Categorii
Rezultate Concursuri

Rezultatele finale ale concursului organizat în data de 02.03.2022, ora 11:00 (proba scrisă), pentru ocuparea funcţiilor contractuale de execuţie din cadrul A.N.P.C. – DERU – Serviciul administrativ

Categorii
Rezultate Concursuri

Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare pentru ocuparea următoarelor funcții publice de conducere vacante din cadrul C.R.P.C. Regiunea București – Ilfov, din data de 07.03.2022

Categorii
Arhivă Anunțuri

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 06 aprilie 2022

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 06 aprilie 2022  (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 72, sector 1, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, pentru următoarele posturi :
• Consilier juridic, clasă I, grad profesional superior – Serviciul Juridic – 1 post
– condiţiile de participare: 
• Consilier juridic, clasă I, grad profesional principal – Serviciul Juridic – 1 post
– condiţiile de participare: 
• Comisar, clasă I, grad profesional principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Produse și Servicii Alimentare – 1 post
– condiţiile de participare: 
• Comisar, clasă I, grad profesional principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Biroul Control Produse și Servicii Metale și Pietre Prețioase – 1 post
– condiţiile de participare: 
• Comisar, clasă I, grad profesional asistent – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Biroul Control Produse și Servicii Metale și Pietre Prețioase – 2 posturi
– condiţiile de participare: 
• Comisar, clasă I, grad profesional asistent – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Compartimentul Analize și Sinteze – 1 post
– condiţiile de participare: 
• Comisar, clasă I, grad profesional asistent – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Armonizare Europeană și Parteneriat – 1 post
– condiţiile de participare: 
• Comisar, clasă I, grad profesional debutant – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Armonizare Europeană și Parteneriat – 1 post

Model cerere inscriere la concurs
Model Adeverinta
OPIS documente inscriere la concurs
Nota de informare GDPR

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul juridic;
  • minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor;
• Consilier juridic, clasă I, grad profesional principal – Serviciul Juridic – 1 post
– condiţiile de participare:
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul juridic;
  • minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor;
• Comisar, clasă I, grad profesional principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Produse și Servicii Alimentare – 1 post
– condiţiile de participare:
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor;
• Comisar, clasă I, grad profesional principal – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Biroul Control Produse și Servicii Metale și Pietre Prețioase – 1 post
– condiţiile de participare:
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor;
• Comisar, clasă I, grad profesional asistent – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Biroul Control Produse și Servicii Metale și Pietre Prețioase – 2 posturi
– condiţiile de participare:
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor;
• Comisar, clasă I, grad profesional asistent – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Compartimentul Analize și Sinteze – 1 post
– condiţiile de participare:
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor;
• Comisar, clasă I, grad profesional asistent – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Armonizare Europeană și Parteneriat – 1 post
– condiţiile de participare:
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor;
• Comisar, clasă I, grad profesional debutant – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană – Serviciul Armonizare Europeană și Parteneriat – 1 post
Model cerere inscriere la concurs
Model Adeverinta
OPIS documente inscriere la concurs
Nota de informare GDPR

 DESCARCA ANUNT CONCURS 

Categorii
Rezultate Concursuri

Rezultatul probei interviu la concursul organizat în data de 02.03.2022, ora 11:00 (proba scrisă), pentru ocuparea funcţiilor contractuale de execuţie din cadruL ANPC – DERU – Serviciul administrativ

Categorii
Rezultate Concursuri

Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concursul de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante de Comisar Șef Adjunct grad II din cadrul C.J.P.C. Bistrița – Năsăud și C.J.P.C. Iași – ANPC, din data de 11.03.2022

Categorii
Rezultate Concursuri

Rezultatul contestațiilor depuse la proba scrisă a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor contractuale vacante de execuție de Muncitor calificat Tr. I – 1 post și Șofer tr. I – 1 post, din data de 02.03.2022

Categorii
Comunicate de Presă

ANPC câștigă definitiv, în instanță, în fața Raiffeisen Bank, care trebuie să revizuiască dobânzile unor contracte de credit

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, respectiv a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
” S-a făcut dreptate! O victorie importantă a Autorității! Munca colegilor mei și a mea este încă o dată răsplătită!
Da, am câștigat o luptă importantă pentru consumatorul român! Mii de consumatori au șansa la un tratament corect! Milioane de euro se vor întoarce în bugetul familiilor acestora!
Mulțumesc echipei și vouă tuturor pentru încredere! Suntem aici să nu dezamăgim!#ANPC” – Paul Anghel, director general ANPC.
Mai exact, operatorul economic nu a informat, în perioada 2006-2008,  în prealabil consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar, credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), și drept urmare i-a determinat pe aceștia să ia o decizie – contractarea creditelor respective – pe care altfel nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut nivelul la care dobânda avea să crească, respectiv costurile pe care nu le-au putut preconiza.
Acest lucru se întâmpla în contextul în care operatorul financiar-bancar cunoștea nivelul dobânzii pe care urma să-l aplice. Raiffeisen Bank a setat în sistem mărirea automată a dobânzilor, atunci când creditele împlineau un an de la acordare, justificând această practică printr-o clauză introdusă în contract, prin care să-şi justifice majorarea unilaterală a dobânzii.
În acest moment, după pronunțarea sentinței definitive și rămânerea în vigoare a Ordinului Președintelui ANPC, Raiffeisen Bank trebuie să modifice contractele afectate, emise în perioada menționată, și să le aducă la nivelul momentului anterior practicii, inclusiv prin emiterea unui nou grafic de rambursare, cu condițiile contractuale de la momentul semnării acestora.
Ordinul mai sus menţionat al Preşedintelui ANPC a fost emis ca urmare a unui control realizat în 2017, cauzat de reclamații sosite din partea Grupului clienţilor cu credite în CHF, moment în care s-a constatat existența acestor practici comerciale incorecte din partea băncii.
Categorii
Rezultate Concursuri

Rezultatul privind selectia dosarelor pt. concursul organizat în data de 09.03.2022 (proba scrisă) pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante (CRPC Regiunea Bucuresti-Ilfov)

Rezultatul privind selectia dosarelor pt. concursul organizat în data de 09.03.2022 (proba scrisă) pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de:
Categorii
Rezultate Concursuri

Proces verbal privind selectia dosarelor pt. concursul organizat în data de 11.03.2022 (proba scrisă) pentru ocuparea funcţiilor publice de execuție vacante (CRPC Regiunea Bucuresti-Ilfov)

Proces verbal privind selectia dosarelor pt. concursul organizat în data de 11.03.2022 (proba scrisă) pentru ocuparea funcţiilor publice de execuție vacante de:
Sari la conținut