Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

Arhivă Anunțuri

15 decembrie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 16 ianuarie 2023 (proba scrisă) – ora 10.00,

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 16 ianuarie 2023 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, în conformitate cu prevederile […]

14 noiembrie 2022
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 15 decembrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 15 decembrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. […]

4 noiembrie 2022
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției, în data de 08 decembrie 2022 (proba scrisă) – ora 11.00

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior a funcționarilor publici din cadrul instituției, în data de 08 decembrie 2022 (proba scrisă) – ora 11.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată […]

31 octombrie 2022
Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud –Vest Oltenia (Craiova), organizează concurs la sediul institutiei în data de 22.11.2022, ora 10.00 (proba scrisă) și 25.11.2022, ora 10.00 (interviul)

Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud –Vest Oltenia (Craiova), organizează concurs la sediul institutiei în data de 22.11.2022, ora 10.00 (proba scrisă) și 25.11.2022, ora 10.00 (interviul) ANUNT SEDIU + SITE ANPC .

19 octombrie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București -Ilfov anunță amânarea probei interviu pentru data de 24.10.2022, ora 12.00.

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București -Ilfov anunță amânarea probei interviu pentru data de 24.10.2022, ora 12.00. afisare amanare concurs 17.10.2022 conducere

17 octombrie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploiești) organizează concurs în data de 09.11.2022, ora 10.00

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploiești) organizează concurs în data de 09.11.2022, ora 10.00 ANUNT CONCURS ANTET PDF CRPC-RSM PLOIESTI

29 septembrie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploiesti) organizează concurs în data de 02.11.2022

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploiesti) organizează concurs în data de 02.11.2022 ( proba scrisă)- ora 10, iar interviul va fi susţinut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunţată odată cu afişarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Ploiesti, str. […]

23 septembrie 2022
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor organizează concurs în data de 17.10.2022, ora 10.00 (proba scrisă)

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor organizează concurs în data de 17.10.2022, ora 10.00 (proba scrisă) iar proba interviu se va susține în maxim 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor funcţii contractuale vacante, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru […]

20 septembrie 2022
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 24 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 11.00

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 24 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 11.00 Anunt ANPC sediu si site comisar CCIM 2022 anpc604_FORMULAR_DE_INSCRIERE anpc406_Model_Adeverinta anpc406_Nota_de_informare_GDPR anpc604_actele_care_alc__tuiesc_dosarul_de_concurs

16 septembrie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 17 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00,

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 17 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00. Anunt sediu si site 17.10.2022 conducere

5 septembrie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 5 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00,

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea București -Ilfov organizează concurs, în data de 5 octombrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, Anunt sediu si site consilier achizitii publice executie

24 august 2022
Comisariatul Regional Pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru Brașov organizează concurs în data de 15 septembrie 2022, ora 1100

Comisariatul Regional Pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru Brașov organizează concurs în data de 15 septembrie 2022, ora 11 OPIS DOCUMENTE CONCURS CERERE - DOMNULE COMISAR ȘEF ANUNT SITE SI SEDIU

17 august 2022
Anunt modificare ora proba interviu

Se modifică ora susținerii probei interviu la concursul organizat pentru ocuparea funcției publice vacantă de comisar I debutant din cadrul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași) - C.J.P.C. Suceava, aceasta urmând să aibă loc în data de 18.08.2002, ora 12.30 la sediul C.R.P.C. Regiunea Nord-Est (Iași).

16 august 2022
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 15 septembrie 2022 – ora 10.00,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 15 septembrie 2022 – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 72, sector […]

16 august 2022
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor organizează concurs în data de 07.09.2022, ora 10.00 (proba scrisă)

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor organizează concurs în data de 07.09.2022, ora 10.00 (proba scrisă) Anunt sediu,site si gov model cu semnaturi (1) OPIS documente inscriere la concurs 2021 Nota de informare GDPR - pentru candidați posturi vacante ANPC Model cerere inscriere concurs

12 august 2022
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 12 septembrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 12 septembrie 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, Anunt ANPC sediu si site COM SEF IASI 2022 anpc604_FORMULAR_DE_INSCRIERE anpc406_Model_Adeverinta anpc406_Nota_de_informare_GDPR anpc604_actele_care_alc__tuiesc_dosarul_de_concurs 2

27 iulie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploiesti) organizează concurs în data de 26.08.2022 ( proba scrisă)- ora 10,

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia (Ploiesti) organizează concurs în data de 26.08.2022 ( proba scrisă)- ora 10,iar interviul va fi susţinut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunţată odată cu afişarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Ploiesti, str. Industriei […]

20 iulie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest (Timiș) organizează concurs în data de 23 AUGUST 2022 (proba scrisă) – ora 11,

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest (Timiș) organizează concurs în data de 23 AUGUST 2022 (proba scrisă) - ora 11, iar interviul va fi susţinut într-un termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunţată odată cu afişarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Timișoara, […]

18 iulie 2022
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est(Galați), organizează la sediul instituţiei din Galați, str. Egalității nr. 2, județul Galați, concurs de recrutare

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est(Galați), în conformitate cu prevederile  ale art. 618 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizează la sediul instituţiei din Galați, str. Egalității nr. 2, județul Galați, concurs de recrutare Anunt concurs - consilier juridic

15 iulie 2022
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 17 august 2022 (proba scrisă) – ora 10.00,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 17 august 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. […]

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2023 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut