Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

Comunicat de presă

În urma verificărilor desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în lanțul de farmacii Dr. Max, echipele de control au constatat utilizarea, atât în farmacii, cât și în spoturile publicitare din mass-media, a sintagmei ,,prețuri Dr. Max de mici”.
Acest lucru a fost considerat o practică comercială incorectă, cu impact la nivel național, considerându-se că, prin această formulare, i se sugerează consumatorului mediu faptul că, farmaciile Dr. Max, au cele mai mici prețuri ale unor produse, comparativ cu alte lanțuri de farmacii, fapt care nu a putut fi dovedit.

Ca atare, la începutul lunii februarie a acestui an, printr-un Ordin al președintelui ANPC, Horia Constantinescu, s-a dispus încetarea acestei practicii comerciale incorecte, deoarece mesajul publicitar conține informații false, menite a induce în eroare sau care este susceptibil să inducă în eroare consumatorul mediu, oferindu-se perspectiva unui avantaj material, la achiziția de produse. Caracterul înșelător al acestei practici este determinat de faptul că nu explică, concret, în ce constă avantajul menționat al consumatorului (dacă este vorba de un preț redus sau de avantajul conferit de achiziționarea unui bun de calitate superioară).

Ordinul președintelui ANPC a fost adus la cunoștința operatorului economic, de îndată, iar acesta a și început demersurile necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse. Astfel, mesajul publicitar a fost deja eliminat de pe monitoarele existente în farmacii și din campaniile existente în derulare, urmând ca, în cel mai scurt timp, acesta să fie înlocuit complet din toate comunicările comerciale ale operatorului.

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2023 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut