Categorii
Anunturi

Anunț privind organizarea selecției de experti interni pentru ocuparea posturilor în cadrul proiectului „eANPC – SERVICII PUBLICE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI CONSUMATORILOR PENTRU CETĂȚENI ȘI MEDIUL DE AFACERI”, COD MySMIS2021/SMIS2021+:348962; on-line 26/CSP.

Autoritate Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sediul în București, Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, organizează selecția resurselor umane – experți interni în cadrul proiectului eANPC – SERVICII PUBLICE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI CONSUMATORILOR PENTRU CETĂȚENI ȘI MEDIUL DE AFACERI” , în data de 22.06.2026, ora 10.00.

Pot participa la selecție numai persoanele care au calitatea de angajați ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Descrierea proiectului pentru care se organizează selecția Autoritate Națională pentru Protecția Consumatorilor implementează în perioada 1 iunie 2026 – 30 noiembrie 2028 proiectul eANPC – SERVICII PUBLICE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI CONSUMATORILOR PENTRU CETĂȚENI ȘI MEDIUL DE AFACERI”.

Categorii
Comunicate de Presă

ANPC: controale naționale cu sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei

În perioada 1–5 iunie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat ample acțiuni de control la peste 1.300 de operatori economici, având ca obiectiv verificarea siguranței produselor comercializate și a condițiilor în care sunt prestate serviciile de agrement.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, precum și în perioada premergătoare acesteia, echipele de comisari ale ANPC au fost prezente în teren pentru a evalua gradul de conformare al operatorilor economici la prevederile legislației în vigoare. În acest context, au fost verificate peste 180 de spații de agrement destinate copiilor și tinerilor, în vederea asigurării unui nivel adecvat de siguranță.

În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

 817 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei

 612 avertismente

 valoarea totală a produselor verificate a depășit 2,1 milioane de lei

 oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 157.000 de lei

 oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 174.000 de lei

 oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 28 operatori economici.

Principalele neconformități constatate au fost:

 prestarea serviciilor în spații neautorizate sau care nu respectă condițiile legale de funcționare;

 nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător,

pentru produsele alimentare;

 produse de origine vegetală depreciate, fără menționarea țării de origine, precum și a categoriei de calitate;

 întreținerea necorespunzătoare a blocului alimentar;

 comercializarea produselor alimentare fără elemente de identificare și caracterizare;

 comercializarea produselor de origine animală (ouă) cu fisuri și depuneri aderente de impurități;

 neafișarea sau afișarea incompletă a informațiilor privind limitele minime și/sau maxime de vârstă și înălțime admise pentru accesul la anumite activități de agrement;

 folosirea unor echipamente cu grad avansat de uzură, incompatibile cu cerințele de siguranță;

 existența unor elemente metalice nesecurizate la nivelul toboganelor, cu risc pentru siguranța utilizatorilor;

 nerespectarea condițiilor de siguranță privind ancorarea echipamentului gonflabil;

 întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de agrement (conductoare electrice neizolate, absența documentelor aferente echipamentelor utilizate și echipamente de agrement cu elemente de siguranță insuficient

Sari la conținut