[gtranslate]

Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 17 august 2022 (proba scrisă) – ora 10.00,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs în data de 17 august 2022 (proba scrisă) – ora 10.00, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă, la sediul din Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 72, sector 1, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, pentru următorul post:

• Consilier achiziții publice, clasă I, grad profesional principal – ID 544028, Direcția Economică și Resurse Umane – Compartimentul achiziții publice

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2023 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut