Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

ANPC a organizat o dezabtere pe tema prevederilor transpunerii Directivei Omnibus, în România

Cu doar câteva zile înainte de intrarea în vigoare, obligatoriu, în toate țările Uniunii Europene, a transpunerilor Directivei Omnibus în legislațiile naționale, pe 28 mai 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o conferință la Palatul Parlamentului, pe această temă.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții conducerii instituției, respectiv președintele Horia – Miron Constantinescu, vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca și directorul general Paul Anghel, au prezentat, pe scurt, principalele prevederi ale Ordonaței de Urgență a Guvernului nr. 58/2022, prin care s-a realizat transpunerea Directivei în România.

Participanții la conferință - reprezentanți ai asociațiilor profesionale și ai mediului de afaceri din România - au fost interesați, printre altele, de detaliile aplicabilității acestor prevederi, în principal a celor privind dublul standard unde, prin prisma acestui act normativ nou adoptat, se clarifică normele privind practicile înșelătoare de marketing pentru produsele cu dublu standard de calitate, precum și de prevederile referitoare la recenziile pe care operatorii economici le-au primit din partea consumatorilor, având în vederea faptul că prin noile prevederi acestea trebuie să fie verificate în prealabil și dovedite a fi reale.

Prezentările inițiale au fost urmate de o sesiune de întrebări din partea reprezentanților mediului de business, la care organizatorii au oferit lămuririle suplimentare necesare.

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2024 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut