Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs de recrutare, pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacantă, în data de 24 iulie 2023 (proba scrisă) – ora 11.00,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs de recrutare, pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacantă, în data de 24 iulie 2023 (proba scrisă) – ora 11.00, în conformitate cu prevederile art. IV alin. (2), lit a) din O.U.G. nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, coroborate cu art. 618, alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, pentru următorul post din cadrul Direcției Generale Economice și Resurse Umane – Direcția Economică:

  • Comisar, clasa I, grad profesional superior - Serviciul Financiar - Contabilitate și Salarizare

 

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2023 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut