Autor: admin

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 03 ianuarie 2022 – Comisar Șef grad II – CRPC Regiunea București – Ilfov
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 03 ianuarie 2022 (proba scrisă) – ora 11.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 72, sector 1, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, pentru următorul post:Formular de inscriere
Model adeverinta
Nota de informare GDPR
Anunț – CRPC Regiunea București – Ilfov prelungește cu o zi depunerea dosarelor pentru concursul organizat în data de 10 decembrie 2021
Având în vedere publicarea în Monitorul Oficial al României, partea I. Nr. 1137/26.XI.2021 a H.G. nr. 1237/26 noiembrie 2021 privind stabilirea zilei de 29 noiembrie 2021 ca zi liberă, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București – Ilfov prelungește cu o zi depunerea dosarelor pentru concursul organizat în data de 10 decembrie 2021 (proba scrisă) – ora 10.00, respectiv: 10 noiembrie – 02 decembrie 2021. Persoana de contact – Romanescu Viviana Lidia Funcția -comisar I principal Tel/ fax 0722182188 / 021310638
Șobolani găsiți de ANPC într-o patiserie din București
În urma unei apariții în spațiul public a unor imagini cu un șobolan în rafturile unei patiserii, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat și ,în seara zilei de 28 noiembrie 2021, echipe de control ale Comisariatului București, coordonate de președintele ANPC, Mihai Culeafă, au efectuat un control la S.C. Lux Pan Pancor S.R.L., cu punctul de lucru în Șos. Pantelimon, nr. 258, din sectprul 2 al Capitalei, locul de unde proveneau imaginile.Deficiențele constatate de comisarii ANPC au fost:– prezența unei rozatoare (șobolan viu), în incinta unității– utilizarea unor grătare cu rugină și vopsea exfoliată, neigienizate,– existența unor pereți neigienizați, în zona de gătire, cu strat grosier de grăsimi și arsuri, tavan cu exfolieri,– nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare în agregatul frigorific, materiiile prime fiind depozitate la +15 grade Celsius,– lipsa identificării datei limită de consum, la toate produsele existente în spațiul de lucru,– lipsa informării cu privier la prezemța factorilor alergeni din produse.În urma controlului, operatorul economic a fost sanctionat cu amendă contravențională, în valoare de 20.000 lei, la care s-au adăugat următoarele măsuri complementare:– retragerea definitivă de la comercializare a produselor alimentare aflate în unitate, în timpul controlului (aproximativ 300 kg)– oprirea temporară a prestării serviciilor patiseriei– propunerea suspendării activității pe o durată de cel mult 6 luni.
În mare parte, Halele Obor au fost deschise, ca urmare a remedierii deficiențelor constatate de ANPC
După verificarea întrerprinsă de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București – Ilfov, la Halele Centrale Obor din Capitală, în urma căreia, activitatea halei a fost suspendată din cauza a multiple nereguli, pe data de 26 noiembrie 2021, au avut loc acțiuni de recontrol la operatorii economici care își desfășurau activitatea aici.
Acestea s-au desfășurat ca urmare a solicitării de reverificare, trimise către CRPCR București – Ilfov de compania care administrează halele.
Cu acest prilej, s-a constatat că, din totalul de 22 de puncte de lucru la care a fost verificată remedierea abaterilor descoperite cu 3 zile în urmă, doar la 19 s-a înregistrat realizarea efectivă a acestora, fiind dispusă reluarea activității, pentru magazinele acestor societăți.În cazul operatorilor economici Flap Co Internațional S.R.L. și Apollo 13’ S.R.L., comisarii CRPRC București-Ilfov au constatat că nu au fost remediate deficiențele, nu au fost schimbate vitrinele frigorifice învechite și uzate și, în cazul acestora, s-a menținut măsura de oprire a activității, urmând ca deschiderea acestor magazine, să se realizeze după aducerea întregului spațiu la conformitate.
”M-am bucurat să văd că, în mare parte, Halele Centrale Obor au fost aduse la conformitate, așa cum era normal să fie în fiecare zi. Noi vrem să fim partenerii operatorilor economici, dar acest lucru se poate întâmpla doar dacă respectă legea și, implicit drepturile consumatorilor. Afacerile lor prosperă doar în cazul în care cumpărătorii sunt mulțumiți”, a declarat Mihai Culeafă, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prezent la acțiunea de recontrol a Halelor Obor.

45 de amenzi aplicate, până în acest moment, în urma controalelor ANPC la Dragonul Roșu
În perioada 17-22.11.2021, s-a desfășurat o amplă acțiune de control conjugată a Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov, CRPC Sud Muntenia Ploiești, CRPC Centru Brașov, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în complexul en-gros Dragonul Roșu.Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, la aceasta luând parte și reprezentanți ai Secției de Investigare a Crimei Economice (SICE) Ilfov.Din cei 53 de operatori economici controlați, care activau în diverse domenii comerciale (confecții textile, jucării, cosmetice, produse electrice), până în acest moment s-au finalizat verificările la 28 dintre aceștia.Comisarii ANPC au aplicat, până în acest moment, 45 amenzi contravenționale, în valoare de 274.000 lei și 7 avertismente.Ca urmare a acestei acțiuni, au fost menținute măsurile speciale, respectiv:– interzicerea introducerii pe piață a produselor neconforme (suspiciune de a fi contrafăcute), prin sigilarea standurilor, în cazul a 24 operatori economici, 13 dintre aceștia aflându-se deja în cercetări, pe aceeași temă, de către polițiștii de la SICE.Dintre cele mai importante abateri constatate, menționăm:• deficiențe de informare a consumatorilor,• lipsa afișării certificatului de înregistrare al companiei,• lipsa instrucțiunilor de utilizare și întreținere, precum și a informatiilor de siguranță în limba română, de pe etichete,• lipsa declarației de conformitate a produselor,• lipsa oferirii certificatelor de garanție pentru produse,• lipsa afișării prețurilor• lipsa documentelor de proveniență a mărfii comercializate• comercializarea unor jucării notificate pe Sistemull de alertă al UE – RAPEX,• comercializarea unor produse potențial periculoase sau contrafăcute.„ANPC supraveghează cu atenție, în permanență, piața pentru a se asigura că operatorii economici respectă legea, în ceea ce privește relația lor comercială ciu consumatorii. Suntem vigilenți și nu tolerăm nici o abatere. Consumatorul trebuie respectat, iar noi ne aflăm în slujba lui. ” – Mihai Culeafă, Președinte ANPC.
Probleme importante descoperite de ANPC la alte 3 mari magazine dn București
Pe data de 25.11.2021, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov, sub coordonarea președintelui Autorității Națioale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, a desfășurat o serie de acțiuni de verificare a modului în care operatorii economici care comercializearză produse alimentare, respectă prevederile legale din domeniu, ținând cont că ne aflăm la începutul sezonului marcat de sărbătorile de iarnă, moment în care achiziția de astfel de produse se intensifică.Au fost controlate 3 magazine aparținând marilor lanțuri de retail – Mega Image din Șos. Pantelimon nr. 243 și 286 și Carrefour Market din Sos Pantelimon nr. 249 și au fost aplicate amenzi contravenționale, în cuantum de 45.000 lei.Acestora li s-au adăugat măsuri complementare care prevăd:– retragerea definitivă de la comercializare a tuturor produselor alimentare cu deficiențe– oprirea temporară a prestării serviciilor și a comercializării de produse.– propunerea a câte unei sancțiuni de suspendare temporară a activității fiecărei unități verificate pe o durată de cel mult 6 luni.Cele mai importante deficiențe întâlnite de comisarii CRPCR București-Ilfov au fost:• expunerea la comercializare, în vitrina caldă (rotisor) a diferite produse tratate termică, sub tăvile de dedesubt aflându-se mucegai, rugină, precum și un strat grosier de grăsime• prezența, sub tăvile vitrinei de comercializare legume/fructe ambalate și vrac, în stare refrigerată, a ruginei, pe toată suprafața, precum și a unui grad avansat de uzură, mucegai• aceeași situație întâlnită și la vitrina raionului de pește sau la cea cu produse lactate• prezența, în vitrinele de patiserie și panificație sau în cele de cofetărie, a unor tăvi din inox cu strat gros de arsură, grăsimi cu particule de praf, rugină, lichid acumulat în exces cauzat de uncționarea precară a agregatelor și resturi alimentare.• comercializarea de legume/fructe cu modificări organoleptice de aspect, culoare și consistență, care prezentau mucegai, deshidratare sau lovituri mecanice și pete• comercializare de produse congelate cu acumulare de gheață în ambalaj sau arsuri de congelare• utilizarea unor agregate de gătire neigienizate corespunzător, cu urme de arsuri, rugină, baie de prăjire cu utilizare excesivă, cu culoare modificată.”Nicio zi fără curățenie!Aceasta va fi noua deviză a ANPC atâta vreme cât voi fi președintele acestei instituții.Este inadmisibil ca unii operatori economici să folosească sănătatea românilor pe post de monedă de schimb pentru profituri.Vreau să se înțeleagă foarte clar faptul că nu mai acceptăm să găsim în continuare praf, rugină, fructe stricate, vitrine neigienizate…mizerie care să pună în pericol sănătatea consumatorilor!”, a declarat președintele ANPC, Mihai Culeafă.
