În aceste zile, a avut loc o întâlnire între vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Sebastian Hotca, Asociația Română a Băncilor (ARB) și Asociația Societăților Financiare din România – ALB, pentru a găsi soluții comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România. Printre subiectele abordate, la propunerea ANPC, s-a aflat […]
În contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată. Astfel, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face […]
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a avut, pe 8 august 2022, o întâlnire cu Iusuf Murat, muftiul Cultului Musulman din România. Tema principală a întrevederii a fost modul în care ANPC poate verifica dacă produsele aflate pe piața din țara noastră, produse aici sau importate, sub marca ”halal” respectă această tehnologie de producție, […]
În cadrul programului Academia comisarilor - prin care tinerii angajați ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ANPC) au ocazia ca, lucrând în echipe mixte de control cu comisarii cu experiență ai ANPC, într-un timp foarte scurt, să se specializeze pe teren, participând împreună la acțiuni complexe - Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov a […]
În urma unor reclamații sosite de la consumatori atât la Ministerul Transporturilor, cât și la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), referitoare la condițiile neconforme de deplasare cu trenul, și a discuțiilor pe care conducerile celor două instituții le-au purtat pe această temă, pe data de 25 iulie 2022, echipe comune de control au efectuat […]
Pentru o intensificare a activității Direcțiilor de Soluționare Alternativă a Litigiilor – SAL și de Insolvență a Persoanelor Fizice, din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au fost emise două ordine al președintelui instituției, menite să să fluidizeze comunicarea dintre cele două direcții și consumatori, în piață. Astfel, a fost dispusă afișarea de către […]
În urma sesizărilor depuse de consumatori și ca urmare a reacțiilor din media Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acțiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care […]
Începând de la 01.07.2022, pe lângă structura tradițională de control, dedicată litoralului Mării Negre și Deltel Dunării, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a mai înființat, în premieră, încă 4 structuri similare, dedicate perioadei de vacanță din sezonul estival 2022. Este vorba despre: Comandamentul Munte, care verifică operatorii economici care activează în industria ospotalității din […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), continuă, în aceste zile, controalele în spațiile de cazare din București, pentru a verifica modul în care operatorii economici din industria hotelieră a Capitalei își primesc vizitatorii, în plin sezon de vacanță. Patru dintre cele mai cunoscute hoteluri s-au aflat, în perioada 4-5 iulie 2022, în atenția echipelor Comisariatului […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), continuă, în aceste zile, controalele în spațiile de cazare din București, pentru a verifica modul în care operatorii economici din industria hotelieră a Capitalei își primesc vizitatorii, în plin sezon de vacanță. Patru dintre cele mai cunoscute hoteluri s-au aflat, în perioada 4-5 iulie 2022, în atenția echipelor Comisariatului […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început o investigație de fond, la companii aeriene care activează pe teritoriul României, necesară ca urmare a sesizărilor primate, referitoare la serviciile oferite de acestea, inclusiv Wizz Air și Ryan Air. ” De la Cuza am învățat că nu trebuie folosite două măsuri pentru același lucru. Povestea cu […]
Concursul "Alege! Este dreptul tău", cu o tradiție de 18 ani, este organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împreună cu Ministerul Educației și face parte din strategia de informare și educare a tinerilor consumatori. În ediția a XVIII-a a concursului, 78 de elevi, reuniți în perioada 13 – 17 iunie a.c. în Tabăra din cadrul Complexului […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început, la jumătatea lunii mai 2022, o amplă serie de acțiuni de verificare a modului în care se derulează comerțul cu obiecte din metale prețioase și cu pietre prețioase, la nivelul întregii țări. Timp de o lună, comisarii ANPC au controlat 597 de operatori economici, care își desfășoară […]
În data de 20.06.2022 a avut loc controlul operativ la operatorul economic SC MOULIN D’OR SRL (PAUL) cu punctul de lucru în Mall Promenada, strada Calea Floreasca Nr. 246B. O echipă din Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București a constat un mod defectuos în desfășurarea activității Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care […]
Cu doar câteva zile înainte de intrarea în vigoare, obligatoriu, în toate țările Uniunii Europene, a transpunerilor Directivei Omnibus în legislațiile naționale, pe 28 mai 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o conferință la Palatul Parlamentului, pe această temă. În cadrul întâlnirii, reprezentanții conducerii instituției, respectiv președintele Horia – Miron Constantinescu, vicepreședintele […]
Comisia Europeană a adoptat în data de 11 mai a.c. o reformă a normelor actuale ale UE privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum, care reglementează serviciile financiare vândute la distanță. Propunerea va consolida drepturile consumatorilor și va încuraja furnizarea transfrontalieră a serviciilor financiare pe piața unică. Piața acestor servicii a evoluat în […]
În contextul în care, la nivel european, se pune accentul pe digitalizarea accelerată a instituțiilor publice, pentru fluidizarea interacțiunii dintre acestea și public, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se află în plină derulare a unui amplu proces de modernizare și eficientizare a activității proprii, realizat prin fonduri europene. Astfel, ANPC este beneficiara unui proiect […]
Echipe ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) au realizat o acțiune de control, pe 19 mai 2022, la Compania Hotelieră Intercontinental România SA. În urma verificărilor, au fost aplicate 6 amenzi contravenționale în valoare totală de 50.000 lei și s-au dispus măsurile complementare de oprire definitivă de la comercializare a produselor la care […]
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) a verificat respectarea prevederilor legale, în domeniu, la 7 agenții de turism aparținând operatorului economic SC CHRISTIAN'76 TOUR SRL, ca urmare a numărului însemnat de reclamații primite, pe această temă. ” De-a lungul anilor, am făcut dese avertizări legate de activitatea operatorilor economici din turism. Speram ca […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a continuat controalele initiate în spațiile comerciale intens vizitate de către consumatori, pentru a verifica modul în care se realizează comercializarea produselor către români. Astfel, unul dintre punctele ”fierbinți” ale Capitalei, din punct de vedere comercial, a fost și continuă să rămână Hala Obor. Echipe ale Comisariatelor Regionale pentru […]

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR
ANPC
LINK-URI UTILE
ACCES RAPID

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București
Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00