Prezența președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, domnul Csaba Békési, la Budapesta, în cadrul conferinței finale a proiectului european CultHeRit – Interreg Danube Region, reconfirmă importanța dialogului european, a cooperării internaționale și a schimbului de expertiză în construirea unor politici publice moderne, orientate către cetățean. Într-un cadru care a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic și ai organizațiilor implicate în dezvoltarea proiectelor europene, au fost abordate teme privind investiția în capitalul uman, consolidarea capacității instituționale, promovarea bunelor practici și dezvoltarea unor mecanisme de cooperare capabile să răspundă provocărilor economice și sociale ale prezentului.
Totodată, președintele ANPC a avut onoarea de a fi primit la Ambasada României la Budapesta de către Excelența Sa, domnul Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, în prezența domnului Horia Mintaș, ministru consilier. Dialogul purtat a evidențiat rolul esențial al instituțiilor publice în consolidarea încrederii cetățenilor, promovarea valorilor europene și apărarea interesului public.
Într-o Europă caracterizată printr-o interdependență tot mai profundă, protecția consumatorilor reprezintă o responsabilitate comună, care depășește frontierele naționale și presupune colaborare, profesionalism și convergență instituțională.
Participarea activă a ANPC la astfel de inițiative reflectă angajamentul instituției de a contribui la consolidarea unui spațiu european în care drepturile cetățenilor sunt protejate prin cooperare, responsabilitate și respect pentru valorile democratice.



