În perioada 30.03-03.04.2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat controale la nivel național, în cadrul cărora au fost verificați peste 1.700 de operatori economici. Complementar activităților din teren, instituția a extins aria de supraveghere și în mediul online, pe care l-a monitorizat în mod constant, în limita resurselor umane disponibile. În acest context, […]
„Cu ocazia Sărbătorilor Pascale prăznuite de credincioșii de rit catolic, adresez alese gânduri de pace și armonie, însoțite de gânduri de sănătate și împlinire pentru dumneavoastră și cei apropiați. Paștele reprezintă un moment de profundă reflecție, readucând în prim-plan valorile autentice care ne ghidează, precum responsabilitatea, echilibrul și respectul față de comunitate. Aceste repere se […]
În perioada premergătoare Sărbătorilor pascale, caracterizată printr-o creștere a activităților comerciale și a interesului pentru produsele alimentare tradiționale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor derulează, la nivel național, acțiuni de control orientate spre verificarea modului de comercializare a produselor specifice acestei perioade. Demersurile vizează, în principal, produse de post, pește și preparate din pește, carne și […]
Consumatorilor (ANPC) oferă sprijin persoanelor fizice aflate în dificultate financiară. Prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față, pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015. Condiții preliminare pentru depunerea cererii […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 23–27 martie 2026, o serie de acțiuni de control la nivel național, având ca obiectiv verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor. Controalele au vizat peste 1.700 de operatori economici, care își desfășoară activitatea în domenii precum comercializarea produselor, alimentație publică și distribuție de produse […]
„Preluarea mandatului de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor înseamnă asumarea, cu seriozitate și determinare, a rolului de garant al drepturilor consumatorilor, un rol pe care îl onorez cu întreaga mea pregătire profesională. Domeniul public face parte integrantă din parcursul meu profesional, fiind marcat de o interacțiune constantă cu cetățenii și de o preocupare […]
În perioada 16–20 martie 2026, activitățile desfășurate la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au debutat cu acțiuni de informare, prin care mesajul protecției consumatorilor a ajuns la peste 1.000 de elevi din întreaga țară. În cursul săptămânii, ANPC a continuat să monitorizeze mediul economic, desfășurând, la nivel național, o serie de acțiuni de […]
ANPC îndrumă consumatorii, în calitate de pasageri aerieni, să manifeste prudență și să se informeze corespunzător înainte de efectuarea călătoriilor sau achiziționarea pachetelor de vacanță, în contextul actual marcat de evoluții geopolitice care pot genera perturbări ale traficului aerian. Reamintim că Regulamentul (CE) nr. 261/2004 stabilește normele privind compensarea și asistența pasagerilor în cazul: • […]
ANPC reiterează poziția comunicată la începutul lunii martie, emisă în baza prevederilor articolului 4 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, cu completările aduse prin Ordonanța de urgență nr. 84/2022. Potrivit cadrului legal aplicabil, în perioadele de mobilizare, stare de război, stare de urgență, stare de alertă sau alte situații de criză stabilite prin acte normative, ANPC […]
Astăzi, 15 martie, de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, ne reamintim că în centrul oricărei piețe, al oricărei economii și al oricărei societăți se află omul, consumatorul. Această zi reprezintă un moment de reflecție asupra responsabilității pe care o avem cu toții pentru a construi o societate în care drepturile fiecăruia sunt respectate. De-a lungul […]
În exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor monitorizează permanent modul în care operatorii economici respectă normele de igienă, depozitare și comercializare a produselor destinate consumului. În acest context, în urma controlului desfășurat în această săptămână la un depozit de produse alimentare, comisarii au identificat neconformități care evidențiază încălcarea obligațiilor legale […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 09–13 martie 2026, o serie de acțiuni de control la nivel național, având ca obiectiv verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor. Controalele au vizat peste 1.600 de operatori economici, din sectoare cu impact direct asupra sănătății consumatorilor. În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) informează că, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control desfășurate la nivel național, au fost efectuate verificări la operatorii economici care comercializează zahăr. Aceste acțiuni au avut ca scop evaluarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor și apărarea intereselor economice ale acestora, ANPC menținând permanent o atenție sporită asupra […]
În perioada 2–6 martie 2026, Autoritatea Națională pentruProtecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat controale la nivel național, în cadrul cărora au fost verificați peste 1.700de operatori economici. Verificările realizate în această săptămână au evidențiat neconformități majore, în special în spațiile destinate pregătirii produselor alimentare pentru consumatori, fiind identificate deficiențe semnificative privind igiena, întreținerea spațiilor și respectarea condițiilor de depozitare și […]
În perioada 23–27 februarie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o amplă acțiune de control la nivel național, în cadrul căreia au fost verificați peste 1.900 de operatori economici. Verificările au scos în evidență abateri semnificative, cu efect direct asupra sănătății consumatorilor, relevând deficiențe majore în respectarea normelor referitoare la siguranța produselor […]
În perioada 16–20 februarie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat controale la nivel național, acoperind un spectru larg de domenii, de la operatori economici din mediul rural și din industria alimentară (inclusiv suplimente alimentare), până la sectorul cosmetic și serviciile de înfrumusețare.Peste 1.500 de operatori economici au fost verificați, asigurând respectarea […]
În luna ianuarie 2026, perioadă caracterizată de reluarea activităților comerciale după sărbători, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni susținute de supraveghere și control, adaptate evoluțiilor din piață și orientate către consolidarea protecției consumatorilor. În acest context, evoluția indicatorilor specifici confirmă atâtcreșterea eficienței intervențiilor instituționale, cât șiîntărirea încrederii publice în rolul […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în data de 10 februarie 2026, o serie de acțiuni de control la nivel național, verificând peste 500 de operatori economici. Verificările au vizat respectarea prevederilor legale de către operatorii din industria serviciilor de înfrumusețare (coafură, frizerie, cosmetică, manichiură-pedichiură și servicii conexe), în special în ceea ce […]
În luna iubirii, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă următoarele: Recomandări la achiziția CIOCOLATEI: • Ambalajul festiv nu garantează calitatea. • Alegeți produse în care ingredientul principal este untulde cacao, nu grăsimile vegetale hidrogenate. • Asigurați-vă că termenul de expirare este clar înscris. • Evitați produsele înghesuite în coșuri promoționale fără etichete vizibile. • […]
În perioada 02–06 februarie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat acțiuni de control la nivelul întregii țări, în cadrul cărora au fost verificați peste 1.600 de operatori economici. În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat nerespectarea prevederilor legale în vigoare, precum și caracterul recurent al unor deficiențe, în special al celor care […]

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR
ANPC
LINK-URI UTILE
ACCES RAPID

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București
Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00