintagmei „în limita stocului disponibil”.
Categorii
Rezultate ANPC Rezultate Concursuri

Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 22.05.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Direcția Produse și Servicii Financiare, Bancare și Nebancare – Serviciul pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite.

Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 22.05.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Direcția Produse și Servicii Financiare, Bancare și Nebancare – Serviciul pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite.

20-Afisare rezultate finale Comisar, principal, SDPIC

Categorii
Comunicate de Presă

ANPC a sancționat vânzarea de produse din tutun minorilor

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a depistat, în timpul unor acțiuni de control operative la chioșcuri comerciale, amplasate în București, operatori economici ai căror vânzători au comercializat produse din tutun unor minori.

Astfel, echipa aflată în control a observat că reprezentanții operatorilor economici Horeca Băuturi SRL și Carion Press SRL au vândut produse care conțin tutun, unorpersoane ce nu aveau împlinită vârsta de 18 ani, fapt verificat de comisarii ANPC au constatat că persoanele care auachiziționat produsele din tutun sunt minori.

În consecință, echipa de comisari a aplicat următoarele sancțiuni:

amenzi contravențională în cuantum de 37.000 lei
1 avertisment
suspendarea activității pe o perioadă de 30 zile, pentru ambii operatori economici
oprirea definitivă de la comercializare a produselor contrafăcute, care au fost sigilate și lăsate în custodia operatorului economic.

Abaterile de la legislație constatate au fost:

comercializarea produselor din tutun minorilor
comercializarea unor jucării din material de pluș, ce imită personaje Disney, pentru care operatorul economic nu a putut prezenta documente care să ateste originalitatea acestora
comercializarea unor produse nealimentare fărăelemente de identificare și caracterizare
comercializarea unor produse cosmetice fără a avea eticheta tradusă în limba română
comercializarea unor produse din material textil fără a avea evidențiată traducerea în limba română a compoziției fibroase. Produsele copii după mărci consacrate au fost sigilate.

Menționăm că, pe 31.03.2024, a intrat în vigoare Legea nr. 64/2024, care modifică Legea nr. 349/2002, introducândANPC printre instituțiile cu atribuții de control în domeniul comercializării cu tutun, produse din tutun, înlocuitor de tutun, precum și a tuturor dispozitivelor de fumat sau inhalat tututn sau înlocuitor de tutun.

Ca atare, noul act normativ prevede, ca sancțiuni, pentru încălcarea dispozițiilor sale următoarele:

la prima abatere, aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 10.000 lei, la care se adaugă măsura complementară de suspendare a activității comerciale timp de 30 zile
la prima abatere, aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 20.000 lei, la care se adaugă măsura complementară de închidere a unității.

Ca părinte, mă revoltă că, deși este interzisă vânzarea de țigări minorilor, prin lege, că este de notorietate faptul că fumatul este foarte nociv și cauzează probleme grave de sănătate, mai ales în cazul copiilor, există operatori economici care ignoră legea și vând țigări minorilor, fără nici o reținere.

Niciun părinte responsabil nu dorește să-și expună copilul pericolului dependenței de tutun.

De la fumat până la consumul de droguri, este doar un pas, și acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze pe toți, mai ales pe cei care sunt părinții acestor minori” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

Așa că, aducem la cunoștința operatorilor economici că, în cazul constatării unor acte de vânzare a unor astfel de produse, reglementate prin Legea nr. 64/2024, ANPC va proceda la extinderea acțiunii de control și la sancționarea companiilor, în consecință.

De asemenea, menționăm că ANPC a sesizat organeleabilitate ale statului privind comercializarea produselor contrafăcute.

Categorii
Rezultate ANPC Rezultate Concursuri

Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare organizat în data de 28 mai 2024 pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Șef serviciu din cadrul ANPC – Direcția Generală Economică și Resurse Umane – Direcția Resurse Umane – Serviciul Administrarea Personalului la Nivel Național

Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare organizat în data de 28 mai 2024 pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Șef serviciu din cadrul ANPC – Direcția Generală Economică și Resurse Umane – Direcția Resurse Umane – Serviciul Administrarea Personalului la Nivel Național

REZULTAT proba scrisa concurs SAPNN 28.05.2024

Categorii
Rezultate ANPC Rezultate Concursuri

Rezultatul probei interviu la concursul de recrutare din data de 22.05.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Direcția Produse și Servicii Financiare, Bancare și Nebancare – Serviciul pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite.

Rezultatul probei interviu la concursul de recrutare din data de 22.05.2024 (proba scrisă) pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Direcția Produse și Servicii Financiare, Bancare și Nebancare – Serviciul pentru Derularea Procedurilor privind Intermediarii de Credite.

17-Rezultate proba interviu

 

Categorii
Rezultate ANPC Rezultate Concursuri

Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 14.05.2024 pentru ocuparea unor funcții publice de execuție vacante din cadrul A.N.P.C. – Serviciul Corp Control

Rezultatul final la concursul de recrutare din data de 14.05.2024 pentru ocuparea unor funcții publice de execuție vacante din cadrul A.N.P.C. – Serviciul Corp Control

Document afisare rezultate finale comisari SCC 2024

Categorii
Rezultate Regiunea Centru Brașov

REZULTATUL final la concursului de recrutare organizat în data de 21 mai 2024 de C.R.P.C. Regiunea Centru (Brașov)

REZULTATUL final la concursului de recrutare organizat în data de 21 mai 2024 de C.R.P.C. Regiunea Centru (Brașov)

Afisat REZULTAT FINAL 21.05.2024 Brasov

Categorii
Rezultate ANPC Rezultate Concursuri

Rezultate selectie dosare concurs pentru functie contractuala de executie vacanta- Consilier Gr. II- CRPCMM 31.05.2024 ( proba practica) și 06.06.2024 (Proba scrisa).

Rezultate selectie dosare concurs pentru functie contractuala de executie vacanta- Consilier Gr. II- CRPCMM 31.05.2024 ( proba practica) și 06.06.2024 (Proba scrisa). 

Rezultate selectie dosare conc. Consilier Gr. II- CRPCMM 31.05.2024( proba practica) și 06.06.2024 (Proba scrisa)

Categorii
Rezultate Regiunea Bucureşti-Ilfov

Rezultatul final la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov, concurs organizat în data de 17.05.2024 (proba scrisă):

Rezultatul final la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacantă de Comisar, clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov, concurs organizat în data de 17.05.2024 (proba scrisă):

Afisare rezultate finale Comisar, I, superior – SCSPServicii Bancare

Categorii
Comunicate de Presă

Recomandările ANPC pentru consumatorii care achiziționează jucării

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în întâmpinarea dorinței cumpărătorilor de a achiziționa jucării, cu mult mai multe decât de obicei, în contextul apropiatei sărbători a Zilei Internaționale a Copilului.

Cu acest prilej, pentru ca cei mici să se bucure cu adevărat de jucăriile favorite, este importantă atenția adulților, la achiziționarea acestora.

Ca atare, ANPC lansează o serie de recomandări extrem de utile, astfel încât jucăriile pe care le veți cumpăra pentru copii, de ziua lor să fie sigure, potrivite și cu adevărat atrăgătoare.

Recomandări:

achiziționați jucării numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care va fi neapărat nevoie în cazul unei reclamații;
alegeți întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoțite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată, care ajută la alegerea acesteia. Jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specific, îi pot răni pe copii;
verificați cu atenție dacă jucăriile au marcate, într-un mod vizibil, lizibil și durabil, următoarele elemente:
  • coordonatele producătorului și/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați);
  • numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
  • marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură;

