În urma sesizărilor primite de la consumatori, acțiunile de control întreprinse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la marile magazine se desfășoară în continuare.
Alte 4 supermarketuri Mega Image, situate în sectorul 2 și în comuna Popești Leordeni, au fost verificate:de comisarii ANPC.
”Deși controalele noastre atrag atenția asupra unor abateri, reclamațiile consumatorilor nu contenesc să sosească. De aceea verificarea respectării drepturilor lor de către operatorii economici se întâmplă întotdeauna cu celeritate și fermitate, din partea noastră” – Paul Anghel, director general ANPC.
Echipele Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov au constatat, în urma controlului, nereguli importante aplicând amenzi contravenționale în valoare de 68.000 lei.
La acestea s-au adăugat măsuri complementare de:
- oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe
- oprirea temporară a prestarii de servicii a raioanelor cu abateri până la remedierea deficiențelor constatate, pentru două magazine.
Deficiențele constatate de comisarii ANPC au fost:
- comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită
- comercializarea unor fructe și produse din carne cu modificări organoleptice evidente și urme de mucegai
- comercializarea unor produse preparate în zona de gătire a magazinului în vitrine calde neigineizate
- prezența, în sistemul de ventilație al vitrinelor frigorifice de expunere a produselor la vânzare, a prafului în strat grosier, ruginei, a vopselei exfoliate
- utilizarea unor vitrine frigorifice cu rafturi care prezentau un grad avansat de uzură, depreciate, pătate, cu resturi și reziduri alimentare