Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est(Galați) proba scrisă, în data de 20 iulie 2022, ora 11.00, la sediul instituţiei

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est(Galați), în conformitate cu prevederile ale art. 618 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizează la sediul instituţiei din Galați,
str. Egalității nr. 2, județul Galați, concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante.

- proba scrisă, în data de 20 iulie 2022, ora 11.00, la sediul instituţiei;
- proba interviu, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, la sediul instituției, doar de către candidații care au obținut la proba scrisă minimum 50 puncte.

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2023 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Sari la conținut