Obs: dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoțește jucăria;

verificați existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română.
nu cumpărați jucării cu părți mici, detașabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceștia au tendința să bage jucăriile în gură și se pot îneca sau răni cu părțile mici. Totodată, jucăriile trebuie să respecte atenționările referitoare la celenerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „ATENȚIE! Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”;
fraza ”ATENȚIE! Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere/pictograma care vizează copiii între 0 și 3 ani. Fraza și simbolul nu trebuie puse împreună, pe același produs;
după achiziționarea unei jucării, părinții trebuie să urmeze cu atenţie instrucţiunile de folosire;
copiii trebuie supravegheaţi când se joacă și părinții trebuie să se asigure că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă şi abilităţile copilului;
întrucât jucăriile diferă atât din punctul de vedere al materialului din care sunt confecționate, cât şi din cel al folosirii lor, asiguraţi-vă că cerinţele de siguranţă pentru fiecare categorie în parte sunt respectate. Astfel, pentru tobogane, leagăne, inele suspendate, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să primiţi de la vânzător instrucţiunile de utilizare, prin care să vi se atragă atenţia asupra necesităţii verificării periodice a elementelor de susţinere;
de asemenea, este nevoie ca acestea să fie însoţite de instrucţiunile de montare, pentru a evita asamblarea incorectă şi accidentele care ar putea apărea;
jucăriile funcţionale, respectiv cele care reproduc la scară redusă produse, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul „ATENȚIE! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”. În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole;
patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: „ATENȚIE! A se purta echipament de protecţie.” În plus, vor exista recomandări cu privire la echipamentul de protecţie;
este indicat ca părinții să verifice, după caz, eliberarea garanției de produs, pentru jucării, în funcție de mențiunile din instrucțiunile de folosire;
este necesară examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate şi pot reprezenta un pericol pentru sănătatea şi siguranţa copilului. Este indicat să aruncaţi jucăriile stricate;
asigurați-vă că jucăriile destinate copiilor mai mari sunt ţinute departe de copiii sub vârsta de 3 ani.

Având în vedere situațiile, uneori tragice, prin care au trecut copii de vârste foarte mici, ca urmare a nerespectării avertismentelor înscrise pe etichetele jucăriilor, și ținând cont că această responsabilitate, de a cumpăra copiilor jucării adecvate vârstei acestora și de a-i supraveghea, aparține exclusivpărinților, recomand acestora să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează o jucărie pentru copilul lor.

Au existat multe situații în care, din neatenție, o astfel de jucărie nepotrivită vârstei și aptitudinilor copilului sau chiar periculoasă să afecteze sănătatea celui mic și, chiar, în anumite cazuri, să-i pericliteze viața” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

În urma acțiunilor de control, comisarii ANPC au identificat la comercializare jucării periculoase de tip slime, notificate prin sistemul Safety Gate (https://ec.europa.eu/safety-gate-alerts/screen/webReport), motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora.

Anumiți operatori economici comercializează produse tip slime falsificate, produse despre care nu se ştie nimic, găsiteîntr-o cutie, fără etichetă, pe care echipele de control ANPC le urmăresc în acțiunile de monitorizarea a pieței.

De asemenea, avertizăm, că în compoziția anumitor produse a fost identificat boraxul, un praf chimic care se foloseşte inclusiv la fabricarea detergentului sau a săpunului. În Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie, presa a relatat despre numeroase cazuri de copii care au ajuns la spital cu arsuri la nivelul mâinilor din cauza acestei substanţe chimice. În plus, odată inhalat, boraxul poate produce iritaţii grave în tubul digestiv.

Tot în timpul acțiunilor de control ale ANPC, au fost găsite la comerializare jucării care imită diverse produse alimentare (mâncăruri, fructe și legume, dulciuri). Acestea, deși nu sunt produse alimentare, având formă, miros, culoare, prezentare, ambalaj sunt atractive pentru copii, pot fi confundate cu produsele alimentare și, în consecință, prin introducerea în gură sau prin înghițirea lor pot pune în pericol sănătatea și chiar viața copiilor.

Sari la conținut