Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

ANPC foarte aproape de realizarea unui sistem complet digitalizat de managament al documentelor, prin implementarea unui proiect în valoare de 14 milioane de lei, fonduri europene alocate în cadrul POCA – Programul Operațional Capacitate Administrativă

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se află în plină derulare a unui amplu proces de modernizare și eficientizare a activității proprii, realizat prin fonduri europene. În contextul în care, la nivel european, se pune accentul pe digitalizarea accelerată a instituțiilor publice, pentru fluidizarea interacțiunii dintre acestea și public, ANPC se află la un pas de a realiza completa digitalizare a activității instituției.
Pentru a realiza acest deziderat, ANPC este beneficiara unui proiect finanțat din bani europeni, prin POCA-Programul Operațional Capacitate Administrativă, în valoare de peste 14 milioane de lei - „Reducerea poverii administrative pentru cetățeni și mediul de afaceri în domeniul protecției consumatorilor”, cod SMIS 130054

În acest moment, instituția se află în fața celei mai importante etape a proiectului, licitația deschisă pentru atribuirea contractului de prestări servicii:  „Achiziția de active corporale și necorporale, respectiv achiziția de echipamente, aplicații informatice și licente pentru software și  Achiziția de servicii IT, de dezvoltare/actualizare aplicații, configurare baze de date, migrare structuri de date, inclusiv servicii de instruire”.
Documentația aferentă acestei proceduri se află deja pe platforma SEAP și poate fi consultată de toți operatorii economici interesați.
Termenul de depunere al ofertelor este 12 mai 2023.

Proiectul a fost inițiat în 2019, aprobat și semnat în 2020 și, deși a avut întârzieri de alocări bugetare, în 2021, timp de 9 luni, implementarea sa se află în plină desfășurare, în acest moment, la această reușită contribuind nu mai puțin de 4 președinți ai ANPC, în tot acest interval de timp: Marius Pîrvu, Eduardt Cozminschi, Claudiu Dolot și Horia Constantinescu.

Proiectul ”Reducerea poverii administrative pentru cetățeni și mediul de afaceri în domeniul protecției consumatorilor” presupune, în conformitate cu etapele obligatorii prevăzute în contract și în cererea de finanțare, achiziționarea, prin licitație ale unor servicii de soft, pentru care sunt alocați circa 10,5 milioane de lei și echipamente, aplicații informatice și licențe de software, în valoare de aproximativ 2,1 milioane de lei.
De asemenea, proiectul european al ANPC presupune realizarea unei activități de instruire a 85 de persoane dintre angajații instituției, la nivel national, pentru a se familiariza cu noua platformă digitală a instituției, astfel încât să se poată lucra eficient, în toate comisariatele și să își poată învăța, la rândul lor colegii, referitor la noul instrument informatic, servicii care se ridică la aproximativ 100.000 lei.

Acest proiect, finanțat din fonduri nerambursabile, demonstrează, încă o dată, deschiderea și importanța pe care ANPC o acordă posibilităților de dezvoltare puse la dispoziție prin accesarea fondurilor europene, obiectivul fiind simplificarea, transparentizarea și creșterea eficienței activității, în beneficiul consumatorului.

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2023 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut