Categorii
Comunicate de Presă

Comandament Special Black Friday, la ANPC

La inițiativa Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, a fost înființat Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore a ofertelor cu promoții, din această perioadă, indiferent de domeniu de activitate.
Comandamentul, a cărui strategie de funcționare a fost stabilită în urma unei videoconferințe cu toți comisarii șefi și comisarii șefi adjuncți din țară,  este coordonat de Paul Anghel, Director General ANPC.
”Am decis înființarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au ”furat startul” campaniei de reduceri. Așa cum am spus de fiecare dată, manifestăm TOLERANȚĂ ZERO față de orice abatere de le legislația în domeniu. Parte a campaniei ”Protecția Consumatorilor nu se negociază!”, ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea lui Black Friday în Ziua Păcălellilor”, a declarat Claudiu Dolot. 
Reamintim consumatorilor că vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor.
Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință.
Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.
În acest context, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care îi invită pe toți cetățenii care constată orice neregulă legată de promoțiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consider că ne poate fi de folos în demersul nostru, în slujba lor.
Categorii
Arhivă Anunțuri

CRPC Regiunea Nord-Est (Iași) organizează concurs, în data 14.12.2021, în vederea ocupării funcţiei publice vacante de: consilier juridic clasa I, grad profesional superior din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) – (aferent C.J.P. C Suceava)

Categorii
Arhivă Anunțuri

C.R.P.C. Regiunea Sud – Est (Galați), anunță organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării a doua funcții publice de comisar, clasa l, grad profesional superior, vacante, din cadrul CJPC Constanta, în data de 17.12.2021

C.R.P.C. Regiunea Sud – Est (Galați), anunță organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării a doua funcții publice de comisar, clasa l, grad profesional superior, vacante, din cadrul CJPC Constanta, în data de 17.12.2021

Formular de inscriere
Model adeverinta

Categorii
Arhivă Anunțuri

C.R.P.C. Regiunea Sud – Est (Galați), anunță organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării unei funcții publice de comisar, clasa l, grad profesional superior, vacante, din cadrul CJPC Braila, în data de 14.12.2021

C.R.P.C. Regiunea Sud – Est (Galați), anunță organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării unei funcții publice de comisar, clasa l, grad profesional superior, vacante, din cadrul CJPC Braila, în data de 14.12.2021

Formular de inscriere
Model adeverinta

Categorii
Comunicate de Presă

Nereguli importante descoperite de ANPC la magazinele alimentare din Giurgiu

În data de 09.11.2021, echipe de control ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu, coordonate de Mihai Culeafă, Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Paul Anghel, Director General ANPC, au efectuat acțiuni de verificare a operatorilor economici care desfășoară activități de comerț cu carne și produse din carne în Hala Centrală a municipiului Giurgiu și asupermarket-urilor (Mega Image și Profi) aparținând MEGA IMAGE SRL și PROFI ROM FOOD SRL, din oraș.

Cei 6 operatori economici care activează în Hala Centrală sunt:

  • EUSEBIO SRL
  • PIU-PIU PROD SRL
  • COOL CHICKEN SRL
  • GIA CONSTRUCT SRL
  • MĂCELĂRIA B.N SRL
  • PRODAVIS CARN SRL

În urma controalelor, celor 8 operatori economici verificați le-au fost aplicate 14 amenzi contravenționale în valoare totală de 160.000 lei .
De asemenea au fost dispuse ca măsuri complementare:

  •  oprire definitivă de la comercializare pentru produse alimentare, improprii consumului uman în valoare de peste  15.000 lei
  • au fost emise 7 decizii de închidere a unităților pe durată de cel mult 6 luni, pentru operatorii economici care au activitate în Hala Centrală
  • o decizie de închidere a unității pe durată de cel mult 6 luni, pentru Mega Image (zona de servire asistată și patiserie)
  • o decizie de oprire temporară a prestării serviciului – pentru Profi (zona de servire asistată)

Cele mai importante abateri constatate de comisarii ANPC au fost:

  • comercializarea produselor cu caracteristici calitative neconforme (cu miros de produs alterat, cu arsuri de congelare)
  • nerespectarea temperaturilor de păstrare/expunere a produselor alimentare indicate de producători
  • informarea incompletă a consumatorilor privind originea cărnii proaspete și a preparatelor din carne (lipsa etichetelor cu elemente de identificare și caracterizare etc.)
  • folosirea unor grafice de monitorizare a temperaturii necompletate la zi sau completate în lipsa instrumentului de măsurare
  • comercializarea produselor în spații frigorifice de expunere/păstrare improprii (vitrine frigorifice neigienizate, cu rugină, scurgeri de lichid, cu grătarele ventilatoarelor cu praf și rugină, cu pavimente și plinte deteriorate în camerele frigorifice, cu cârlige și bare de susținere a carcaselor de porc ruginite, cu exfoliere de vopsea
  • în sectorul patiserie al magazinului Mega Image:
  • folosirea spațiului de producție neigienizat, cu resturi de produse pe blaturi,
  • folosirea cuptorului de coacere neigienizat (geam cu grăsime solidificată),
  • existența prafului pe ventilatorul de aerisire,
  • în spațiul din spatele cuptorului de coacere existau insecte moarte, praf, gunoi, pânze de păianjen,
  • utilizarea unor tăvi neigienizate.
Categorii
Arhivă Anunțuri

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București – Ilfov organizează concurs, în data de 10 decembrie 2021

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București – Ilfov organizează concurs, în data de 10 decembrie 2021 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizat în baza excepțiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2021 privind privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice, OUG nr.109/2021 privind echivalarea funcțiilor publice cu funcțiile publice generale, la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante:

Formular de inscriere
Model adeverinta

Categorii
Comunicate de Presă

ANPC sancționează practici comerciale incorecte în perioada de reduceri

Sub coordonarea Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov a desfășurat, în ultimele zile o verificare a mediului online, în ceea ce privește modul în care se derulează perioada cunoscută de marele public drept ”Black Friday” – un vârf al promoțiilor anuale.

Astfel, în data de 9 noiembrie 2021, prin acesarea site-ului www.altex.ro, comisarii ANPC au constatat faptul că operatorul economic promova produse ca fiind la reducere de preț, fără a aplica reducerile din prețul de referință (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus).  Echipele de control ANPC au depistat peste 1000 de produse cu abateri de preț, afișate pe site.

Reprezentanții Altex au afirmat, cu ocazia discuțiilor pe acestă temă, că ei nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e.
Ca urmare a neregulilor constatate, operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei și a fost propusă, ca măsură complementară, suspendarea activității până la încetarea practicii comerciale incorecte.

ANPC va informa autoritățile din domeniu, respectiv Consiliul Național al Audiovizualului și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI, referitor la abaterile înregistrate, de Black Friday, la Altex, pentru a se putea preîntâmpina continuarea promovării acestui tip de ”reducere de preț” neconformă.
De asemenea, ANPC va informa organele penale competente în România cu privire la cazurile de înșelăciune constatate, ca urmare a acestor controale.
ANPC îi sfătuiește pe consumatori să manifeste atenție sporită atunci când doresc să achiziționeze bunuri, în perioada reducerilor, pentru a se proteja, în cazul în care apar abateri de la legislația în vigoare practicate de unii dintre operatorii economici și îi asigură pe cetățeni că supraveghează, la rândul său, permanent piața pentru a preîntâmpina sau sancționa astfel de cazuri.

Exemple de produse cu abateri de preț, afișate pe site

Categorii
Arhivă Anunțuri

C.R.P.C. Regiunea Sud – Est (Galați), anunță organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării a unei funcții publice de consilier juridic, vacante, în data de 13.12.2021

C.R.P.C. Regiunea Sud – Est (Galați), anunță organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării a unei funcții publice de consilier juridic, vacante, în data de 13.12.2021

Formular de inscriere
Model adeverinta

Categorii
Comunicate de Presă

ANPC continuă controalele în marile magazine din jurul Capitalei

În data de 05.11.2021, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) a verificat respectarea prevederilor legale din domeniu, în zonele alimentare ale magazinelor Mega Image Jilava, Popești Leordeni și 1 Decembrie, județul Ilfov.
În urma controlului, au fost constatate următoarele deficiențe:
– comercializarea unor legume si fructe cu modificari organoleptice (consistenta moale, mucegai, lovituri mecanice)
– neinformarea consumatorilor privind interzicerea consumului cojii, în cazul citricelor cu coajă tratată
– în zona de gătire – utilizarea unor utilaje neigienizate cu resturi alimentare, urme de arsuri, rugină cu baia de prăjire folosită excesiv
– utilizarea, în spațiul de prezentare in vederea comercializarii a branzeturilor și mezelurilor a unor vitrine care prezenta rugină, zone exfoliate, insecte moarte și scurgeri de lichid provenit de la produsele alimentare expuse
– utilizarea unor agregate frigorifice și congelatoare neigienizate cu resturi alimentare, și resturi provenite din ambalaje
– utilizarea unor practici comerciale incorecte, fiind incus în prețul preparatelor din carne vrac și costul ambalajelor, prin cântărire
– nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor calde (minimum +60 grade Celsius)
– utilizarea unor sosuri neetichetate corespunzător, fără a se menționa data limită de consum
– utilizarea unor vitrine de comercializare produse congelate cu depuneri de gheață pe produse, neigienizate corespunzător, temperatura indicată mai mare decât cele menționate de producători pe ambalajele produselor,
În consecință, comisarii CPCMB au sancționat contravențional operatorul economic, cu amenzi în valoare de 55.000 lei și au dispus următoarele măsuri complementare:
– oprirea definitivă și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare cu deficiențe
– oprirea temporară de la prestarea serviciului în zonele legume-fructe, mezeluri-brânzeturi – Mega Image Popești Leordeni
– oprirea temporara de la prestarea serviciului în zonele legume-fructe, mezeluri-brânzeturi, congelate, grill – Mega Image 1 Decembrie
– propunerea suspendării activității unității pe o perioadă de la 0 la 6 luni – Mega Image Jilava.
Categorii
Comunicate de Presă

Comunicat de presă privind lansarea campaniei „Protecția Consumatorilor nu se negociază!”

„Chiar dacă pandemia pune la grea încercare funcționarea multor activități economice, există anumite aspecte pe care nu le putem tolera.

Constatăm, cu tristețe, că întâlnim multe situații neconforme, așa cum sunt cele prezentate în ultimele zile la marii retaileri, deși am alocat mult timp consilierii și prevenției operatorilor economici.

Curățenia spațiilor comerciale și a celor de depozitare, etichetarea, depășirea termenului de valabilitate a produselor sau orice altă normă încălcată nu se negociază, ci se respectă!

Dacă la începutul mandatului am subliniat cât de important este să avem toleranță ZERO față de practicile neconforme, acum reiterez cele spuse.

Dorim, totodată, să tragem un semnal de alarmă operatorilor economici care se știu cu anumite nereguli, astfel încât să se aplece asupra problemelor din spațiile comerciale pe care le dețin sau unde își desfășoară activitațile comerciale și să arate că respectă consumatorul român!”

Astfel s-a adresat președintele ANPC, Claudiu DOLOT, colegilor care își desfășoară activitatea în cadrul comisariatelor din țară, în urma multiplelor deplasări pe teren, alături de echipele de control ale ANPC.

Campania #ProtecțiaConsumatorilor nu se negociază! este în plină desfășurare, așa cum am și exemplificat zilele trecute.

În cadrul acestei campanii, vom intensifica și mai mult controalele în perioada următoare și vom scoate la suprafață neregulile, dar în același timp sperăm să putem oferi publicului și exemple de „AȘA DA”, nu doar pe cele de „AȘA NU”.

Există și mulți operatori economici care se străduiesc să păstreze calitatea la cel mai înalt nivel pentru consumatorii români, sens în care dorim să îi asigurăm de întreaga noastră considerație.

Mandatul Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Claudiu DOLOT, pentru  întreaga echipă care participă la aceste controale este unul foarte simplu: „Spunem NU practicilor care pun în pericol sănătatea consumatorilor!”

Toate acțiunile din ultima perioadă reprezintă o muncă de echipă care, cu siguranță, îi va descuraja pe toți cei care au crezut că „merge și așa” în relația operator economic – consumator.

De asemenea, vă rugăm să nu uitați să ne semnalați orice neregulă, pentru că datoria noastră este să fim cât mai aproape de nevoile dumneavoastră!

Sari la conținut